România, pe dopamină: cum au devenit manelele coloana sonoră a supraviețuirii. „Muzica unei societăți care a încetat să mai creadă în viitor”

Manelele, ca produs al tranziției postcomuniste

Pentru a înțelege succesul manelelor, trebuie înțeles contextul istoric din care au apărut. România post-1989 nu a fost doar o societate „liberă”, ci una supusă unei „terapii de șoc” economice.

„Fenomenul manelelor poate fi înțeles ca o expresie culturală emergentă în perioada de tranziție postcomunistă din România, marcată de transformări economice radicale și instabilitate socială”, a explicat prof. Gabriel Șerban pentru Libertatea.

Deindustrializarea, privatizările accelerate, prăbușirea protecției sociale și migrația masivă au creat un teren fertil pentru o muzică ce vorbea despre supraviețuire, bani, statut și evadare.

„Acest context a favorizat apariția manelelor ca formă de muzică urbană, influențată de tradiții balcanice și romani, care reflectă aspirațiile către prosperitate și evadare din realitatea cotidiană dură”, adaugă expertul citat.

Manelele au devenit, treptat, soundtrack-ul unei societăți dezorientate.

„Manelele, inițial asociate cu comunitățile rome și cu evenimente sociale precum nunți, au câștigat popularitate în anii ’90-2000, oferind un narativ despre succes material și reziliență în fața haosului economic”, adaugă antropologul.

Stresul cronic și legătura cu manelele

Tranziția nu a fost doar economică, ci și psihologică. România a intrat într-o stare de incertitudine cronică, iar efectele acesteia sunt încă vizibile.

„Legătura cu stresul cronic este mai nuanțată: tranziția a generat un mediu de incertitudine cronică, cu efecte asupra sănătății mentale, incluzând anxietate și depresie, amplificate de sărăcie și lipsa perspectivelor”, adaugă Gabriel Șerban.

În acest context, manelele funcționează ca un refugiu emoțional:

„Manelele, prin temele lor repetitive și ritmuri antrenante, pot acționa ca un mecanism de coping, oferind o formă de eliberare emoțională și solidaritate comunitară în fața stresului societal. Studiile antropologice sugerează că manelele reprezintă o raționalitate culturală în medii marginalizate, unde muzica devine un refugiu față de presiunile economice postcomuniste, similar cu alte genuri populare în societăți în tranziție. Totuși, stresul cronic nu este singurul factor; el se intersectează cu migrația culturală și globalizarea, care au permis ca influențe orientale și balcanice să se amestece cu realitățile locale”.

Manelele, sursă de dopamină, la fel ca junk food sau social media

Profesorul Gabriel Șerban susține că manelele „prind” și pentru că activează circuitele de recompensă din creier, similar cu zahărul, social media sau drogurile. 

„Ipoteza activării circuitelor de recompensă (prin dopamină, similar cu substanțe adictive) este plauzibilă, dar nu principalul motiv pentru popularitatea manelelor în România, ea reprezintă un aspect neurobiologic secundar, suprapus peste mecanisme sociale și culturale dominante”.

Ritmurile repetitive și refrenele simple produc plăcere rapidă, însă acest mecanism există în multe genuri muzicale. Specificul manelelor vine din suprapunerea acestor ritmuri peste mecanisme sociale profunde.

„Mecanismele sociale sunt mai decisive: manelele au emers ca răspuns la inegalitățile postcomuniste, oferind o narațiune de empowerment pentru clasele defavorizate, unde succesul este celebrat prin lux și statut”, mai spune profesorul.

Concret, manelele „funcționează ca un protest simbolic împotriva elitismului cultural”.

Chiar dacă inițial ele au fost stigmatizate și multă lume credea că vor dispărea, acum au devenit „un simbol al rezilienței sociale, nu doar o dependență neurochimică”.

„Această destigmatizare reflectă o evoluție către o societate mai inclusivă și pluralistă în România, unde normele culturale elitiste sunt contestate. Aceasta sugerează o maturizare socială post-tranziție, unde generațiile tinere resping diviziunile vechi, promovând un cosmopolitism muzical. Totuși, persistă tensiuni, arătând o societate în tranziție către toleranță, dar încă marcată de inegalități”, a subliniat Gabriel Șerban.

Manelele și statutul social: „Big Man”-ul românesc

Unul dintre nucleele simbolice ale manelelor este demonstrarea statutului social în România din zilele noastre.

„Manelele servesc adesea ca vehicul pentru demonstrarea statutului social în România contemporană, reflectând valori de consumism și succes material în contextul inegalităților economice post-tranziție”, mai spune expertul.

Asta și pentru că în textele manelelor bogăția este glorificată, se vorbește despre bolizi de lux, femei și putere.

„Evoluția lor arată o adaptare la modernitate, unde statutul este negociat prin cultură populară, nu doar prin avere”.

„În antropologia politică (ex: Marshall Sahlins), conceptul de „Big Man” descrie liderul care își câștigă autoritatea prin distribuția de resurse și spectacol, nu prin legi. Maneaua celebrează acest «Big Man»”, adaugă Gabriel Șerban.

Succesul rapid, opulența afișată și sfidarea normelor devin o formă de protest simbolic, nu doar kitsch.

„Antropologul David Graeber sugera că proliferarea activităților fără sens („bullshit jobs” și divertismentul vid) este o formă de control social. O populație captivă în bucle de dopamină este o populație care nu mai are energia mentală de a chestiona legitimitatea unui anumit tip de gen muzical. Succesul material rapid celebrat în versuri („fără școală am făcut avere”) întărește ideea că sistemul meritocratic al elitelor este o minciună. Crowd-ul nu mai caută reforma sistemului (efort intelectual), ci sfidarea lui prin afișarea opulenței (satisfacție dopaminergică)”, ne lămurește Gabriel Șerban.

Ce spun datele: cine ascultă manele în România

Barometrul de Consum Cultural 2023 confirmă dimensiunea structurală a fenomenului:

• ascultători predominant din mediul rural
• au vârste între 35 și 50 de ani
• au venituri sub 2.500 de lei
• au nivel scăzut de educație.

„Acest profil sugerează că sărăcia limitează accesul la alte genuri culturale, făcând manelele o opțiune accesibilă și rezonantă emoțional”, este de părere profesorul Gabriel Șerban.

Profesorul subliniază însă că educația și venitul nu sunt cauze exclusive, ci markeri ai inegalităților structurale.

„Studiile arată corelații între venituri scăzute și preferințe pentru muzică populară, inclusiv manele, care au crescut de la 14,2% la 21,6% în ultimii 10 ani, pe fondul crizei economice. Educația influențează expunerea la diversitate culturală; nivelurile reduse pot perpetua preferințe locale, dar nu sunt cauzale absolute – factori precum comunitatea și tradiția joacă roluri-cheie. În România, aceste influențe reflectă inegalități structurale, unde gustul muzical devine un marker de clasă”.

Manelele sunt melodiile care strâng rapid milioane de vizualizări pe YouTube, pe Spotify domină topurile muzicale din România, iar pe TikTok sunt folosite intens de creatori de conținut.

„Extincția elitelor din România este marcată de trecerea de la simfonia instituțională la ritmul de manea”.

Mediul digital a contribuit la popularitatea manelelor

YouTube, TikTok și Spotify au schimbat radical regulile jocului.

„Platforme precum YouTube și TikTok au propulsat manelele prin algoritmi care favorizează conținut viral, ducând la o creștere a audienței tinere și urbane. Spotify arată preferințe pentru genuri hibride, inclusiv manele, care domină streaming-ul în România, reflectând o compoziție diversă a playlist-urilor”, explică Gabriel Șerban.

Topul Spotify România din  2025 este dominat de manele. Cele mai ascultate melodii sunt ale lui Babasha, Dani Mocanu și Tzancă Uraganu.

De altfel, Tzanca Uraganul este cel mai ascultat artist al anului pe Spotify România.

Manelele au început să fie integrate și la festivalurile și concertele din România, iar unele momentele au stârnit controverse.

„Acest shift a accelerat globalizarea, făcând manelele mai accesibile, dar a erodat monopolul muzicii populare tradiționale”.

Mecanismul este similar cu cel al jocurilor de noroc: „Actul de a derula și de a reîmprospăta un flux de social media este un exemplu aproape perfect de program de întărire cu rată variabilă”.

Rezultatul este o „buclă de recompensă permanentă”, unde „muzica devine combustibil dopaminergic pentru un creier deja obosit”.

„Astăzi, «ritmurile repetitive» digitale izolează individul într-o bulă de consum solitar. Așa cum alimentația procesată a dus la o degradare biologică, „junk-food-ul cultural” produce o degradare simbolică”

 O muzică a prezentului fără viitor

Poate cea mai dură concluzie este cea legată de efectele pe termen lung: „Ritmurile repetitive și temele simple (de exemplu, succes material rapid) oferă o recompensă dopaminergică imediată, similară cu dependența de rețele sociale sau junk food, ceea ce ar putea submina dezvoltarea cognitivă pe termen lung, ducând la o «infantilizare» prin evitarea efortului intelectual susținut”.

Profesorul Gabriel Șerban vorbește despre o „infantilizare” funcțională, în care efortul cognitiv este evitat: „În absența efortului cognitiv susținut, creierul tinde spre «calea minimei rezistențe»”.

Mai multe cercetări în neuroștiințe arată că „expunerea prelungită la stimuli care oferă „gratificație instantanee” (precum algoritmii de social media sau muzica hiper-comercială) atrofiază capacitatea de întârziere a recompensei (delayed gratification)”, adaugă expertul. 

„Nu este o involuție a gustului, ci o adaptare biologică: într-o lume în care efortul intelectual nu mai garantează supraviețuirea, creierul mulțimii alege scurtătura dopaminergică a manelei”.

Sau, spus mai brutal: „Aceasta este muzica unei societăți care a încetat să mai creadă în viitor și a început să consume cu disperare prezentul”, concluzionează Gabriel Șerban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro