Portul antic roman Barbir, de lângă Sukošan, a fost descoperit în 1973. Însă cercetările s-au intensificat în ultimii șase ani, iar Centrul Internațional de Arheologie Subacvatică a cooperat cu Institutul Arheologic German, precum și cu alți parteneri, inclusiv Universitatea Oxford, Universitatea și Muzeul de Arheologie din Zadar.

Anul trecut, arheologii subacvatici au identificat un posibil loc al unei epave, după ce au descoperit bucăți de lemn și monede care au fost bătute în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare (306-337 d. Hr.).

„Din fericire, o bună parte a sitului subacvatic este excelent conservată”, a explicat Mladen Pesici, șeful acestui amplu proiect de cercetare.

Arheologii au dezgropat coca de 9 metri a navei din lemn de trei metri lățime. În afară de părțile exterioare avariate de moluște, „ambarcațiunea este într-o stare incredibil de bună datorită faptului că lemnul a fost păstrat în nisip”, a mai spus arheologul Pesici.

Datarea preliminară a sugerat că nava are o vechime de aproximativ 2.000 de ani, din timpul secolului I sau al II-lea d.Hr.

Mostre din carenă au fost trimise în Franța pentru analize ulterioare, în speranța că se poate determina o dată definitivă și pentru a afla dacă materialul de construcție a fost local sau a provenit din alte regiuni.

INVESTIGAȚIE. Grupul bulgar Eurohold amenință Libertatea cu tribunalul pentru investigația cu Euroins, liderul RCA din România. Articolele vor continua
Recomandări

Foto: captură zadarski.hr

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro

Fiica lui Corneliu Vadim Tudor, dezvăluiri la 7 ani de la moartea lui: 'A făcut 22 de stopuri cardiace'
Viva.ro

Bătaie pe casele de 2.000 de euro, vândute în satul în care mai trăiesc doar 3 familii. "Sunt mulţi care vor să vină aici"
Observatornews.ro
Bătaie pe casele de 2.000 de euro, vândute în satul în care mai trăiesc doar 3 familii. "Sunt mulţi care vor să vină aici"
O femeie s-a trezit după ce a fost „moartă” timp de 27 de minute, apoi a scris un mesaj înfiorător. Femeia fusese resuscitată de șase ori
Știrileprotv.ro
O femeie s-a trezit după ce a fost „moartă” timp de 27 de minute, apoi a scris un mesaj înfiorător. Femeia fusese resuscitată de șase ori
Oana Zăvoranu, dată afară din casă? Vila vedetei, scoasă la licitație! Prețul e uluitor
FANATIK.RO
Oana Zăvoranu, dată afară din casă? Vila vedetei, scoasă la licitație! Prețul e uluitor
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 3 februarie 2023. Taurii au chef de vorbă cu oricine, despre orice, în special despre ei și problemele lor majore
HOROSCOP

Ce analize e obligatoriu să faci, anual, ca bărbat, în funcție de vârstă. Ai grijă de tine și de cei dragi
PUBLICITATE