UPDATE | Un bărbat a intrat cu mașina în mai mulți pietoni, în Germania. O persoană a murit. Atacatorul păstrează tăcerea la interogatoriu

Comentează

Alertă de securitate în Germania, unde un bărbat a intrat cu mașina într-o zonă pietonală din orașul Heidelberg, relatează BBC News. Inițial, autoritățile au anunțat că trei persoane au fost rănite, însă, între timp, o persoană a decedat.

UPDATE 26 februarie, 19.20: Bărbatul care a intrat cu maşina în pietoni a păstrat duminică tăcerea la primul interogatoriu al poliţiei, care anchetează motivele atacului şi exclude un atac terorist sau cu conotaţii politice, transmite Agerpres.

Procuratura din Heidelberg şi Poliţia din Mannheim au informat într-un comunicat comun că a fost emis un mandat de arestare pe numele bărbatului. Acesta este un student german în vârstă de 35 de ani, fără antecedente penale.

Individul, care a fost împuşcat în stomac de către poliţie în timp ce încerca să fugă cu un cuţit în mână de la locul faptei, a fost operat şi se află în afara oricărui pericol. Bărbatul se află sub pază într-o clinică din Heidelberg, până când va putea fi transportat la spitalul închisorii.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a închiriat maşina în urmă cu două săptămâni în Heidelberg, unde domiciliază, şi vor să afle dacă în momentul atacului individul era în deplinătatea facultăţilor mintale.

"Potrivit stadiului actual al anchetei nu există niciun indiciu care să sugereze o motivaţie teroristă sau extremistă", au declarat autorităţile germane, în încercarea de a risipi temerile şi de a evita paralele cu atacul jihadist din decembrie 2016 din Berlin, în care şi-au pierdut viaţa 12 persoane după ce un camion a intrat intenţionat în mulţimea care vizita un târg de Crăciun.

UPDATE 26 februarie, 9.30: Un bărbat și-a pierdut viața în urma incidentului din localitatea Heidelberg. Este vorba despre un bătrân în vârstă de 73 de ani. Celelalte două persoane rănite, de cetățenie austriacă și bosniacă, au fost externate din spital.

UPDATE 20.07: Nu se cunosc motivele atacatorului, dar autorităţile germane nu cred pentru moment că este vorba de un posibil atac terorist, întrucât acesta a acţionat de unul singur. Potrivit primelor informaţii, suspectul a condus o maşină închiriată într-o zonă pietonală din centrul oraşului german, iar una dintre persoanele rănite este în stare gravă.

Bărbatul, care era înarmat cu un cuțit, a fost rănit de ofițerii care au deschis focul asupra sa. El a fugit de la fața locului, însă a fost prins la scurt timp de polițiști.

Motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest extrem sunt încă necunoscute. Potrivit ziarului Rhein-Neckar Zeitung, bărbatul ar suferi de probleme psihice, însă informația nu a fost confirmată.

<blockquote class="twitter-tweet" data-lang="en"><p lang="en" dir="ltr"><a href="https://twitter.com/hashtag/BREAKING?src=hash">#BREAKING</a> The attacker in Heidelberg escaped from the scene with a knife, then shot by the police: Germany media <a href="https://t.co/DqHkUhiXVZ">pic.twitter.com/DqHkUhiXVZ</a></p>— Guy Elster (@guyelster) <a href="https://twitter.com/guyelster/status/835539690325434368">February 25, 2017</a></blockquote>
<script async src="//platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>

Europa a fost ținta a două atacuri teroriste, în care teroriștii au folosit vehicule pentru a ucide oameni. Pe 14 iulie 2016, peste 80 de oameni au murit la Nisa, după ce un tunisian a intrat cu un camion în mulțimea adunată pe Promenade des Anglais, pentru a urmări focurile de artificii. Totodată, în luna decembrie, tot un tunisian a intrat cu un camion într-un târg de Crăciun din Berlin, omorând 12 oameni. Autorul atacului a fost ucis patru zile mai târziu, în Milano.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. Foto: Facebook
20 sept.
PNL critică PSD, dar îi cere să îl susțină pe Siegfried Mureșan, cu o zi înainte ca partidul lui Grindeanu să decidă: „Am pus pe masă soluția alternanței la guvernare”
În Europa, costurile articolelor esențiale pentru bebeluși variază semnificativ de la o țară la alta, iar pentru multe familii, acestea pot reprezenta o povară financiară majoră. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
20 sept.
Donald Trump vrea ca Arcul de Triumf gigant din Washington să devină complex militar pentru drone și lunetiști
20 sept.
Un pensionar a murit după o ceartă pornită de la un șezlong pe o plajă cu un alt pensionar, în Grecia
20 sept.
Înfrângere istorică pentru partidul lui Friedrich Merz la alegerile regionale din două landuri din Germania, potrivit exit-poll-urilor televiziunii publice
TRENDING
20 sept.
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
20 sept.
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
20 sept.
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe fragmente de dronă au fost descoperite duminică, 20 septembrie, plutind în derivă în apele Mării Negre, în Zona Economică Exclusivă a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
Traian Băsescu spune că Siegfried Mureșan ar putea negocia cu AUR și nu este spion al BND. Foto: Profimedia
20 sept.
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie o problemă”
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
20 sept.
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
20 sept.
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”