Alocații înghețate în 2026. Banii primiți de milioane de copii români în acest an

 2 comentarii
În prim-plan este un bol cu creioane colorate pus pe o masă, iar în fundal se vede un băiețel blond care colorează

Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate în 2026 cu rata inflației, potrivit legii care a intrat în vigoare în luna august a anului trecut. Astfel, cuantumul acestora va rămâne la nivelul plătit în decembrie 2025, marcând al doilea an consecutiv fără creșteri.

Această decizie vine după ce, la finalul anului 2024, Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, cunoscută și ca ordonanța-trenuleț, a blocat majorarea programată pentru 2025, care fusese anunțată anterior de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Alocații pentru copii în 2026. Ce valoare au

În conformitate cu ordonanța, valoarea alocațiilor pentru copii în 2026 a fost plafonată la nivelul lunii noiembrie 2024, la fel cum a fost pentru întreg anul 2025.

Potrivit ultimei majorări, făcute în ianuarie 2024, alocațiile de stat pentru copii au fost crescute cu 13,8%.

În prezent, cuantumul acestora este următorul:

  • 292 de lei/lună pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani, dar și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale
  • 719 lei/lună pentru copiii până la doi ani (sau trei ani în cazul copiilor cu handicap)
  • 719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani.

Așadar, alocațiile pentru copii în 2026 nu vor fi indexate cu rata inflației și nici nu vor fi majorate sub o altă formă, în plată rămânând sumele valabile până acum.

Potrivit Legii nr. 61/1993, alocațiile de stat pentru copii se indexează, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul anterior.

Situații în care nu se mai dă alocația pentru copii în 2026

Potrivit Legii nr. 61/1993, alocația de stat pentru copii este un drept universal, acordat tuturor copiilor din România, indiferent de cetățenia părinților, cu condiția ca aceștia să fie rezidenți în țară și să locuiască împreună.

Dreptul la alocație se stabilește începând cu luna următoare nașterii copilului și se oferă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Pentru tinerii care urmează cursuri liceale sau profesionale, alocația continuă până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, în cazul celor cu handicap.

În schimb, elevii care repetă anul școlar nu mai beneficiază de alocație, cu excepția situațiilor în care repetenția este cauzată de motive medicale, dovedite cu certificat.

Când intră alocațiile de stat pentru copii în ianuarie 2026

Peste 3,5 milioane de copii beneficiază în prezent de alocații de stat în 2026, conform Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

În mod normal, alocațiile pentru copii sunt transferate în conturi pe data de 8 a fiecărei luni. În ianuarie 2026, această dată coincide cu începerea școlii după vacanța de iarnă și sărbătorile legale.

Autoritățile au avertizat că ar putea apărea întârzieri punctuale din cauza procesării bancare sau a zilelor libere, iar sumele ar putea ajunge pe cardurile românilor începând cu 12 ianuarie 2026.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    iugavirgil 06.01.2026, 16:41

    cum poti sa intretii un copil de 2 ani cu 292 lei intr o luna ? numai pampersii costa de 2 au 3 ori mai mult

  • Avatar comentarii

    Nerasist 06.01.2026, 17:16

    Mai bine sa le dea banii de la con și lapte, să nu mai plătească la firme de partid că multe ajung la gunoi.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!