Alexander Lapshin, activist pentru drepturile omului: „Mă simt mult mai în siguranță ca evreu în Arabia Saudită, Tunisia și Maroc decât în Franța, Spania sau Marea Britanie”

„Creșterea antisemitismului la nivel mondial este o componentă hibridă, planificată în prealabil”

De atunci, cel puțin 66.288 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene din Gaza, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriul controlat de Hamas. Pe 16 septembrie, o comisie de anchetă înființată de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a publicat un raport în care constată că statul Israel a comis un genocid împotriva palestinienilor din Gaza. 

În același timp, acte și manifestări antisemite se întâmplă în Europa și Statele Unite. De pildă, acum câteva zile, atacul asupra unei sinagogi din nordul Angliei a semănat panică în rândul comunității evreiești, care se confruntă deja cu o creștere a incidentelor antisemite, ce au dus la avertismente privind necesitatea de a evita adunările în locuri publice.

La doi ani de la acest eveniment tragic, Libertatea a realizat un interviu cu Alexander Lapshin, activist israelian pentru drepturile omului, pentru a discuta despre cum resimte el antisemitismul în lume și ce cataloghează ca fiind antisemit. 

Recomandări

Dorinel Umbrărescu construiește un oraș pentru angajați: 200 de hectare cu locuințe, școli, parcuri, drumuri, căi ferate și zonă industrială

Alexander Lapshin a fost arestat ilegal în anul 2017 de autoritățile azere și torturat în timpul detenției sale în Baku. El a fost arestat ilegal în Belarus și extrădat Azerbaidjanului pentru că vizitase, în perioada 2011, regiunea Nagorno-Karabah, iar de atunci s-a poziționat împotriva opresiunii brutale a armenilor de către Azerbaidjan.

„Linia de demarcație între opoziția față de acțiunile Israelului în Gaza și antisemitism este atunci când dezacordul față de Israel se proiectează la nivel personal împotriva oricărui evreu sau israelian. De exemplu, dacă mă cazez la un hotel în Paris și recepționerul îmi aruncă pașaportul în mod grosolan cu cuvintele «Free Gaza», asta este antisemitism. Dar dacă el pur și simplu așază un steag palestinian pe masă ca semn al poziției sale personale, reprezintă dreptul și poziția lui. Pur și simplu, tu și cu mine putem avea opinii diferite cu privire la agenda politică globală, dar asta nu va afecta relațiile noastre de afaceri sau de prietenie”, explică Lapshin. 

Libertatea: Sunteți un călător experimentat, nu neapărat în scopuri turistice, ci pentru a înțelege sensibilitățile locale, culturale și politice care ar putea influența dinamica internațională. Ce ne puteți spune despre cei doi ani de când a izbucnit războiul din Gaza? Ați simțit vreodată că antisemitismul a crescut în întreaga lume? 
Alexander Lapshin: Poate că, dacă luăm în considerare războiul dintre Israel și Hamas sau, mai larg, cu Iranul și reprezentanții săi regionali (din care Hamas face parte), creșterea antisemitismului la nivel mondial este o componentă hibridă, planificată în prealabil, a acestui război. 

Îmi amintesc că în primele zile după 7 octombrie 2023, când militanții Hamas au atacat așezările israeliene de lângă granița cu Gaza și au ucis brutal aproximativ 1.400 de civili, establishmentul israelian a evaluat imediat că Hamas miza pe o reacție israeliană ca să prelungească războiul pentru a transforma israelienii din victime în ucigași brutali în ochii lumii. S-a susținut, de asemenea, că un nou conflict armat ar fi, fără îndoială, în beneficiul Rusiei lui Putin, deoarece ar distrage atenția publicului de la agresiunea sa împotriva Ucrainei.

Astăzi, vedem că și calculul Hamas (sau mai degrabă al Iranului și Turciei, cu sprijinul strategic al Rusiei) că Israelul ar deveni un paria global dacă războiul s-ar prelungi s-a realizat pe deplin.

Antisemitismul a existat întotdeauna în lumea creștină, încă din Evul Mediu, și este clar că orice mențiune regulată a Israelului într-un context negativ provoacă trezirea unor stereotipuri și ură vechi, în mare parte uitate. Nu este o coincidență că reacția cea mai radicală la acțiunile Israelului în Gaza a fost observată nu în lumea arabă (unde răspunsul la acțiunile Israelului a fost pur declarativ, fără nicio acțiune diplomatică sau militară. Niciun stat arab nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul și nu a întrerupt relațiile comerciale cu acesta), ci în țările catolice cunoscute pentru antisemitismul lor, care datează din Evul Mediu: Spania, Italia, Irlanda, Slovenia și Malta. 

Este, de asemenea, interesant de remarcat reacția excepțional de dură din partea țărilor din America Latină (ale căror populații sunt descendenți ai conchistadorilor spanioli care au convertit cu forța popoarele indigene la catolicism): Columbia, Bolivia, Nicaragua, Venezuela și Chile. Vă reamintesc că președintele ultrastângist al Columbiei, Gustavo Petro, nu numai că a rupt relațiile diplomatice cu Israelul, dar a și cerut în mod deschis crearea unei armate internaționale pentru a învinge Israelul și, în timp ce se afla în Statele Unite, a cerut armatei americane să nu se supună lui Trump. Pentru declarațiile sale, i s-a retras viza americană și i s-a interzis intrarea în Statele Unite. 

Al treilea factor care a contribuit la succesul propagandei anti-Israel și la agresiunea necontrolată în timpul protestelor din Europa este dorința politicienilor europeni locali de a exploata explozia de antisemitism provocată de războiul din Gaza în beneficiul luptei politice interne.

– Credeți că asta se întâmplă în aceste zile în Italia? E folosită tema genocidului din Gaza în scopuri interne politice? 
– Este suficient să menționăm pe prim-ministrul italian Giorgia Meloni, care a descris fără menajamente protestele în masă din orașele italiene de ieri ca fiind îndreptate împotriva intereselor Italiei și ale conducerii sale. Potrivit acesteia, în ultimele săptămâni, protestele în masă au cauzat pagube de peste un miliard de euro economiei italiene, în timp ce grevele municipalităților, sistemului de sănătate și companiilor de transport au făcut ca sute de mii de italieni să nu poată ajunge la serviciu sau la medic, iar huliganismul din timpul protestelor a dus la vandalizarea a multe magazine și birouri. În mod evident, „războiul din Gaza” a fost folosit exclusiv ca instrument pentru disputele politice interne dintre partidul de guvernământ și opoziție. 

O situație similară s-a dezvoltat în Spania, unde guvernul slab și corupt de extremă stânga al lui Pedro Sánchez încearcă să profite la maximum de conflictul îndepărtat din Gaza pentru a-și menține puterea. Recent, am asistat la atacurile verbale ale opoziției la adresa lui Pedro Sánchez chiar în parlamentul din Madrid, acuzându-l că exploatează cinic tragedia palestiniană pentru propria supraviețuire politică, în timp ce problemele sociale interne ale Spaniei au fost relegate pe locul al doilea după războiul din Gaza.

Un al patrulea factor care contribuie la succesul propagandei anti-Israel bazate pe antisemitism este diaspora musulmană în rapidă creștere din Europa și disponibilitatea politicienilor europeni de a folosi retorica antisemită pentru a câștiga simpatia alegătorilor musulmani. Pentru majoritatea musulmanilor europeni (în special pentru prima generație), declarațiile dure de condamnare a Israelului sunt suficiente pentru a-și asigura voturile în alegeri. Nu este o coincidență faptul că vedem cele mai puține critici la adresa acțiunilor Israelului în țările din Europa de Est, unde diaspora musulmană este practic inexistentă, iar politicienii nu exploatează antisemitismul în scopuri politice. 

– Aici vă contrazic, în România există facțiuni politice de extremă dreapta care diseminează idei antisemite. Ele exploatează anumite teme interbelice nostalgice neolegionarismului. Avem deja dosare penale vizând acte antisemite. Există forme de antisemitism care nu au legătură cu diaspora musulmană. În plus, generalizările în privința diasporei musulmane sunt și ele periculoase. Nu toți musulmanii care trăiesc în Europa sunt antisemiți.

– O serie de politicieni europeni de extremă stânga exploatează elementele marginalizate din diaspora musulmană în scopul obținerii de avantaje politice. Aceștia exploatează în mod deliberat percepțiile sensibile ale conflictului dintre evrei și musulmani, provocând tulburări și violențe. În opinia mea subiectivă, printre acești politicieni se numără premierul Spaniei, Pedro Sánchez, și președintele Irlandei, Michael Higgins.

În ceea ce privește antisemitismul în Europa de Est, nu este vorba că acesta nu există – el există și a existat întotdeauna. Dar nu cred că s-a intensificat din cauza evenimentelor din Gaza, așa cum se întâmplă în Franța sau Spania.

„Înainte de înființarea Israelului în 1948, ura față de evrei era inexistentă în Orientul Mijlociu”

– Nu toți musulmanii care trăiesc în Europa sunt antisemiți, acest tip de generalizări, trebuie să repet, sunt periculoase. E diferit antisemitismul din Franța ca mod de manifestare față de cel din Orientul Mijlociu? 
– Diferența dintre antisemitismul european „tradițional” (cu rădăcini în creștinismul timpuriu și Inchiziția catolică din Italia și Spania) și cel existent în lumea islamică este că, înainte de înființarea Israelului în 1948, ura față de evrei era inexistentă în Orientul Mijlociu. 

Diasporele evreiești mari, bogate și respectate au existat timp de secole în Egipt, Maroc, Irak, Siria, Iran, Yemen și Algeria. Toate acestea s-au sfârșit la scurt timp după înființarea statului Israel și izbucnirea conflictului arabo-israelian, când aproape 1,5 milioane de evrei care trăiau în țările arabe au devenit refugiați și și-au găsit o nouă patrie în Israel.

Prin urmare, în opinia mea, este mai corect să vorbim despre dezamăgire și nemulțumire față de acțiunile Israelului în Orientul Mijlociu decât despre antisemitism și iudeofobie. Din experiența personală, pot spune că mă simt mult mai în siguranță ca evreu în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egipt, Tunisia și Maroc decât în Franța, Spania sau Marea Britanie, unde prefer să-mi ascund identitatea. În țările europene au loc în mod regulat crime antisemite violente, spre deosebire de statele arabe, unde acestea sunt relativ rare, în ciuda opoziției față de politicile israeliene. 

– Ce înseamnă a fi antisemit în contextul războiului din Gaza? Care sunt liniile roșii atunci când cineva interpretează conflictul? 
– În opinia mea, linia de demarcație între opoziția față de acțiunile Israelului în Gaza și antisemitism este atunci când dezacordul față de Israel se proiectează la nivel personal împotriva oricărui evreu sau israelian. De exemplu, dacă mă cazez la un hotel în Paris și recepționerul îmi aruncă pașaportul în mod grosolan cu cuvintele «Free Gaza», asta este antisemitism. Dar dacă el pur și simplu așază un steag palestinian pe masă ca semn al poziției sale personale, reprezintă dreptul și poziția lui. Pur și simplu, tu și cu mine putem avea opinii diferite cu privire la agenda politică globală, dar asta nu va afecta relațiile noastre de afaceri sau de prietenie.

Din păcate, antisemitismul rampant, necontrolat și marginalizat are un efect indirect și asupra evreilor care nu au nimic de-a face cu războiul din Gaza și care, uneori, chiar condamnă acțiunile Israelului. 

Pot da un exemplu despre cum negociam la Londra publicarea cărții mele despre drepturile omului, iar editorii, care anterior fuseseră de acord să colaboreze cu mine, acum iau o pauză, cerându-mi să aștept până când tensiunile din jurul Gazei se vor calma. Ei se tem că propria lor reputație va avea de suferit dacă vor colabora cu un evreu și un israelian. Acest lucru poate fi numit și antisemitism latent și este mult mai periculos decât antisemitismul direct și marginal, care se manifestă exclusiv prin emoțiile agresive ale mulțimii.

– Antisemitismul de astăzi este diferit de cel din perioada interbelică? 
– Antisemitismul de astăzi este, fără îndoială, mai periculos și mai durabil, deoarece este finanțat și controlat pe scară largă din exterior, folosind cele mai moderne metode psihologice, tehnologice și neurolingvistice. Mulțimile de protestatari europeni care cred sincer că salvează Gaza sunt, de fapt, instrumente marginale care servesc luptelor politice interne din propriile țări. Acești oameni sunt, în mare parte, victime ale propagandei antisemite a lui Goebbels, care, spre deosebire de Germania nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este mult mai bine organizată astăzi.

Nu toți cetățenii care urmăresc conflictul din Gaza sunt victime ale propagandei antisemite. Există și mulți oameni cu opțiuni liberale care militează pentru soluția celor două state. Iar un genocid împotriva evreilor nu poate justifica un alt tip de genocid.

În ceea ce îl privește pe Goebbels, mă refer pur și simplu la propaganda orchestrată în mod profesionist împotriva Israelului. Goebbels a scris în operele sale că propaganda trebuie să fie accesibilă maselor needucate, în timp ce pentru cei inteligenți vom crea lagăre de concentrare. De altfel, Goebbels nu a cerut niciodată în mod deschis uciderea evreilor; el a incitat doar în mod profesional societatea germană la intoleranță și rasism. S-a sinucis, dar dacă ar fi fost judecat la Nurenberg, ar fi primit o pedeapsă minimă. La urma urmei, nu a ucis pe nimeni în viața sa și nici nu a cerut în mod deschis acest lucru, ci doar i-a provocat pe alții. Atacurile violente regulate împotriva evreilor din Europa nu sunt incidente izolate, ci rezultatul unei propagande antisemite bine planificate și bine finanțate. Aceasta este ceea ce, cel puțin în cercurile evreiești, se numește „propaganda Goebbels”.

Fără îndoială, 99% dintre tinerii europeni care ies în stradă purtând keffiyeh-uri arabe și fluturând steaguri palestiniene nu vor găsi nici Israelul, nici Palestina pe hartă. Mai mult, întrebarea care dintre cele două Palestine (Gaza sub controlul Hamasului islamist sau Cisiordania sub controlul lui Abu Mazen) susțineți pentru libertate îi derutează, deoarece nici măcar nu au auzit de ele.

Am vorbit de câteva ori cu studenți care au instalat corturi de protest la Universitatea Harvard din Statele Unite și la Universitatea McGill din Montreal. Niciunul dintre studenții protestatari nu cunoștea istoria conflictului arabo-israelian și cu atât mai puțin înțelegea că Hamasul islamist distrusese brutal Autoritatea Palestiniană din Gaza și preluase ilegal controlul asupra insulei. 

Pentru acești băieți, fără îndoială buni, cel mai important lucru nu era Gaza și tragedia sa incontestabilă, ci simplul fapt de a protesta, fapt explicat de tinerețea lor, de nivelul ridicat de testosteron și de dorința de autoafirmare. Vor trece ani și vor realiza că au jucat pur și simplu rolul unui instrument neplătit în mâinile politicienilor și că acest lucru nu a contribuit cu niciun milimetru la rezolvarea conflictului din Gaza. 

Cel mai frapant exemplu al acestui comportament este flota din Gaza, care a fost recent interceptată de Israel. În ciuda apelurilor guvernelor Italiei, Greciei, Spaniei, Statelor Unite și Marii Britanii, ei și-au continuat călătoria spre Gaza. Deși era evident că ar putea perturba negocierile dintre Israel și Hamas, iar flota lor ar aduce mai mult rău decât bine Gazei. Cei care au finanțat și organizat flotila erau interesați să prelungească conflictul, dar pentru participanți (în majoritate artiști sau tineri cu puține cunoștințe de istorie și politică), flotila era o ocazie de a se exprima ca apărători ai „tuturor lucrurilor bune împotriva tuturor lucrurilor rele” și, în general, erau indiferenți față de strategia Gazei.

– Totuși, mulți tineri care protestează o fac din convingere, din cauza crizei umanitare grave prin care trec palestinienii civili. În ce locuri din Europa ați observat mesaje antisemite? 
– În principal în țările din Europa de Vest cu diaspore arabo-musulmane numeroase: Franța, Spania, Germania, Italia și Marea Britanie. În Europa de Est nu am întâlnit niciodată antisemitism direct sau latent, deoarece țări precum Polonia, Ungaria sau România nu au în prezent potențialul necesar pentru propaganda antiisraeliană.

„Hamas și susținătorii săi folosesc antisemitismul european tradițional împotriva Israelului”

– Vă contrazic, Diana Șoșoacă este europarlamentar român cercetat pentru antisemitism care a cerut întreruperea relațiilor diplomatice cu Israelul. Puteți spune care sunt mesajele antisemite din retorica politică a Hamas? 
– După cum s-a menționat deja, Hamas și susținătorii săi (Iran, Turcia, Qatar și, într-o oarecare măsură, Rusia) folosesc antisemitismul european tradițional împotriva Israelului, recunoscând eficacitatea acestuia ca metodă de presiune politică. Dacă problema nu ar fi Israelul și evreii, ar fi mult mai dificil să se organizeze proteste și boicoturi de o asemenea amploare în întreaga lume. 

După cum ne amintim, Statele Unite și aliații săi, în timpul războaielor din Irak, Afganistan, Somalia, Libia și în alte părți, au comis acte care se califică, cu siguranță, drept „genocid” într-o măsură mult mai mare decât situația din Gaza. Dar ar fi dificil să se creeze imaginea celor mai mari și mai puternice state creștine ca fiind dușmanul lumii. Este mult mai convenabil și mai ușor să demonizezi Israelul exploatând antisemitismul istoric și stereotipurile din jurul său. 

Hamas a stăpânit această tehnică și o folosește alături de atacurile cu rachete asupra Israelului și masacrul civililor din 7 octombrie 2023. 

– Ambele părți ale conflictului au victime colaterale. Cum credeți că ar trebui să se poarte dezbaterea publică fără a răspândi sentimente antisemite sau islamofobe? 
– Fără îndoială, utilizarea antisemitismului ca instrument de presiune asupra Israelului dăunează atât evreilor, cât și musulmanilor, întrucât islamofobia a crescut brusc în Europa și în Statele Unite în ultimele decenii. Acest lucru se datorează migrației semnificative și necontrolate din Orientul Mijlociu, o parte importantă a migranților musulmani fiind slab integrați în societate și marginalizați, criminalizați și islamizați. 

În opinia mea, vina pentru eșecul politicii de migrație revine țărilor europene înseși, care s-au dovedit incapabile să accepte și să integreze în mod adecvat aceste persoane. Cu toate acestea, acest lucru duce la o creștere bruscă a popularității forțelor de dreapta (inclusiv a elementelor fasciste declarate) care se opun migrației musulmane.

Atunci când migranții sunt distribuiți uniform în țări și orașe, ei sunt percepuți cu relativă toleranță, dar când se adună în număr mare în timpul protestelor de masă și se comportă agresiv, acest lucru provoacă teamă și respingere în rândul cetățenilor europeni obișnuiți. Este suficient să ne amintim de actele de vandalism comise la Milano și Roma de protestatari (în majoritate migranți din Orientul Mijlociu) în sprijinul palestinienilor, în timpul cărora gara centrală și magazine au fost vandalizate.

Am asistat personal la o demonstrație de masă similară și agresivă la Bruxelles, când mii de protestatari (cel puțin 90% dintre ei provenind vizibil din Orientul Mijlociu) au mărșăluit pe străzile orașului strigând „Allah, Akbar”, „Gaza liberă” și „Moarte Israelului”. A fost interesant să observ comportamentul belgienilor obișnuiți, care nu sunt tocmai pro-Israel, dar sunt îngroziți de aceste mulțimi de imigranți agresivi care practic au preluat controlul asupra țării lor și fac viața belgienilor nesigură.

În cele din urmă, pe măsură ce forțele de extremă dreapta cresc în Europa, victimele vor fi chiar cei din Orientul Mijlociu, care, la fel ca acei europeni naivi, sunt pur și simplu folosiți ca instrument gratuit pentru a exercita presiune asupra anumitor procese politice.

– Cum credeți că va rămâne Netanyahu în istoria poporului israelian în acest conflict? Va fi considerat un lider care a distrus soluția celor două state și a făcut abuzuri din punct de vedere militar în conflictul din Gaza? În guvernul Netanyahu există câteva figuri politice extremiste. Va reuși Israelul să-și reconstruiască reputația internațională atât timp cât nu renunță la opiniile sale de extremă dreapta? 
– Moartea civililor din Gaza este cu siguranță o tragedie. Dar să ne întrebăm: ce s-ar fi întâmplat cu Europa dacă SUA și Marea Britanie nu ar fi bombardat Dresda și Berlinul (pentru a evita pagubele asupra civililor) în 1944 și l-ar fi lăsat pe Hitler să rămână la putere? Sau un alt exemplu din istoria mai recentă. 

Avem dreptul moral să condamnăm Ucraina pentru că folosește drone și rachete împotriva țintelor rusești pe teritoriul Rusiei? Și acolo sunt uciși civili și sunt distruse infrastructuri civile. Poate ar trebui să încetăm să sprijinim Ucraina pentru a salva victimele accidentale din rândul populației ruse? Ar trebui să-i permitem lui Putin să-și folosească propriii cetățeni ca scuturi umane? Sunt ironic, desigur, dar situația din Gaza este, în esență, aceeași. Nu Israelul a atacat Gaza, ci invers, și nu Ucraina a atacat Rusia.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.