Amintiri din puscarie

Libertatea: Regreti ceva din trecutul tau? Catalin Botezatu: Imi asum orice lucru petrecut in viata mea si nu imi e rusine sa recunosc ca viata m-a purtat pe un drum sinuos, aratandu-mi, pe nedrept, si partea grea. Cateva luni de detentie fac parte, fara doar si poate, din viata mea, reprezentand capitolul in care mi-am dat seama ca sunt singur, ca nu am prieteni si ca nu pot conta pe nimic altceva in afara de virtutile mele, de dorinta de a demonstra oamenilor ca s-au grabit sa ma catalogheze gresit. Cu cine ai fost coleg de celula? Cele cateva luni de detentie din arestul Rahova mi le-am petrecut mai intai alaturi de Sever Muresan, de un spargator de case si un presupus agent israelian. Apoi am fost mutat impreuna cu Sever intr-o alta celula care se afla Miron Cozma. Ce faceati in fiecare zi? Suportul spiritual a fost, citirea presei din care, deseori, aflam orori la adresa mea, dar imi regaseam refugiul in lectura. Mai mult de 10-15 ore pe zi citeam de la literatura grea, Kant, Shopenhauer, la siropuri politiste. Cum erau colegii tai? Cozma, contrar aparentelor, e un om pasnic, sensibil si foarte profund. M-au mirat cunostintele lui in materie de muzica si mai ales felul in care manuieste cuvantul. Am descoperit in el latura romantica, poetica a individului. Am constatat ca in astfel de momente oamenii sunt mai vulnerabili si emana, poate fara voie, foarte multa sensibilitate si simt artistic. Miron scria niste poezii extraordinare care debordau de sensibilitate, profunzime, romantism, dar, in acelasi timp, de patos si ura. Sever Muresan era, tot timpul, un om echilibrat care se vedea ca suporta cu greu privarea de libertate, dar ca orice om puternic isi regasea resursele necesare pentru a nu cadea in depresie. Citea mult, faceam schimb de carti si ne tinea lectii de conduita bancara. Cat am stat cu ei in aceeasi incapere am asimilat cunostinte din domeniul mineritului, bancar, dar si despre revolutie si mineriade! In ce trei metri ai incaperii atmosfera devenea incendiara datorita relatarilor pe care le faceam, fiecare dintre noi sustinandu-si nevinovatia, intrigati fiind de nedreptatile care ni se fac. Fiecare dintre noi gresise undeva. Eu, de exemplu, dadusem prea mult credit oamenilor din jurul meu, iar increderea oarba m-a facut sa cad mai jos decat nivelul marii. Era greu sa vezi in loc de colectii superbe, fast si lux, gemulete de 10 pe 10 cm la care adesea se strangeau sobolanii si soarecii ademeniti de caldura si mirosurile e-manate de celule. Am reusit sa trec si peste faptul ca mancarurile sofisticate au fost inlocuite cu licori care nu se pot defini in termeni culinari, dar pe care le consumam, consti-ent ca trebuie sa rezist si ca tot ceea ce mi se intampla nu e decat un test al vietii, pe care trebuie sa-l depasesc. Cum dormeati? Erau paturi suprapuse. Pe un pat de jos dormea Cozma, cel de deasupra fiind gol, iar pe alte doua paturi dormeam eu (sus) si Sever (jos). Deseori se intampla ca la ora de muzica sa ne recunoastem fiecare melodia preferata. Lui Miron ii placea piesa When I Die cantata de No Mercy, iar mie cea lui Tony Braxton, Unbreak My Heart. La final, dupa ce fiecare isi asculta melodia in liniste, isi folosea injuraturile din dotare. Stiu ca ai vrut sa te sinucizi... In primele saptamani de detentie si in perioada Sarbatorilor de iarna imi pierdusem speranta ca se va face lumina si ca voi fi liber. A fost momentul in care, pe parcursul mai multor seri, am strans pastilele de Diazepam pe care le primeam pentru a dormi mai bine. Odata ajuns la o cantitate suficienta voiam sa renunt la acea mocirla, acea promiscuitate si la nedreptatile la care nu conteneam sa fiu supus. In seara de Craciun, dupa ce am traversat cele mai groaznice momente si dupa ce mi-am dat seama ca sansele mele sa fiu inteles si sa ma apar sunt atat de reduse, am hotarat sa folosesc pastilele. Numai ca atunci cand am vrut sa le iau de unde le ascunsesem, nu le-am mai gasit. Un coleg mi le luase. Mi-a spus ca ar fi pacat ca un om ca mine sa dispara. Atunci mi-am dat seama ca avea dreptate si ca trebuie sa supravietuiesc pentru a demonstra ca sunt bun, puternic, un invingator. Cine va vizita? Avocatii, despre care de cele mai multe ori aveam impresia ca nu ne inteleg si ca nu fac sufici-ent pentru noi. Pe mine, in afara de parintii mei, m-a vizitat doar Tania Budi. Am auzit ca s-ar fi interesat de starea mea si Janina Stefan. In pachetele pe care le primeam de la tatal meu cu carti sau cu mancare, erau si diverse incurajari de la colegele mele manechine: Eugenia Enciu, Melek Amet, Dana Savuica, Dana Androne. Pe Cozma il vizitau sotia si baiatul lui, iar pe Sever multi avocati si oameni din firma sa. Plangeai? Deseori se intampla ca gandindu-ma intens la ceea ce mi se intampla sa-mi curga lacrimi de furie. Adevaratele suspine si bocete rupeau inauntrul meu, macinandu-ma fizic, dar din fericire niciodata psihic. Care a fost primul lucru pe care l-ai facut cand ai iesit? M-a dus la Mitropolie si m-am rugat pentru a-i multumi lui Dumnezeu ca m-a ajutat, ca a avut grija de mine, ca mi-a dat acel semn ca ma iubeste.