„A venit mecanicul în spate şi l-a chemat pe controlor: Vino! Vino! Că am rămas fără frâne! Şi lumea… vă daţi seama.”, e mărturia unui călător din trenul care venea de la București și mergea, prin Pitești, spre Craiova. Alături de el erau alți peste 40 de oameni.

Toți îngroziți de ce ar putea să li se întâmple: „Un băiat a tras de frână, a frânat şi am sărit toţi din tren. Efectiv am sărit toţi din tren. Dar ce să vă spun, panica a fost groaznică mai ales că au fost atâţia copii, atâtea doamne. Am căzut unii peste alţii.”

Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş au fost sesizaţi despre faptul că marţi seară un tren de călători care circula pe ruta Bucureşti – Piteşti – Craiova nu ar fi oprit la indicatoarele Stop amplasate la intrarea în staţia Goleşti şi a rupt macazul de linie.

Mai mulți călători au primit îngrijiri medicale de la medicii SMURD, suferind atacuri de panică. După ce și-au revenit, toți și-au continuat călătoria cu o altă garnitură.

În urma incidentului produs marţi seară, poliţiştii din Argeş au deschis un dosar penal pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO

Imagini bombă cu Dana Budeanu de când a apărut prima oară la TV! Sigur nu o recunoşti! Cum arăta vedeta?
Playtech.ro
Imagini bombă cu Dana Budeanu de când a apărut prima oară la TV! Sigur nu o recunoşti! Cum arăta vedeta?
Nu conștientizam ce mi se întâmplase. Nici nu știam dacă a fost sau nu viol...am fost forțată. E viol? Mărturia șocantă a uneia dintre victimele preotului Visarion... Ce-a ieșit la iveală e zguduitor
Viva.ro

"N-am avut curajul să mă duc să văd, n-am avut". O mamă și cei doi copii ai ei, de 2 și 6 ani, spulberați pe șoseaua de centură a Buzăului
Observatornews.ro
"N-am avut curajul să mă duc să văd, n-am avut". O mamă și cei doi copii ai ei, de 2 și 6 ani, spulberați pe șoseaua de centură a Buzăului
Românul care a fost gardă de corp pentru vedete precum Jason Statham sau Dolph Lundgren. De ce s-a întors în țară
Știrileprotv.ro
Românul care a fost gardă de corp pentru vedete precum Jason Statham sau Dolph Lundgren. De ce s-a întors în țară
Anunț important despre Românii au talent de la Pro TV. Fanii vor avea parte de surprize uriașe
FANATIK.RO
Anunț important despre Românii au talent de la Pro TV. Fanii vor avea parte de surprize uriașe
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 28 septembrie 2022. Vărsătorii se confruntă cu urmările unor gesturi discutabile pe care le-au făcut la un moment dat
HOROSCOP

Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE