„Am pus mai multe pături!”. 10 manageri de spitale critică încălzirea din București, cei cu sisteme proprii sunt liniștiți

Comentează
Arhiva foto

Avariile Termoelectrica au pus spitalele din regiunea București-Ilfov în fața unor situații în care, povestesc managerii, fiecare s-a descurcat cum a putut. Cei mai fericiți sunt cei care au centrale termice proprii, iar cei care sunt dependenți de rețeaua de termoficare au folosit de la dispozitive electrice de încălzire la pături.

Întreaga Capitală s-a confruntat în această iarnă cu probleme legate de lipsa căldurii și apei calde din cauza defecțiunilor de la Termoelectrica. O parte din spitale nu a fost ocolită de astfel de situații.

La Institutul Oncologic din București, managerul Lidia Kajanto a povestit, pentru Libertatea, că așteaptă din anul 2018 demararea unui proiect finanțat din fonduri europene, pentru asigurarea independenței energetice.

Până atunci, managerul admite că sistemele electrice sunt vechi, „cum sunt peste tot” și că se teme de o încărcătură prea mare pe instalația electrică.

Alături de Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu și de Institutul Fundeni (cu care este deseori confundat), Institutul Oncologic activează în complexul medical de pe platforma Fundeni. Toate cele trei sunt dependente de Termoelectrica pentru apă caldă și căldură.

Kajanto, manager IOB: „Cu aeroterme e destul de periculos, dar nu poți să verifici peste tot”

„Norocul nostru a fost că, în această iarnă, nu a fost foarte frig, nu au fost temperaturi foarte scăzute, așa că am folosit mai mult pături. Cu aeroterme e destul de periculos, ne temem și noi să nu aducă pacienții de acasă, dar nu poți să verifici peste tot. Am verificat prizele, le-am tot verificat, pentru că instalația e veche”, a declarat Lidia Kajanto.

Lidia Kajanto | Foto: Agerpres

Ea spune că institutul are depus, din anul 2018, un proiect pe fonduri europene pentru asigurarea independenței energetice, în condițiile în care se așteaptă și la probleme cu energia electrică, fiindcă „au fost și căderi de tensiune”.

„Suntem pe lista de așteptare cu proiectul, este verificat și aprobat la ADR, pe axa POR, dar suntem pe lista de rezervă, fiindcă au fost alte criterii de prioritizare a proiectelor - primul venit, primul servit. Dacă noi avem bani doar de salarii, nu avem bani să investim în infrastructură, ce să facem? Toată lumea dă vina pe manager, dar ce să facă un manager, dacă nu are bani? Și noi, și «Balș» suntem spitale delicate, ar trebui să avem altă prioritizare”, a povestit Kajanto.

Coliță, manager Fundeni: „Ne-am descurcat cum s-au descurcat toți bucureștenii”

Managerul Institutului Fundeni, Anca Coliță, confirmă că pe platformă au fost numeroase deficiențe de livrare a agentului termic.

Întrebată cum a făcut față institutul, Coliță a răspuns: „Cum ne-am descurcat… În fine, am suplimentat cu pături, este greu… Ne-am descurcat cum cred că s-au descurcat toți bucureștenii care au stat în case iarna asta”.

Din fericire, nu a fost foarte frig iarna asta, ăsta a fost norocul, însă știm cu toții că sunt necesare investiții majore în infrastructură.

Anca Coliță, manager Fundeni:

Spitalul Elias: „Culmea e că acum, la noi, este căldură!”

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, Silviu Negoiță, a apărut în presă inițial la jumătatea lunii ianuarie, povestind că, din cauza avariilor de la Termoelectrica, pacienții unității sanitare tremurau de frig. Între timp, spune el, situația s-a rezolvat.

Silviu Negoiță | Foto: Hepta

Culmea este că, în acest moment, la noi este căldură! Eu sunt în momentul ăsta cu mâna pe un calorifer, care în perioada aceea era sub 20 de grade!Silviu Negoiță, purtător de cuvânt Spitalul Elias:

El spune că s-a încercat ca sursele de încălzire „să fie autorizate”: „aparate de aer condiționat sau sisteme de încălzire fără rezistențe expuse... , dar pe care nu le mai folosim în secunda asta, că nu avem de ce”.

Negoiță spune că au fost două-trei zile, la mijlocul lui ianuarie, când în spital era foarte frig, dar problemele au persistat în jur de o săptămână. „Greu a fost și cu apa caldă”, a confirmat el, adăugând că „în acest moment, căldura este la parametri satisfăcători și există și apă caldă”.

Imbri, manager „Victor Babeș”: „Am comasat bolnavii și am folosit aerul condiționat pe cald”

Invitat vineri în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”, managerul Spitalului Victor Babeș din Capitală, Emilian Imbri, a declarat că el a interzis utilizarea caloriferelor electrice, tocmai ca să nu supraîncarce rețeaua.

Emilian Imbri | Foto: Agerpres

„Noi am scos caloriferele cumpărate de spital și le-am sigilat în magazie, pentru că suprasolicitam rețeaua electrică. La «Victor Babeș», 30-40% din agentul termic se pierde în pământ, din cauza țevilor afectate. E mai ușor să ne instalăm centrale termice proprii. Termoelectrica ne-a comunicat că nu vom avea căldură o perioadă, am comasat bolnavii și am folosit aerul condiționat pe cald”, a spus Imbri.

„Floreasca”: Spitalul a fost gândit ca să aibă autonomie

Libertatea a identificat mai multe spitale din București care nu sunt dependente de Termoelectrica: Spitalul Bagdasar-Arseni, Institutul Marius Nasta, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Floreasca, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, dar și Spitalul Județean Ilfov.

La „Floreasca”, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprița spune că există centrală termică de zeci de ani.

„De când s-a înființat spitalul acesta, noi avem (centrală termică - n.r.). Spitalul nostru vrea să aibă independență în caz că se întâmplă ceva. Vă dați seama ce ar însemna să fie un cutremur… Mai avem și un puț de apă proprie care, în condiții de avarie, poate asigura livrarea de apă pentru elemente esențiale”, a explicat medicul.

„De zgârciți ce suntem, am vrut centrală”

Managerul Spitalului Sf. Pantelimon, Dragoș Davițoiu, spune că unitatea are centrală de mai puțin de doi ani. Soluția ar fi fost aleasă, potrivit lui, în primul rând datorită costurilor mai reduse la utilități.

Dragos Davițoiu | Foto: EVZ

„Ne reglăm singuri temperatura, nu avem probleme și e și mult mai ieftin - e cam la jumătate. Plătim 100.000 de lei acum la gaze, față de cât plăteam înainte pe căldură, 200.000 de lei. Am făcut-o de zgârciți ce suntem, ni se pare mai ieftin. Am avut posibilitatea să facem investiția, cu bani alocați de Primăria Sector 2, și am făcut-o. Nu știu dacă știați, dar banii de utilități se plătesc din contractul cu Casa, bani alocați bolnavilor și cu cât reducem mai multe cheltuielile la utilități, cu atât avem mai mulți bani pentru medicamente”, a spus Davițoiu.

Nodiț, manager „Bagdasar-Arseni”: „Spitalul se gospodărește singur”

La Institutul Marius Nasta, managerul Beatrice Mahler a declarat că au, de asemenea, centrală proprie, dar intenționează să cumpere „cazane de rezervă, pentru că cele de rezervă sunt mai vechi și aș vrea să le schimb”.

Managerul Andi Nodiț, de la Spitalul Bagdasar-Arseni, a spus pentru Libertatea, de asemenea, că „spitalul se gospodărește singur” și nu se bazează pe agentul termic furnizat de primărie. Aceeași situație este și la Spitalul Județean Ilfov, unde managerul Călin Laza ne-a spus că există două centrale - una, datând de acum aproape șapte ani și a doua de acum trei ani, cea din urmă având rol de „back-up”.

„În orice moment se oprește prima, îi dăm drumul celei de-a doua - e cu mentenanță, cu absolut tot ce trebuie, e la cheie”, a explicat Laza.

Ulici, manager „Grigore Alexandrescu”: „Nu înțeleg de ce alte spitale nu au căutat soluții alternative”

Și Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală este dotat cu centrală proprie. Managerul Alexandru Ulici spune că unitatea sanitară a devenit independentă încă din anul 2010, „dacă nu înainte de 2010”.

„Deci, noi nu avem o astfel de problemă și nu știu de ce alte spitale nu s-au ocupat să aibă o soluție alternativă. Trebuie să ai o soluție”, a spus Ulici.

La polul opus, un alt spital pediatric din București, „MS Curie”, este racordat la Termoelectrica. Ultimele probleme relatate în presă, referitoare la sistarea apei calde și a căldurii din acest spital, datează din noiembrie 2019.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!