„În continuarea prezentării situaţiei epidemiologice din cadrul DSP Bucureşti, vă informăm că, în conformitate cu raportarea conducerii direcţiei, rezultatele testelor celor 5 contacţi direcţi ai cazului pozitiv ( colegi de birou) arată că, încă 2 persoane au fost depistate cu noul coronavirus”,  anunţă Ministerul Sănătăţii, potrivit News.

Cei doi angajați au intrat în contact direct cu medicul de la DSP, confirmat zilele trecute cu coronavirus.

Potrivit, autorităților, cei doi angajați sunt asimptomatici și se află în izolare la domiciliu de luni. Azi, cei doi vor fi transportați la spital. De asemenea, în cadrul clădirii din strada Avrig, unde se află sediul DSP Bucureşti, au fost făcute operaţiuni de dezinfecţie şi nebulizare.

Ministrul Sănătății a fost, joi,  în control la Direcția de Sănătate Publică din București, după ce o angajată de acolo a fost confirmată cu noul virus.

„Am venit astăzi să evaluez o situaţie, având un caz pozitiv, într-un context în care avem o pandemie. Nu am fost informat, tocmai am venit eu să mă informez aici şi efectiv să văd care este testarea celorlalţi angajaţi. Menţionez că aici sunt 70 din cei 250”, a spus ministrul.

Întrebat dacă a fost vorba despre comunicare deficitară , ministrul a spus: „Nu a făcut comunicare”.

ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”
Recomandări
ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”

Ministrul Sănătății a precizat că doctorița testată pozitiv a anunțat luni că a fost depistată cu COVID-19. Ea se simțea rău de vineri și a stat acasă până luni”.

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Observatornews.ro
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.