ANAF, despre veniturile din primul trimestru din 2017: Au fost cu 1,3% mai mari decât veniturile din aceeași perioadă a anului trecut

Comentează
Banca Mondială: Modernizarea ANAF s-a blocat în octombrie 2017, în lipsa sprijinului politic

ANAF anunță că veniturile realizate în trimestrul I din 2017 au fost cu 1,3% mai mari decât cele din trimestrul I al anului trecut.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan a declarat într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria că în luna martie s-a înregistrat ”o creştere de 105,2%”.
”Astfel, ne-am încadrat, practic, în creşterea economică asumată de Guvern. Încă luptăm pentru recuperarea (...) deficitului din luna ianuarie, deficit care (...) a fost din cauza faptului că cota de TVA de 24%, înregistrată în decembrie 2015, a fost, în decembrie 2016, 20%. Practic scăderea aceasta de 4 puncte procentuale a afectat încasarea veniturilor în ceea ce priveşte TVA-ul", a spus Bogdan Stan.
Potrivit lui Stan, faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor Publice, veniturile administrate de ANAF au fost cu un miliard o sută de milioane mai mici. "Asta înseamnă (...) 98% în primul trimestru grad de realizare", a mai explicat preşedintele ANAF.
Șeful Fiscului a mai anunțat că instituția funcționează deja cu deficit de personal, așadar nu poate pune la dispoziția Ministerului un număr  atât de mare de angajați.   În plus, un inspector nu poate fi, în același timp,  și consultant.



”Din punct de vedere al legislaţiei, în momentul de faţă, un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal. Ar fi un conflict de interese, conform Statutului funcţionarului public”, a declarat Bogdan Stan, la Palatul Victoria, după ce ministrul Finanţelor afirmase că pentru impozitul pe gospodării s-ar putea apela la ANAF.
În acest sens, Stan a ţinut să precizeze că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are un deficit mare de personal.
”ANAF are în momentul de faţă 25.000 de angajaţi. Suntem subdimensionaţi cu 3.000. Practic, prin HG prin care funcţionăm, avem alocate 28.000 de posturi”, a arătat Stan, precizând că speră ca la rectificarea bugetară aceste 3.000 de posturi să fie deblocate.

Reacția acestuia a venit în contextul declarațiilor ministrului de Finanțe, Viorel Ștefan, care spunea, miercuri, că începând cu 1 ianuarie 2018, cota de impozitare va fi de 10%, și se va aplica la toate veniturile globalizate, la venituri indiferent de sursa lor de proveniență.
Impozitul va fi reținut pentru venitul de bază lunar, ca și în prezent, însă până în luna mai a anului viitor se va face o regularizare. Aceasta va fi făcută de consutanți fiscali care nu vor fi angajați de către contribuabili, ci de către Guvern, mai preciza ministrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: ANAF
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Andreea Berecleanu
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
Adi Nartea la Hello Chef sezonul 12
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
15:15
Refugiul Mihaelei Rădulescu în perioada de doliu. Obiceiul pe care îl are de două-trei ori pe săptămână
15:14
Google va investi 13 miliarde de euro în infrastructura de inteligență artificială și energia nucleară din Finlanda
15:12
Au luat 136.000 de pahare de cafea și 1.200.000 de sticle și au făcut drumuri din ele. Acum, poluarea a scăzut cu 24%, în Australia
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate