MENIU CAUTĂ
Viața după Colectiv /  Supraviețuitoarea Adina Apostol: «Am rămas aici să lupt!»
VIDEO

VIDEO/ Viața după Colectiv. Adina Apostol, supraviețuitoarea care a rămas în România să lupte! Mesaj puternic pentru români: „Un popor prost e mai ușor de condus. Mergeți la vot!”

Maria Andrieș

„Am pierdut trei ani din viață făcând operații și recuperare. Și anii ăștia nu-i mai aduce nimeni înapoi. Sunt recunoscătoare că trăiesc, că îmi pot face părinții fericiți. Și că pot petrece timp de calitate cu familia și cu pisoii mei”, e mărturia Adinei Apostol, una dintre victimele Colectiv.

La 30 de ani neîmpliniți, luptă să-și ia viața înapoi. „Amintirile din acea seară sunt vii, e ca și cum s-ar fi întâmplat totul ieri, nu se pot uita lucrurile astea”.

În incendiu au ars și visurile ei, și planurile ei. Au urmat trei ani de tratamente chinuitoare, „aveam nevoie de jumătate de oră sau mai mult să-mi fac curaj să mă dau jos din pat, mâna arsă durea foarte tare. Prinsesem frică să o mișc. Nu puteam face duș, pentru că durea cumplit, era ca și cum te-ai arde din nou”.

Adina a rămas cu multe spaime, pe lângă cicatricile pe jumătate din suprafața corpului. Alături de alți supraviețuitori din Colectiv, încearcă să obțină o șansă la viață și pentru ceilalți mari arși din România.

„Cei care au dat, cei care au luat și cei care au închis ochii”

Cum stai cu recuperarea?
Încerc să fiu optimistă. Încerc să-mi recapăt funcțiile motorii, mai ales ale mâinilor, pentru că ele au fost cele mai afectate. După trei ani, am reușit să mă întorc la serviciu, dar mai sunt multe operații de făcut. Încă de 4-5 ori mai trebuie să merg în Belgia, pentru operații.

Care e relația cu sistemul medical din România?
Încerc să nu merg la spitalele românești de stat, sper să nu fie nevoie. Din partea autorităților, am primit ajutor financiar. Dar când am încercat să decontez niște intervenții la față, în Suedia, nu prea am reușit mare lucru. Oricum, mai putem beneficia de ajutor de la stat până anul viitor, inclusiv, după care expiră acea ordonanță și nu ne mai sunt suportate cheltuielile.

Crezi că a schimbat cazul Colectiv ceva?
Sincer, nu mi se pare că s-a schimbat nimic. Anul ăsta, am fost la un spital de stat, cu mătușa mea, care era un pic bolnavă. Ni s-a spus de la obraz: cât la doctor, cât la asistentă

Ce așteptări ai de la Justiție, în Dosarul Colectiv?
Trebuie găsiți vinovații în acest proces. Pentru că au murit 65 de oameni și în jur de 200 au fost foarte afectați, arși. Cineva trebuie să plătească. Sunt convinsă că acel cineva nu e o singură persoană, sunt mai multe, care au format un întreg.

Ai mai fost în cluburi, la concerte?
În ultima vreme, nu prea. Dar când merg, mi-a intrat în reflex să mă uit după ieșiri de rezervă, după geamuri care pot fi sparte. După ce treci prin așa ceva, ți se creează așa niște fixuri.

Ai apelat la psiholog?
Abia luna trecută. Avem ceva de lucru, mi-a spus. Și că am ajuns cam târziu. Deși totul pare OK, sunt lucruri care nu se văd la suprafață.

„Din cauza educației precare, oamenii se uită urât la noi”

Ai lucrat și înainte de accident ca voluntar cu copiii. Acum te-ai înrolat în tabăra pentru arși a Magicamp.
Când am văzut copiii cu arsuri, din tabăra Colectiv, m-am gândit că aș putea să le fiu un exemplu pozitiv. Să-i ajut să treacă peste trauma asta. Până și aruncatul în costum de baie în piscină pentru ei poate fi foarte, foarte frustrant. Și pentru noi, cei mari, este foarte frustrant. Dar atunci când ești acolo, nu te mai gândești dacă se uită, cine se uită. E un fel de psihoterapie de grup și pentru cei mici, și pentru noi, cei mari.

Ce fel s-a schimbat viața ta după Colectiv?
Viața mea s-a întors și a reînceput de la zero. Toate planurile mele și visurile pe care le aveam înainte de incendiu nu mai sunt. Au dispărut acolo. Poate voi reuși, la un moment dat, să trec peste momentul ăsta și să-mi refac viața, așa cum doream. Doar că sunt anumite lucruri care nu se pot schimba. În primul rând, e pielea noastră care rămâne așa, care atrage atenția. La care oamenii se uită și, din cauza educației precare, se uită ciudat și-atunci te simți prost și apar tot felul de mustrări și de frustrări. E foarte dificil.

Ai rămas în România, totuși.
Recunosc, m-am gândit de foarte multe ori să plec din țară. La un moment dat, când eram în Belgia, încercam să nu mă mai întorc, să-mi fac un rost acolo. Dar îmi era dor de familie și m-am gândit că poate locul meu e acasă și că trebuie să revin și să lupt în continuare.

Cât mai ai de mers la tratamente?
Recuperarea unui mare ars poate dura toată viața. Asta, dacă omul vrea să se simtă pe cât posibil bine în pielea lui. Cel mai greu a fost purtatul măștilor compresive și a hainelor compresive. Am avut o mască de plastic cu silicon pe dinăuntru pe care trebuia s-o port 24 din 24 de ore. Mă strângea, simțeam că mă sufoc, făceam atacuri de panică, mă trezeam noaptea că nu mai pot să respir. Venea mama să mă liniștească. Hainelea alea strâng, pielea ustură, nu puteai să te scarpini că doare. Cred că a durat aproape un an perioada asta.

„Spitalele noastre sunt pregătite să omoare marii arși, nu să-i trateze”

Împreună cu alte victime Colectiv, i-ai adresat recent o scrisoare ministrului Sănătății.
Cu doamna ministru Sorina Pintea am discutat după ce i-am trimis scrisoarea. Am deschis și un grup de lucru – câțiva semnatari și medici. Vrem să ușurăm transferurile în străinătate, până în momentul când spitalele noastre vor fi pregătite să trateze marii arși, nu să-i omoare. Să recunoaștem, nu avem mari spitale pentru arși. Tuturor arșilor din România le trebuie oferită o șansă la viață.

Mesajul tău pentru români?
Statul român trebuie să facă multe, multe pentru poporul ăsta. Noi nu avem educație în școli, cineva ne vrea tâmpi. Un popor prost e mai ușor de condus. Deci mesajul meu e: mergeți la vot, e foarte important. Noi, tinerii, trebuie să ne facem viitorul.


Citește și:

 

Comentarii