În urmă cu câteva zile, un interviu despre situația din Coreea de Sud a devenit viral. Analistul Robert Kelly, profesor de Științe Politice la Universitatea Pusan National din Coreea de Sud, vorbea despre situația din acestă țară, în direct la BBC, atunci când unul dintre copiii săi a intrat în cameră și s-a apropiat de el.

La câteva secunde, a apărut în încăpere şi un bebeluş într-un premergător, urmat de o tânără grăbită să scoată ambii copii din cadru. Scena a devenit rapid virală, având zeci de milioane de vizualizări pe rețelele de socializare.

Acum, Robert Kelly a mai acordat un interviut pentru BBC, însă de această dată pentru a vorbi despre incident. El a mărturisit că tânăra care a apărut în imagine este soţia sa, nu bona copiilor sau menajera, așa cum au speculat unii. De altfel, profesorul a mărturisit că aceste afirmații au fost stânjenitoare.

Pe de altă parte, soţia analistului politic a spus că speră ca internauţii vor pune capăt controverselor pe această temă. ”Nu sunt bona – acesta este adevărul – aşa că sper să înceteze disputa”, a declarat ea.

”Toate persoanele pe care le cunoaştem consideră că incidentul a fost extrem de amuzant. Înţelegem de ce oamenii se amuză pe seama videoclipului”, a spus profesorul într-un interviu acordat lui James Menendez, prezentatorul BBC căruia i-a acordat şi primul interviu, întrerupt de copiii lui.

”Am râs mult, dar, totuşi, mai mult ne-am îngrijorat”, a intervenit soţia lui, Jung-a Kim. Profesorul de Ştiinţe Politice a explicat că el şi soţia lui au fost îngrijoraţi că BBC nu îi va mai contacta niciodată.

”Aceasta a fost prima noastră reacţie – am fost îngroziţi că ne-am distrus iremediabil relaţia cu dumneavoastră”, i-a spus analistul politic jurnalistului BBC News. Robert Kelly a mai explicat că incidentul s-a produs din vina lui, pentru că nu a încuiat uşa biroului său, așa cum face de obicei.

Citește și: Un interviu BBC a devenit viral. Un analist politic a fost întrerupt de copiii săi în timp ce era în direct | VIDEO

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.