Analiză „Inclusiv” | România, țara cu un singur spital nou construit în ultimii 30 de ani. Cum arată sistemul nostru de sănătate și ce e de făcut
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În 2020, viețile noastre au fost afectate mai mult ca oricând de grija pentru sănătate și, implicit, de instituția în care ne punem bazele: spitalul. În ultimii 30 de ani, un singur spital a fost construit de la zero în România. Ce știm despre cum se ridică un spital al viitorului-prezent? Analiza „Spitalul Uman” publicată de jurnalista Ruxandra Pătrașcu-Maian, pe platforma de jurnalism alternativ Inclusiv.ro, în cinci episoade, oferă o perspectivă complexă asupra situației.
Cuprins:
- Episodul 1 - Pacientul. În pandemie, două femei se întorc în țară pentru mama lor diagnosticată cu glioblastom, o tumoră cerebrală gravă
- Episodul 2 - Doctorul. „Suntem epuizați, ce măsuri luați?“
- Episodul 3 - Copacul Vieții. Din nemulțumire și teamă, crește un spital
- Episodul 4 - Spitalul - Locul pe care am uitat să-l construim
- Episodul 5 - Sistemul. „Suntem unde ar trebui să fim“
- Avem nevoie de spitale noi. Dar fără o infrastructură medicală și socială complementară spitalelor și fără regândirea modului de finanțare, funcționare și utilizare a lor, construirea de spitale noi e un efort insuficient.
- Sute de mii de români sunt internați anual în spitale fără să treacă pe la medicul de familie sau să fie consultați în regim ambulatoriu.
- Spitalul este adesea învechit și depășit tehnic, fără suficienți angajați, supraîncărcat.
- Doar 189 de clădiri în care se desfășoară acte medicale au fost construite după 1990, adică mai puțin de 10% din total, potrivit unei baze de date întocmite de INSP.
- În plus, cel puțin o clădire din zece este în clasa 1 de risc seismic, ceea ce înseamnă avarii grave sau colaps, în cazul unui cutremur puternic.
Episodul 1 - Pacientul. În pandemie, două femei se întorc în țară pentru mama lor diagnosticată cu glioblastom, o tumoră cerebrală gravă
„Mi se pare că (doctorii/personalul - n.a.) nu se comportă nici măcar uman. Nu-ți cer să mă ții de mână că trec prin momentul ăsta, dar fii decent”, spune Irina*, una dintre fiicele Claudiei.
Ea este una dintre cei aproximativ 4 milioane de români internați anual. Mulți dintre pacienți se lovesc de lipsa de comunicare care poate trece drept lipsă de implicare a cadrelor medicale, notează jurnalista Ruxandra Pătrașcu-Maian.
Plățile informale creează iluzia unei siguranțe că facem tot ce putem pentru rudele internate și compensează lipsa previzibilității din aceste interacțiuni. Fiicele Claudiei s-au obișnuit cu ideea de a da ceva la schimb.
Una dintre asistente le-a cerut explicit bani - pentru rezident, anestezist, medic și ea însăși. Ulterior, spun ele, asistenta le-a mai cerut împrumut trei sute de euro, apoi a plecat în concediu. Înainte de asta, le trimitea poze din spital cu mama lor; le arăta cum o pupa cu masca pe sub bărbie și cum se comporta de parcă erau prietene de-o viață. La scurt timp după ce a revenit la muncă a demisionat și nu le-a mai răspuns, susțin femeile, pentru Inclusiv.
Episodul 2 - Doctorul. „Suntem epuizați, ce măsuri luați?“
„Deficitul de personal la nivel național este de 17,46%; spitalele publice au intrat în lupta împotriva pandemiei COVID-19 cu circa 40.000 de salariați mai puțini decât cel prevăzut de normative”, susținea în 2020 Federația Solidaritatea Sanitară din România.
„Oamenii care lucrează în sistem sunt disperați și overworked pentru că nu sunt suficienți pentru un mediu de lucru mai relaxat. Și, sincer, medicii sunt cea mai mică parte a problemei, numărul de brancardieri, infirmiere, asistente, personal auxiliar (electricieni, IT-ști) sunt adevăratele drame”, declară pentru Inclusiv un doctor de la un spital COVID-19.
Perspectiva sursei e întărită și de Bogdan Tănase, director medical al Institutului Oncologic București și preşedintele Alianţei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical: „de la PTSD sau burnout, asta sigur mulți medici din România au, fără dar și poate. Din păcate, trebuie să se bazeze pe niște mecanisme de coping, de adaptare pe care și le dezvoltă fiecare”.
Episodul 3 - Copacul Vieții. Din nemulțumire și teamă, crește un spital
Raluca Șoaita e arhitecta care a imaginat și planificat spitalul construit de asociația Dăruiește Viață, finanțat de societatea civilă cu 30 de milioane de euro.
Antropologul Vintilă Mihăilescu numea spitalele spații concentraționare cu chip uman, adică un fel pușcării. Raluca a vrut să schimbe asta, să facă spitalele umane, mai puțin asemănătoare unor închisori care inspiră reticență și frică.
Episodul 4 - Spitalul - Locul pe care am uitat să-l construim
„Maximum la 30 de ani dărâmi clădirea (spitalului) și faci alta nouă. Pentru că se schimbă logica, tehnologia, nu bacteriile în pereți”, spune Răzvan Cherecheș, directorul Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, susținut de specialiști și rapoarte guvernamentale, notează Inclusiv.
Însă în sistemul public, infrastructura spitalicească e constituită, în mare parte, din clădiri mai vechi de 30 de ani, care nu mai corespund nevoilor de azi. După 1990, înnoirea infrastructurii a constat în extinderi și atașamente - ambulatorii, corpuri și pavilioane noi. De la 0 s-a construit doar spitalul de la Mioveni, deschis în 2019.
Doar 189 de clădiri în care se desfășoară acte medicale au fost construite după 1990, adică mai puțin de 10% din total, potrivit unei baze de date întocmite de INSP. În plus, cel puțin o clădire din zece este în clasa 1 de risc seismic, ceea ce înseamnă avarii grave sau colaps, în cazul unui cutremur puternic.
Un risc major de deces pentru pacienți, angajați și aparținători. Plus pierderi materiale de zeci de milioane de euro.
Episodul 5 - Sistemul. „Suntem unde ar trebui să fim“
„În acest moment, banii se alocă pe o bază pe jumătate fictivă, care nu are cum să răspundă în niciun fel nevoilor”, declară pentru Inclusiv Adrian Gheorghe, Senior Health Economist la Imperial College of London și fost consultant al Ministrului Sănătății în perioada 2015-2018. (Din 21 ianuarie 2021, Adrian este președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - CNAS).
Acesta povestește că, la mijlocul anilor 2000, România a cumpărat un sistem de codificare a cazurilor clinice din Australia, care a fost „ajustat din experiență de cei de la Școala de Sănătate Publică, astfel încât la începutul anilor 2010 au ieșit cu sistemul românesc de clasificare RO DRG, care era bazat tot după acela vechi, dar după câțiva ani s-au mai adaptat niște lucruri. Dar nu a existat niciodată un studiu național care să spună care e situația în România, pentru că noi am luat niște valori care reflectau valorile din alt sistem”.
Întregul material poate fi citit pe platforma inclusiv.ro
Poze: Tiberiu Mihail Cimpoeru; Ilustrații de Andreea Chirică
