Potrivit propunerii legislative, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând acordarea ajutoarelor de urgență persoanelor aflate în stare de dificultate, pe care acestea trebuie să le restituire unităților administrativ-teritoriale, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control, a aunor prejudicii.

Astfel, se exonerează de la plata sumelor nerecuperate de către instituțiile publice și accesoriile la acestea, reprezentând acordarea ajutoarelor de urgență persoanelor aflate în stare de dificultate, acordate prin hotărâri ale consiliilor locale, pe care cetățenii unităților administrativ teritoriale trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau ale instituții de control a unor prejudicii.

La data intrării în vigoare a legii, încetează plata de către persoanele aflate în dificultate a acestor sume.

Inițiatorii precizează că aceste ajutoare de urgență au fost acordate pentru intervenții chirurgicale, care impun consturi suplimentare necompensate, say și pentru achiziționarea de dispozitive medicale sau fiziologice nesubvenționate de CNASS, cum ar fi proteze, orteze sau cărucioare, pentru adulți sau copii.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

De asemenea, aceste sume au fost folosite pentru achiziționarea de medicamente necompensate sau pentru acoperirea procentului necompensat. Este vorba de familii cu venituri sub 200 de lei pe membru de familie, aflate în situații de nevoie, conformate prin anchetă socială.

Sumele au mai fost acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare a persoanelor fără venituri care nu sunt beneficiare de ajutor social și care nu beneficiază de ajutor de deces dar și pentru persoanele eliberate din penitenciar, care nu au sprijin material și financiar, în vederea prevenirii marginalizării sociale și integrării în societate.

Parlamentarii precizează că în rapoartele Curții de Conturi se precizează că autoritățile locale au urmat corect procedura de acordare a ajutoarelor de urgență, dar auditorii au susținut că ulterior acordării sumelor trebuiau depuse la dosar de către solicitant a unor documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele acordate cu titlu de ajutor de urgență.

”Dorim să scoatem în evidență faptul că inisterul Muncii și Justiției Sociale, în răspunsuri scrise emise autorităților locale, a subliniat că legislația în domeniu nu prevede prezentarea de documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele. În plus, având în vedere că discutăm de sume acordate și în 2010, există dificultăți în a recupera aceste sume, deoarece mulți dintre beneficiari au decedat între timp, iar alții sunt extrem de săraci, motiv pentru care au fost și eligibili pentru a primi aceste ajutoare de urgență”, mai spun parlamentarii, în expunerea de motive.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Citește și: Atunci și Acum: Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației care a scăpat după 4 ani de dosarul penal și a fost înlăturată din conducerea PSD

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI