Cuprins:
O nouă „bătălie cu Rusia” la urne
Președinta Maia Sandu avertizează asupra unei „noi bătălii cu Rusia” la urne, în timp ce adversarii ei exploatează temerile legate de „decadența europeană” și de riscul unei crize energetice iminente.
În ultimii cinci ani, Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) au încercat să ancoreze țara pe un drum european, dar acum se confruntă cu opoziția Blocului Electoral Patriotic (BEP) – o coaliție pro-rusă formată din socialiști, comuniști, Partidul Inima Moldovei și Partidul Viitorul Moldovei.
Dintre formațiunile care au trecut pragul electoral de 5%, doar PAS susține ferm aderarea la Uniunea Europeană. Potrivit Angelei Gramada, directoarea think tank-ului bucureștean Expert for Security and Global Affairs, scrutinul din 28 septembrie s-a desfășurat mai degrabă pe baza emoțiilor și fricii decât a programelor politice.
Cursa contra-cronometru
Ea arată că Biserica și partidele pro-ruse reiau vechile mesaje alarmiste: UE ar amenința credința, ar impune închiderea bisericilor, ar acapara terenurile și ar reprezenta „decăderea morală”, în timp ce Rusia ar garanta securitatea energetică.
În replică, Maia Sandu a transmis în Parlamentul European că Moldova se află într-o „cursă contra cronometru” pentru a-și proteja democrația prin integrarea în UE și pentru a rezista presiunii Kremlinului, care „vrea să cucerească Moldova prin vot, să o folosească împotriva Ucrainei și să o transforme într-o platformă pentru atacuri hibride”.
Campania PAS a fost lansată pe 29 august, cu un apel la memorie istorică privind deportările și privațiunile din perioada sovietică. Liderul partidului, Igor Grosu, a subliniat că doar moldovenii își pot decide viitorul, reiterând obiectivul aderării la UE până în 2028: „Nu vom ceda. Toamna aceasta e o luptă crucială”.
Pro-rușii vorbesc despre religie, patriotism și promisiunea unui gaz iefitin din Rusia
BEP și-a început campania în aceeași zi, la o mănăstire, mizând pe religie, patriotism și promisiunea gazului rusesc ieftin timp de cinci ani. Fostul președinte Igor Dodon a spus că „blocul patriotic” va readuce încrederea oamenilor și va salva Moldova.
Alți competitori electorali sunt Blocul Alternativ și Partidul Nostru. Blocul Alternativ, deși declarativ pro-european, este condus de figuri cu trecut comunist sau legături cu oligarhi anti-UE și pune accent pe politici sociale, natalitate și combaterea migrației, evitând să menționeze explicit Uniunea Europeană.
Partidul Nostru, condus de populistul Renato Usatîi – fost primar la Bălți și om de afaceri cu averea făcută în Rusia – propune interzicerea vânzării terenurilor agricole către străini, sancțiuni împotriva „propagandei LGBTQ+” în școli, eliminarea stagiului militar obligatoriu și reglementarea criptomonedelor.
Usatîi se prezintă ca un lider apropiat de oameni, organizând concerte și evenimente, și promite o Moldovă unde „legea protejează pe toți, tradițiile sunt respectate, copiii sprijiniți și bătrânii prețuiți”.
Scenariul georgian?
Experții avertizează că revenirea pro-rușilor la putere ar putea duce Moldova pe un traseu similar cu al Georgiei – o integrare europeană declarativă, dar însoțită de politici de tip Kremlin care limitează libertatea presei, societatea civilă și opoziția.
Potrivit lui Alexandru Tănase, fost ministru al justiției, într-un asemenea scenariu țara ar suferi un blocaj economic și social, peste problemele demografice și economice deja existente.
Analistul politic Andrei Curăraru atrage atenția că pro-Kremlin, fie deschis, fie mascat sub un discurs pro-european, mizează pe polarizarea electoratului, cultivând frica, ura interetnică și divizarea în tabere antagonice – „noi versus ei”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e6e83e8587c40dee7a7f2e955dfc7996.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b465899e2e3f59dc68a91eb15ca96cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_05b9242b7733a05c54a079d831fb936b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_27e5dde6801fe1aba2357118774a3d08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_16634549e1132910d2179c7e1fa2d8a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_631c3af1d8ddd3507d9429ad25e2a5c5.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7d6906c74e362cc3758e8c063145fa8a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_65fe0657a4c5ed21aa81ed2d75b29cd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_19315a756ad00764b5daf286dca28466.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0d0c5915d0e46aa185e673b2b7cce53a.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e1f32cf5108da9e58ad3ab209e8ba437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_79eb667d99b6ab630e68daeeaf6b2ee3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c8304514e916a52c5c2fda8e13175058.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1ca338b29e698954129e19f719e2f581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4ca313e7d445cbe62f0ab031032f237.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_48c6ff638fc761251583e372b10b3712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d307bb81d80dd68782b5794204ff5a93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_79c0e3e6a6f919b3828c1cbeb008faf1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_28702edbafb3f90b57222044060e9f7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_846265212bb00cac0c6000a3b488364d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5678082eb785db51c435b94a0cdf92e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/hepta8073966-e1758778879887.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_81e7948b1b3a257cf6ed6e13347b0c69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5ab2856ac551b263a1241a57c7410f7c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-in-haina-neagra-mergand-printr-o-viscol-abundent-pe-o-strada-din-bucuresti-romania--foto-profimedia-e1775501996302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/elena-lasconi-si-a-dat-demisia-de-la-sefia-usr-campulung-dupa-5-ani-nu-inteleg-de-ce-este-o-drama-e1769609236355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ae1d5cb0b3af9e1ebd4636a6992ea33.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_64ef45a170c3bb424dfba48cb5318785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/razvan-oprea-emilian-oprea-actori-groapa-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/alexandra-stan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7b805ebb034d1df7aaa6cede7f48c743.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0633ab99617cbe20c61eb86732ebb63e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-a-discutat-cu-ilie-bolojan-bogdan-ivan-ciprian-serban-si-cu-reprezentantii-omv-petrom-si-rompetrol-situatia-carburantilor-e1775486075319.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/emmanuel-macron-vine-in-romania-in-2026-a-anuntat-nicusor-dan-aflat-in-franta-e1765293147197.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/untitled-e1775504673581.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorel-sandesc-ecmo-foto-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bianca-tilici-s-a-inchis-24-de-ore-intr-o-camera-sigilata-pe-calea-victoriei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/insula-ibiza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doi-americani-s-au-iubit-cu-foc-de-paste-pe-o-plaja-din-rimini-plina-de-familii-cu-copii--imagine-ilustrativa--foto-profimedia-e1775495344468.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/04/lunea-mare-din-saptamana-patimilor-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oua-dimineata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/filme-netflix-aprilie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mircea-lucescu-a-antrenat-marea-echipa-a-lui-dinamo-de-la-finalul-anilor-80-e1775494046454.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/rosii-proaspete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8774283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-06-at-16-30-52-3.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-03-at-15-29-44.jpeg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-foto-gov-ro.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vaccin-covid-pfizer.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-sonde-petrol-foto-shuttertsock.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.