Principalele nereguli descoperite

Comisarii ANPC au verificat în perioada 2-5 decembrie târgurile de Crăciun din întreaga ţară, verificând activitatea a peste 220 de operatori economici.

Principalele neconformităţi constatate au fost: condiţii necorespunzătoare de depozitare şi păstrare; lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori; lipsa informării corecte, complete şi precise în ceea ce priveşte substanţele cu potenţial alergen; lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate; comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare.

Alte nereguli au fost: produse finite şi materii prime fără elementele de identificare şi caracterizare necesare stabilirii trasabilităţii; deficienţe de informare, precum absenţa traducerilor în limba română, lipsa informaţiilor privind perioada promoţională; absenţa graficelor de monitorizare a frecvenţei schimbării uleiului.

„Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni: 48 de amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 198.000 lei și 109 avertismente”, a transmis ANPC.

Au fost oprite de la comercializare produse de 52.000 de lei

Au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 52.000 de lei, iar activitatea unui operator economic a fost sistată temporar, până la remedierea deficienţelor. 

De asemenea, au fost oprite temporar de la vânzare produse în valoare de peste 33.000 de lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Sfatuitor 09.12.2025, 15:33

Sa mearga si la Craiova sa vada ca nu se poate manca nici coastele nici pasteama, parca ar fi de bivol Preturile imense si ATENTIE, NU SE DA BON LA NIMIC. ASA SI LA GALATI. EVAZIUNE FISCALA APROBATA DE PRIMATIE, POLITIE, PARCHET ETC. ATUNCI, CE PRETENTII AVETI LA NOI??? DOAR DE A NE EXPLUATA???? LUAM EXEMPLU DE LA AUTORITATI. TOTUL LA NEGRU. NU ASTA TREBUIE SA INTELEGEM??????

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.