„Ministerul lucrează în prezent la un proiect de act normativ pentru limitarea și sancționarea drastică a hrănirii exemplarelor de urși de către persoane neautorizate, în apropierea localităților. (…) Vom crește cuantumul amenzilor pentru abandonările de deșeuri și vom face controale mult mai riguroase în privința abandonării deșeurilor în jurul localităților”, a declarat Róbert Szep, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

Secretarul de stat a mai precizat că, până acum, puține persoane au fost prinse în flagrant când hrăneau urși pe marginea drumului.

„În ultimele două săptămâni, din ceea ce știu, parcă trei persoane au fost filmate și identificate de către Jandarmeria și Garda de Mediu și au primit amenzi. Cred că este prea puțin. (…) Noi am sugerat ca amenzile să fie drastice, mult mai mari decât este acum pentru persoanele fizice – acestea sunt acum între 3.000 și 5.000 de lei. Noi sperăm să le dublăm sau chiar să le triplăm pentru că din pacate multe zone în care s-a produs habituarea ursului s-a datorat managementului defectuos în ceea ce privește deșeurile”, a mai spus secretarul de stat din Ministerul mediului.

Dacă vor fi triplate, amenzile pentru hrănirea urșilor vor ajunge la un minim de 6.000 de lei și un maxim de 10.000, iar dacă vor fi triplate, vor fi între 9.000 și 12.000 de lei.

Ce prevede Ordonanța privind metodele de intervenție asupra urșilor

Guvernul a adoptat miercuri Ordonanța de Urgență referitoare la „metodele de intervenție imediată pentru specia de urs brun”.

Róbert Szep a explicat că actul normativ definește intervenția imediată, intervenția prin alungare, intervenția prin tranchilizare și relocare, precum și ce înseamnă extragere prin împușcare sau eutanasiere.

„Am definit cine este gestionarul care are dreptul să participe în această echipă de intervenție și cine este medicul veterinar care are dreptul să participe la echipă și să gestioneze substanțele tranchilizante. Am definit ce înseamnă echipa de intervenție și din cine este formată. Echipa de intervenție este condusă de reprezentantul autorității publice locale care este și conducătorul comitetului local de situații de urgență, deoarece este o problemă de siguranță și securitate la nivelul autorității locale”, a precizat secretarul de stat.

Acesta a mai spus că, potrivit Ordonanței de Urgență, în cazul unui risc redus, adică dacă ursul a fost observat ocazional în jurul localităților, în intravilan sau se retrage la apariția oamenilor, acesta va fi alungat.

În situația de risc mediu, se poate interveni prin tranchilizare sau relocare, iar dacă animalul prezintă un risc mare pentru locuitorii dintr-o anumită zonă este posibilă intervenția prin eutanasiere sau împușcare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.