“Zilele acestea când am citit „războinicele” declarații ale doamnei Dăncilă, sincer m-a bufnit râsul și mi-am propus să o ignor…. dar când văd că în continuare, cu un tupeu pe care rar l-am întâlnit la o persoană, tot declară în stânga și în dreapta cum a apărat domnia sa Constituția etc, nu pot să nu scriu aceste rânduri, ca să așezăm totuși adevărul acolo unde este!

Fără a scuza sau a tolera ce s-a întâmplat în Camera Deputaților, eu fiind printre primele persoane care am reacționat și public exact atunci când am aflat de adoptarea tacită (postare pe FB, joi ora 22.38), o provoc public pe doamna Dăncilă ca până luni să își aducă aminte de amendamentul pe care UDMR voia să îl introducă în Codul Administrativ și ce «discuții» am avut cu domnia sa și ce reproșuri am primit atunci, tocmai pentru că «răzvrătita» de astăzi era în favoarea includerii acelui amendament în Codul Administrativ!”, scrie Ana Birchall pe Facebook.

Birchall susține că ea a oprit introducerea acestuia în forma de cod adoptată de Executiv.

“Amendamentul respectiv NU a fost inclus în forma Codului Administrativ adoptată în Guvern pentru că în calitate de ministru al justiției am formulat observații și am refuzat să semnez! Ca să o ajut, îi spun că este legat de limba maghiară și are forma amendamentului introdus de UDMR la Codul Administrativ și trecut tacit în Senat! Dacă totuși nu își aduce aminte, poate să ceară ajutor domnului deputat Suciu Daniel, fost vicepremier!”, a adăugat Birchall.

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Postul TV din România, amendă uriașă din cauza Dianei Șoșoacă. Ce a spus senatoarea în direct
Playtech.ro
Postul TV din România, amendă uriașă din cauza Dianei Șoșoacă. Ce a spus senatoarea în direct
"Bate Poliţia ăsta, bă!". Doi polițiști locali, luați la pumni în centrul Timişoarei, în miez de noapte
Observatornews.ro
"Bate Poliţia ăsta, bă!". Doi polițiști locali, luați la pumni în centrul Timişoarei, în miez de noapte
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele