Legitimat de trei ani la formatia Kansas Comets, din campionatul profesionist de sala, Zotinca (26 de ani) se afla in tratative foarte avansate cu conducatorii echipei Kansas Wizards, care evoleaza in MLS. Romanul s-a antrenat in ultimele doua saptamani alaturi de componentii "Vrajitorilor", managerul general al clubului, Curt Johnson, fiind incantat de prestatiile acestuia. "Suntem foarte interesati de Alex, care poate aduce un plus foarte important echipei noastre. Daca nu se intampla nimic neprevazut in urmatoarele doua - trei zile, atunci romanul va deveni jucatorul nostru", a declarat el.
Daca va fi legitimat, Alex va fi antrenat de fostul selectioner american Bob Gansler si va fi coechipier cu fostul portar al nationalei SUA, Tony Meola, dar si cu atacantul rus Igor Simutenkov (fost la Reggina si Tenerife) sau cu mijlocasul sarb in varsta de 40 de ani Preki, liderul clasamentului all-time din MLS, cu 223 puncte si singurul jucator din istorie care a evoluat in toate All-Star Game-urile de la infiintarea Ligii, in 1996.
Ajuns in SUA in postura de castigator la "Loteria Vizelor", Zotinca i-a impresionat pe americani prin prestatiile sale in campionatul de fotbal in sala, fiind singurul jucator din lotul celor de la Comets care nu a lipsit de la nici un meci al echipei sale in ultimele trei campionate. In 2001 a fost ales "debutantul anului", iar in februarie a facut parte din echipa stelelor Vestului, in All-Star Game.
Alexandru Zotinca
Data si locul nasterii: 22 ianuarie 1977, Sibiu
Necasatorit.
Echipe la care a evoluat:
Inter Sibiu 1995-1998
Steaua: 1998-1999
Kansas Comets: 2000 - 2003, in campionatul nord-american profesionist de fotbal in sala (MISL).
A fost ales debutantul anului in 2001.
In 2003 a fost titular in echipa All-Star a Conferintei Vestului.
In 2002 a fost cel mai eficace fundas din MISL.