Un muncitor din Roma, Italia, concediat după mai multe absențe nemotivate, a contestat decizia în instanță, susținând că se afla în închisoare și nu putea primi comunicările angajatorului. Judecătorul a decis însă că bărbatul trebuia să anunțe compania despre situația sa, scrie Corriere della Sera.
Cuprins:
„În acele zile eram în detenție la Rebibbia, de aceea nu am mers la serviciu”, a declarat muncitorul din Roma în cadrul acțiunii pe care a introdus-o împotriva concedierii.
Instanța a decis însă că firma a procedat legal și a confirmat concedierea.
Bărbatul a ajuns în închisoare pe 31 iulie 2023, în baza unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul pentru cercetări preliminare din Roma. A rămas în penitenciarul Rebibbia până la jumătatea lunii septembrie și, în tot acest timp, compania la care lucra, activă în domeniul serviciilor de mediu, i-a trimis acasă trei scrisori recomandate. Două dintre ele reprezentau sancțiuni disciplinare, iar cea de-a treia anunța concedierea.
Angajatul nu a putut vedea în mod efectiv scrisorile, deoarece se afla în detenție. Prin intermediul avocaților săi, el a susținut că decizia de concediere era, prin urmare, nelegală.
Prin reprezentanții săi legali, a contestat faptul că nu a avut posibilitatea să se apere în cadrul procedurii disciplinare declanșate de companie, care s-a încheiat cu concedierea sa.
De asemenea, potrivit versiunii prezentate de acesta în instanță, nu exista un motiv suficient pentru concediere, măsura fiind disproporționată în raport cu absențele sale. În opinia sa, acestea ar fi putut fi sancționate printr-o măsură disciplinară mai puțin severă.
Din aceste motive, muncitorul a contestat concedierea în instanță.
În urmă cu câteva zile, însă, judecătorul de dreptul muncii Umberto Buonassisi, de la Tribunalul din Roma, a respins acțiunea și a dat câștig de cauză companiei, considerând concedierea perfect legală. Potrivit magistratului, muncitorul avea obligația să informeze compania cu privire la situația sa, fie prin intermediul unui membru al familiei, fie prin intermediul avocaților săi, explicând motivele absenței.
Angajatul susținuse că detenția pentru un fapt fără legătură cu desfășurarea raportului de muncă „nu constituie o neîndeplinire a obligațiilor contractuale” și, prin urmare, nu reprezintă un motiv întemeiat pentru concediere. În opinia sa, „încarcerarea reprezintă o imposibilitate survenită ulterior, parțială, de a presta munca”.
Tribunalul din Roma a avut însă o altă interpretare.
În hotărârea de primă instanță se precizează că „în toate cazurile în care este necesară absența de la locul de muncă, lucrătorul este obligat să comunice angajatorului motivele absenței, prin orice modalitate, cu condiția ca aceasta să fie promptă și eficientă, precum și completă”. Judecătorul a mai arătat că informația transmisă angajatorului trebuie să fie completă atât în privința motivelor absenței, cât și a duratei acesteia. Acest lucru îi permite angajatorului să organizeze activitatea în lipsa angajatului.
În dosarul procesului nu există dovezi că firma ar fi aflat despre arestarea angajatului. Hotărârea face referire doar la presupusa cunoaștere a situației de către unii sindicaliști și colegi. În document se precizează că „nu se face referire la nicio comunicare către vreo autoritate, instituție etc.”. Prin urmare, pentru judecătorii din Roma nu a existat o situație de imposibilitate survenită ulterior sau de forță majoră. Comunicările referitoare la procedura disciplinară și la concediere au rămas valabile și și-au produs efectele.
Concluzia instanței de primă instanță a fost, astfel, că decizia concedierii a fost legală.