Autoritățile sanitar veterinare din Teleorman se află în alertă, după ce 94 de porci de la ferma din Salcia au murit în decurs de numai 2 ore, arată publicația Informația de Teleorman. Din primele informații, nu este vorba despre pesta porcina africană, iar până la elucidarea cauzelor, ferma a fost complet izolată. Ferma de la Salcia a fost deținută până anul trecut de Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD Liviu Dragnea.
Restricţii fără precedent impuse de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, după ce 94 de animale, de la Ferma de porci din Salcia, au murit, în decurs de numai două ore.
Până la stabilirea cu exactitate a cauzei ce a dus la moartea porcilor, niciun animal nu intră şi nici nu iese din unitatea respectivă iar în incinta complexului accesul este permis doar angajaţilor, arată sursa citată.
Autorităţile sanitar veterinare din judeţ spun că nu este vorba despre Pesta Porcină Africană.
Sâmbătă dimineaţă au fost prelevate probe de la cadravre şi trimise la Laboratorul din Giurgiu. Rezultatul a fost negativ. O altă variantă luată în calcul este că animalele au murit din cauza unei intoxicatii.
Potrivit declaraţiei medicului veterinar Florea Rădoi, director DSVSA Teleorman, s-a dispus prelevarea altor probe, de data aceasta din furaje şi creier, care au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.
“Sâmbătă, la ora 7.00, echipe din cadrul DSVSA Teleorman, echipate cu tehnica necesară, s-au deplasat la ferma din comuna Salcia, de unde au fost luate probe şi s-a efectuat un examen clinic.
Laboratorul din Giurgiu a infirmat prezenţa virusului PPA. Până la stabilirea cauzei ce a dus la moartea animalelor, zona este monitorizată în permanenţă şi s-au impus unele măsuri de siguranţă. Probabil, la începutul săptămânii, vor primi buletinul de analiză de la IDSA şi, în funcţie de rezultat, vom decide ceea ce trebuie făcut în continuare.
În hala în care au murit cele 94 de animale, erau aproximativ 4.000 de purcei, cu greutate de 30-35 de kilograme”, a precizat directorul Rădoi.
Ferma de porci de la Salcia a fost deținută până anul trecut de Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea. Acesta a cedat-o chiar înainte de condamnarea la închisoare a directorului, în februarie 2019.
În 2018, tot o coincidență a făcut ca Valentin Dragnea să golească ferma de porci cu puțin timp înainte de a fi atins de pesta porcină.