Cel care vine acum cu această nouă ipoteză de-a dreptul uluitoare spune că a indicat deja poliţiştilor să caute cadavrul Elodiei în Marea Neagră. Potrivit acestuia, poliţistul mergea foarte des la pescuit pe litoral, astfel că nu exclude posibilitatea ca acesta să fi dus trupul neînsuflețit la malul mării. Astfel, el ar fi aruncat şi cadavrul Elodiei în Marea Neagră, pe care l-ar fi legat cu plumb pentru a nu ieşi la suprafaţă.

Ipoteza omului pare totuși puțin departe de realitate, având în vedere faptul că, imediat după ce procurorii au demarat ancheta, s-a stabilit traseul urmat de Cristian Cioacă în noaptea în care se presupune că ar fi ucis-o pe Elodia. Dacă e vorba de altă zi în care s-a comis omorul, atunci variant amicului fostului polițist ar putea sta în picioare.

Poliţiştii ar putea relua căutările dacă declaraţiile pe care le-a făcut prietenul lui Cioacă se dovedesc credibile. Demersurile de a găsi cadavrul Elodiei au fost sistate în 2013, odată cu trimiterea în judecată a poliţistului. Autorităţile au căutat-o pe Elodia Ghinescu mai bine de 5 ani în judeţul Braşov, prin păduri, rape și tot felul de locuri dosnice, dar şi la abatoare şi chiar în Lacul de acumulare de la Vidraru. Cristian Cioacă, închis la Penitenciarul Colibași, a fost condamnat definitiv la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale.

Mama Elodiei Ghinescu: «E moartă. Toată lumea ştie asta»

Mama Elodiei Ghinescu a fost însă mereu convinsă că fiica sa e moartă. “Eu cred că fiica mea e moartă. Toată lumea ştie asta. Soţul ei, acest nenorocit, a ucis-o şi totuşi se plimbă liniştit şi nimeni nu-i face nimic. Cel mai greu este că nu am un loc unde să-i aprind Elodiei o lumânare sau să-i pun o floare”, ne-a declarat Emilia Ghinescu, mama Elodiei. “Nepoțelul meu ştie de la tatăl lui numai prostii despre Elodia, a făcut-o de ruşine. Eu nu i-am spus că mama lui e moartă, că n-am vrut să-i amărăsc sufletul, dar sunt sigură că din toamnă, când va începe şcoala, probabil că va afla de la colegi”, povestea femeia.

Mama lui Cioacă: ”Elodia e vie, se răzbună”

De partea cealaltă, soacra avocatei dispărute își apără în continuare fiul. Mama lui Cristian Cioaca e convinsă că fiul ei nu e vinovat de moartea Elodiei și spune că aceasta nu face decât să se răzbune pe fostul polițist.

„Eu cred că este dispărută şi se răzbună, este vie. Vrea să-l distrugă pe Cristi şi pe noi, ceilalţi din familia sa. Am avut o relaţie bună cu Elodia, eu vedeam că ei se înţeleg bine, dar în ultimul timp, ea îi spunea lui să divorţeze dacă nu îi convenea ceva. Eu am simţit ceva după plecările pe care le avea ea. Lui nu i-am spus, pentru că nu a ascultat niciodată, nu m-am băgat totuşi. Noi nu am vrut-o de la început din cauza vârstei şi a funcţiei pe care o avea, noi ne gândeam că vor exista discuţii. Imediat după căsătorie Elodia a început să îi reproşeze fiului meu că ea aduce mai mulţi bani în casă. Mie fiul meu nu îmi aducea nimic, probabil ca să nu îi reproşeze ea. Când s-au cunoscut fiul meu avea un salariu, noi eram nişte oameni normali”, a spus mama lui Cioaca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.