Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a dezvăluit că a depus o plângere pe numele Laurei Codruţa Kovesi pentru că a fost arestată într-un dosar în care a fost achitată."Această plângere nu are legătură cu procesul de selecţie în care doamna Kovesi se află în raport cu Parlamentul European. Prima plângere a fost formulată în iunie 2018. La vremea respectivă, doamna Kovesi nu anunţase nicio intenţie legată de o candidatură. Eu am formulat acea plângere atunci deoarece în dosarul penal cu pricina am fost arestată nelegal 80 de zile, la finalul procesului am fost declarată nevinovată. Plângerea mea s-a întemeiat pe trei aspecte. Declaraţia domnului Simu, dată în apel în faţa judecătorilor în care a explicat cum a fost scos de domnul (Gheorghe, n.r.) Popovici şi a fost obligat să mintă în ceea ce mă priveşte.
Declaraţiile lui Mihăilescu, Şerban Pop, şi un raport în care Inspecţia Judiciară spune că în raport cu acel dosar m-am comportat corect", a declarat fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, la Antena3.Alina Bica consideră că arestarea ei are la bază faptul că a instrumentat un dosar la DIICOT în care era vizat fratele Laurei Codruţa Kovesi."Cred că acest aspect a fost determinant. În octombrie, noiembrie 2012, când mi-a fost repartizat acest dosar, au fost nume care mi-au spus că e un ghinion şi nu şi-ar dori să fie în locul meu. După ce am fost numită ca procuror-şef al DIICOT a existat o soluţie ca să fie declinat dosarul către DNA şi mi-aduc aminte că am refuzat să fac acest lucru, deoarece am crezut că e o stare de incompatibilitate. Nu am crezut că doamna Kovesi poate fi neutră în legătură cu fratele ei. Din ce am citit în presă, am înţeles că acest dosar a fost declinat la DNA şi închis", a mai spus Alina Bica.