La sfârșitul lunii iulie, Caleb Wallace s-a infectat cu coronavirus. La început, el a refuzat să fie testat anti-Covid sau să fie consultat de un medic specialist.
Motivul? Nu a vrut să apară în statisticile Covid, așa cum a scris San Angelo Standard-Times.
A refuzat, inițial, spitalizarea și s-a tratat singur
Așa că a încercat să se trateze singur. A luat vitamina C, aspirină și zinc. Și-a cumpărat un inhalator.
Nu a fost de folos. Starea lui s-a înrăutățit pe zi ce trece.
A trebuit să fie dus la spital și, în cele din urmă, a pierdut lupta cu virusul.
La 4 iulie 2020, Caleb Wallace a ajutat la organizarea unei adunări, denumite „The Freedom Rally”, la San Angelo, în Texas, la care participanţii arborau pancarte împotriva purtării măştii de protecţie, închiderii magazinelor şi care puneau în discuţie pericolul reprezentat de Covid-19.
El a înfiinţat, de asemenea, un grup denumit „Apărătorii libertăţii din San Angelo”.
În aprilie, el a trimis o scrisoare districtului şcolar din San Angelo prin care cerea suspendarea tuturor protocoalelor sanitare implementate în şcoli în cadrul luptei împotriva noului coronavirus.
Soția era gravidă cu al patrulea lor copil
„Va trăi veșnic în inimile noastre ”, a scris soția sa, Jessica Wallace, pe site-ul GoFundMe. Femeia spune că soțul ei nu era o persoană perfectă. Dar și-a iubit familia și cele trei fiice.
Cuplul aștepta al patrulea copil în septembrie.
Soția sa strânge fonduri prin GoFundMe pentru a plăti facturile spitalului. Între timp, a reușit să adune aproape 60.000 de euro.