Antonia Pup, cercetător în securitate națională: „Omiterea Chinei din viitoarea strategie națională de apărare ar fi un gest de imaturitate strategică” 

Este China o amenințare la securitatea națională?

Având în vedere că actualul președinte Nicușor Dan va trebui să gireze viitoarea strategie națională, o întrebare care nu mai poate fi ocolită este următoarea: Cum ar trebui România să se poziționeze față de China? 

NATO, de pildă, în Conceptul Strategic din 2022, afirmă că ambițiile declarate ale Chinei și politicile coercitive ale acesteia „sunt contrare intereselor, securității și valorilor” aliaților. 

Iar declarația NATO de la finalul summitului de la Washington, din 2024, este și mai clară în raport cu interesele de securitate ale României: China este „un facilitator decisiv al războiului Rusiei împotriva Ucrainei” prin parteneriatul strategic cu Rusia și prin sprijinul la scară largă oferit industriei de apărare ruse.

Antonia Pup, asistent universitar la Universitatea Georgetown din Washington DC, explică, într-un interviu pentru Libertatea, de ce omiterea Chinei din viitoarea strategie națională de apărare ar fi un gest de imaturitate strategică. 

„În primul rând, trebuie să plecăm de la premisa că a include China drept amenințare emergentă sau măcar sub formula mai conservatoare de «provocare strategică» în acest document programatic nu este pentru a servi interesului americanilor, ci pentru a proteja interesul românilor de a trăi într-o lume în care ordinea internațională bazată pe reguli este respectată”, explică ea. China amenință competitivitatea noastră și a aliaților noștri prin practici economice nefaste, condamnate inclusiv de Comisia Europeană, prin practicarea spionajului tehnologic și furtul proprietății intelectuale. 

Antonia Pup este masterandă Fulbright la aceeași universitate, specializându-se în studii de securitate națională și tehnologie. A urmat un program de masterat în securitate internațională la Sciences Po Paris. 

China, marele rival al SUA

-Libertatea: Ești un cercetător care a studiat influența Chinei în regiunea Mării Negre. În același timp, te afli în prezent la studii în Statele Unite și probabil poți observa mai îndeaproape specificul de politică externă a administrației Trump. Este China o prioritate de politică externă și de securitate pentru leadershipul american republican? 

Antonia Pup: Gestionarea marii rivalități cu China este o prioritate pentru leadershipul american, independent de ideologia sa. Încă din timpul administrației Obama, în vocabularul strategic de la Washington s-a introdus ideea de pivotare a politicii externe și de securitate americane către Asia. 

Competiția cu China, actorul statal care s-a transformat dintr-un lider regional într-un gigant economic cu aspirații globale, s-a accentuat drastic în ultimii ani, pe fondul apariției tehnologiilor emergente și valorificării lor în sectorul militar. 

Chiar dacă această competiție strategică a fost o constantă și în administrația Trump 1, și în administrația Biden, instrumentele au fost diferite, la fel cum a diferit și tonalitatea celor doi președinți când a venit vorba despre gestionarea relației bilaterale cu cel mai mare contestatar al hegemoniei SUA. 

Trump s-a bazat pe a proiecta putere cât mai frontal, nu s-a ferit să înceapă războaie comerciale împotriva Chinei și să impună partenerilor să aleagă o tabără. La polul opus din punct de vedere ideologic, administrația Biden a continuat o parte din măsurile luate în timpul administrației Trump 1, a înăsprit controalele privind exporturile tehnologice și a accelerat consolidarea unor formate minilaterale precum QUAD, mizând în primul rând pe puterea diplomației, dar și pe puterea subtilă. 

Mă aștept ca în cazul noii administrații, instrumentele de tipul hard power să fie utilizate mai abitir în competiția cu Beijingul. Printre primele măsuri luate de noul leadership american sub stindardul MAGA a fost impunerea de tarife drastice pentru China (care au scăzut totuși după negocierile de la Geneva de la 145% la doar 30%). Marco Rubio, șeful diplomației americane, a anunțat că va începe revocarea de vize pentru studenții chinezi din cauza unor îngrijorări de securitate națională. 

Pentagonul transmite semnale că SUA sunt pregătite să relocheze trupe din Europa în regiunea Asia-Pacific dacă situația de securitate o va impune. Astfel, primele săptămâni ale mandatului Trump 2.0 anunță deja că imperativul câștigării competiției strategice va reprezenta o prioritate de politică externă pentru SUA în următorii 4 ani. 

Cartea lui Elbridge Colby (specialist în politici de securitate națională, recent confirmat subsecretar pentru politici de apărare al Pentagonului), The Strategy of Denial, ne prezintă o ierarhizare a teatrelor în care angajamentul SUA este necesar, în accepțiunea leadershipului republican: Asia constituie prioritatea principală. Europa, deși mai importantă în viziunea lui E. Colby decât Orientul Mijlociu, este o prioritate secundară, față de care europenii înșiși trebuie să preia mai multe responsabilități. 

Summitul NATO de la Haga, tensiuni pe finanțare

-Care crezi că vor fi mesajele republicanilor la summitul NATO de la Haga? Vor cere ei aliaților o strategie distinctă pentru China?

-Ne putem aștepta ca tema principală a acestui prim summit de când Trump s-a reîntors la Casa Albă să fie creșterea bugetelor naționale dedicate apărării în cadrul pilonului european al NATO. După cum a arătat-o și o recentă audiere în Subcomisia pentru Europa din cadrul Camerei Reprezentanților din Congres, unde au fost audiați experți republicani și democrați, percepția că europenii și canadienii au făcut prea puțin pentru propria înzestrare este larg împărtășită la Washington. 

Cu siguranță vom auzi critici ferme din partea republicanilor la adresa economiilor majore ale lumii care au preferat să-și delege la nesfârșit propria securitate națională către SUA, doar pentru a nu investi consistent în propriile forțe armate. 

Mă aștept ca printre statele care vor fi date ca exemplu negativ să regăsim Canada, Franța, Spania, Olanda – state care cheltuie disproporționat de puțin pentru apărare în raport cu puterea lor economică și care par a trata ținta setată în 2014 de 2% din PIB pentru apărare ca un plafon, nu ca un minim necesar. 

Preluând ideea președintelui Trump de 5% din PIB pentru apărare, secretarul general NATO Rutte a nuanțat propunerea, arătând că acest 5% se va compune din 3,5% din PIB pentru capabilități și 1,5% pentru cheltuieli adiacente înzestrării, precum creșterea mobilității militare prin investiții în infrastructură. Fără investiții susținute din partea statelor membre, NATO nu va putea implementa cu succes planurile regionale de apărare care au fost agreate la summitul de la Vilnius din 2023 și care servesc ca un bun to-do list pentru fiecare regiune-cheie. 

Derivată din această problemă majoră a investițiilor scăzute în apărare (excepția fiind Polonia, care în 2024 a devenit, cu 4,12% din PIB pentru apărare, cel mai responsabil aliat NATO, motiv pentru care este dat mereu drept exemplu de către americani), avem o altă problemă care impune rezolvare rapidă și o mai bună coordonare între UE și NATO: fragmentarea bazei industriale de apărare în Europa. 

Această fragmentare creează probleme în privința interoperabilității și încetinește producția. Chiar și cu toți banii alocați pentru modernizare, vor dura ani până când Europa va avea o bază industrială de apărare optimă. O soluție pentru această problemă este reprezentată de proliferarea acestor joint ventures între companiile americane și cele europene. Avem un exemplu recent de cooperare: compania germană Rheinmetall și compania americană Lockheed Martin au anunțat că își unesc forțele pentru un hub de producție pe scară largă de rachete în Europa. 

Cu privire la Ucraina, este bine-cunoscută poziția administrației Trump că o admitere în NATO nu este o idee rezonabilă. Există, la nivelul acestui leadership republican, un puternic curent de gândire realist-ofensiv, reprezentat de oficiali precum generalul Kellogg, care consideră că extinderea NATO către est a fost și este o mare greșeală. Asta intră în contradicție cu politica ușilor deschise cu care ne-am obișnuit din partea americană și care a fost afirmată la summitul de la București din 2008.

Nu cred că americanii vor veni la Haga cu o cerere expresă să obțină o strategie distinctă pentru China în cadrul NATO și asta nu pentru că ar considera că Beijingul nu este o amenințare pentru securitatea europeană, ci mai degrabă pentru că nu ar fi în logica administrației Trump să creadă că o problemă precum China poate fi rezolvată într-un format multilateral. Trump și reprezentanții săi au un scepticism față de soluțiile multilaterale, preferând negocierile în format bilateral din rațiuni practice, dar și pentru a nu fi nevoiți să facă anumite concesii doar de dragul identificării unui consens. 

Cred, în schimb, că aliații europeni pot folosi isteț relația cu China și ideea convergenței mediilor de securitate Euro-Atlantic și Indo-Pacific (subliniată inclusiv în Conceptul Strategic al NATO adoptat în 2022, unde China a fost menționată pentru prima oară într-un document cu asemenea valoare strategică al Alianței) pentru a-i câștiga pe republicani de partea lor, pentru a le capta atenția în primul rând. 

Fără un NATO puternic și prezent, fără America angajată în Europa, China nu va face decât să umple golurile rămase, pornind de la regiunile cele mai vulnerabile din punct de vedere geopolitic, iar câteva dintre ele se regăsesc chiar în vecinătatea României, fie că ne referim la Balcanii de Vest sau la Marea Neagră. 

Ce ar putea face Nicușor Dan pentru a-i capta atenția lui Trump

-În ideea unei eventuale apropieri între președintele Nicușor Dan și președintele Donald Trump, crezi că Dan ar trebui să abordeze anumite mesaje referitoare la China în timpul acestui summit?

-În general, atunci când administrezi o relație bilaterală cu un partener atât de tranzacțional cum sunt SUA sub conducerea lui Trump, este indicat să îți gestionezi linia discursivă astfel încât să vorbești pe limba partenerului, să prezinți îngrijorările tale naționale, dar ambalate strategic într-o formă care să puncteze interesele interlocutorilor. 

Cu riscul de a spune un truism, cred că aceste mesaje ar trebui actualizate mai rapid odată cu schimbarea dinamicii de la Casa Albă. Bucureștiul nu îi poate da înainte cu idealismul „valorilor comune” care funcționa optim pe timpul administrației lui Biden, acum când politica externă a administrației Trump pare din ce în ce mai ancorată în identificarea unui răspuns pragmatic la întrebarea „Și mie ce-mi iese?”. 

Să nu uităm nici că avem pârghii mult mai limitate de a ne promova interesele naționale în relație cu această administrație, în care laboratorul politicii externe și de securitate s-a mutat din instituții precum Departamentul de Stat și Consiliul de Securitate națională mult mai în proximitatea președintelui, unde Steve Witkoff – om de business apropiat lui Trump – este de departe cel mai influent arhitect al diplomației americane actuale.  

Pornind de la această nouă dinamică, sunt de părere că președintele Dan ar trebui să prezinte cu prioritate la summitul NATO de la Haga Marea Neagră ca o regiune în care rivalitatea dintre marile puteri SUA și China este testată, o regiune în care amenințarea este dublă: nu doar militarizarea practicată de Rusia, care pune în pericol libertatea de navigație și ne amenință dezvoltarea economică, ci și creșterea influenței geopolitice a Chinei, care creează interdependențe complexe față de un actor statal cu ambiții de putere globală și o agendă strategică opacă. 

Mai mult decât atât, chiar alianța transatlantică a admis că acești doi actori statali se coordonează activ în regiunea noastră. Declarația NATO de la finalul summitului de la Washington din 2024 este foarte clară în acest sens: China este „un facilitator decisiv al războiului Rusiei împotriva Ucrainei” prin parteneriatul strategic cu Rusia și prin sprijinul la scară largă oferit industriei de apărare ruse. 

Prin relațiile aprofundate cu Georgia și Turcia, China și-a dezvoltat profilul geopolitic la Marea Neagră, care reprezintă o adevărată poartă de intrare a Beijingului în Europa. Am arătat astfel că menținerea angajamentului american la Marea Neagră este o alegere rațională pentru ca SUA să nu piardă teren geopolitic în fața celui mai mare rival al său. 

De asemenea, cred că președintele Nicușor Dan ar trebui să puncteze potențialul de dezvoltare economic pe care regiunea îl are, dar și modul în care insecuritatea Mării Negre impactează comerțul global: această interdependență s-a văzut cel mai bine atunci când transformarea Mării Negre în teatru de război începând cu 2022 a devenit o îngrijorare pentru securitatea alimentară globală. 

Nu în ultimul rând, în dialogul cu partea americană, președintele Dan ar trebui să expună eforturile pe care România le-a făcut deja pentru a diminua influența Chinei, începând cu eliminarea Huawei din rețelele 5G și interzicerea participării operatorilor chinezi în marile proiecte de infrastructură, încă din timpul primului mandat Trump. La nivel regional, România se poate promova ca un exemplu de bune practici la capitolul „de-risking”. 

Prin comparație, în Ungaria s-a deschis un hub logistic Huawei, iar ministrul de afaceri externe Szijjártó este un susținător al investițiilor chineze în țara sa. Chiar luna trecută, armata Ungariei a acordat un contract de transport feroviar unei companii chineze. Legislația din Polonia este, de asemenea, vulnerabilă investițiilor chineze în domenii sensibile precum energia și sectorul telecom. 

China trebuie să fie menționată în strategia națională de securitate

-Noul președinte Nicușor Dan va trebui, în decursul acestui an, să publice o nouă strategie națională de apărare a țării. Cum crezi că România va trebui să abordeze China în acest document strategic?

-Omiterea Chinei din viitoarea strategie națională de apărare ar fi un gest de imaturitate strategică și o dovadă a faptului că România nu are vocația de a formula preferințe când vine vorba despre una dintre cele mai importante dezbateri euroatlantice ale acestui deceniu. 

În primul rând, trebuie să plecăm de la premisa că a include China drept amenințare emergentă sau măcar sub formula mai conservatoare de „provocare strategică” în acest document programatic nu este pentru a servi interesului americanilor, ci pentru a proteja interesul românilor de a trăi într-o lume în care ordinea internațională bazată pe reguli este respectată. 

Nu putem rămâne indiferenți la modul în care Beijingul contestă această ordine. Dincolo de sprijinul pe care îl acordă Rusiei pentru a continua războiul din Ucraina, China amenință competitivitatea noastră și a aliaților noștri prin practici economice nefaste, condamnate inclusiv de Comisia Europeană, prin practicarea spionajului tehnologic și furtul proprietății intelectuale. 

Guvernul de la Praga a atribuit recent grupării de hackeri ATP31, cu legături directe cu Beijingul, un atac cibernetic la adresa infrastructurii de comunicații a Ministerului ceh de afaceri externe. Această operațiune a fost condamnată și de NATO. Vorbim de aceeași grupare de spionaj a Chinei care anul trecut a țintit trei parlamentari ai României, deci nu suntem în vreun fel feriți de această amenințare, chiar dacă o recunoaștem sau nu. Mai mult decât atât, am observat cum o platformă social media chineză ne poate sfida legislația națională atunci când, anul trecut, în contextul alegerilor prezidențiale, TikTok a refuzat să șteargă videoclipurile lui Călin Georgescu nemarcate corespunzător ca fiind propagandă electorală, în ciuda faptului că AEP a solicitat acest lucru. 

Comisia Europeană a demarat o investigație la adresa TikTok pornind de la nerespectarea regulilor Digital Services Act, iar compania a fost audiată în Parlamentul European. 

În ciuda expunerii plenare a acestor riscuri pe care eu le-aș încadra ca fiind de siguranță națională, diplomația română a rămas mai degrabă timidă când vine vorba de relația cu China. Administrarea relației bilaterale cu China este o problemă mai delicată decât cu oricare altă țară, din perspectiva faptului că avem de-a face cu un regim autoritar cu aspirații globale în care granițele dintre companii și instituțiile de forță ale statului sunt blurate. 

La fel de blurate sunt și granițele dintre sfera civilă și militară. În acord cu conceptul „civil-military fusion” care orientează marea strategie a Chinei, chiar și aceste companii private precum TikTok ajung să acționeze vehicule de propagare a obiectivelor de politică externă și de securitate ale Beijingului.

Astfel, sunt două rațiuni pentru includerea Chinei în această strategie națională pe care o va pregăti președintele Dan. Prima se referă la apartenența noastră la UE și NATO. Cea de-a doua și cea mai importantă se referă la coerența noastră internă. UE descrie China folosind o triadă: partener de cooperare, competitor economic și rival sistemic.

Comisia Europeană a lansat în ultimii ani mai multe inițiative de reducere a riscului de dependență față de China, de exemplu, în cazul metalelor rare sau al bateriilor electrice. Tot mai multe state membre UE au făcut pași pentru a înlocui Huawei din rețelele 5G. 

NATO, în Conceptul Strategic din 2022, afirmă cum ambițiile declarate ale Chinei și politicile coercitive ale acesteia „sunt contrare intereselor, securității și valorilor noastre”. Chiar România a făcut, începând cu anul 2019, pași pentru a scoate Huawei din rețelele de comunicații și din modernizarea reactoarelor de la Cernavodă, a blocat accesul companiilor chineze în marile proiecte de infrastructură și a adoptat legislație privind screeningul investițiilor străine. Prezența noastră politică în formatul de cooperare regională 14+1 (China + statele Europei Centrale și de Est) s-a diluat, iar multe din acordurile semnate pe vremea guvernării Ponta, când politica guvernului anunța că România dorește să fie poarta de intrare a Chinei în UE, s-au golit de conținut. 

Opinia mea este că ar trebui să profităm de oportunitatea noii strategii naționale de apărare pentru a defini China drept amenințare emergentă, nu doar din imperativul alinierii euroatlantice, ci și ca o dovadă că nu suntem spectatori la această schimbare de dinamică regională, că nu acceptăm ca Beijingul să ne spioneze oficialii, să ne încalce legislația electorală sau să susțină economic dezintegrarea Ucrainei, de suveranitatea căreia depinde și securitatea Mării Negre. 

Este, din punctul meu de vedere, o continuare firească a politicilor publice de minimizare a riscului în raport cu o Chină tot mai asertivă, adoptate de Guvernul României încă din 2019, dar mult prea slab promovate în conversațiile euroatlantice. 

Jocul Chinei la Marea Neagră

-Cât de influentă a devenit China în regiunea Mării Negre? 

-Departe de a fi un jucător dominant în regiune, China și-a dezvoltat totuși pârghii importante de influență la Marea Neagră, care cred că trebuie urmărite cu scepticism de oficialii de la București. 

În 2023, China a semnat un parteneriat strategic cu Georgia, iar un prim rod al acestui parteneriat îl reprezintă construirea marelui port la Marea Neagră – Anaklia – de către un consorțiu condus de companii chineze. Turcia, de asemenea, explorează sinergii între proiectele de infrastructură Belt and Road Initiative al Chinei și Middle Corridor Initiative, care aduc mai multă influență economică a Chinei în regiune. 

Anul trecut, Turcia a aplicat la grupul BRICS, unde China este un adevărat lider economic și politic. După cum am arătat în teza pe care am susținut-o recent la Sciences Po, modul în care statele din regiune au răspuns ofertei propuse de China diferă de la stat la stat și e influențat, în parte, de modul în care elitele din statul respectiv percep noțiunea de risc și oportunitate în raport cu Beijingul și de posibilitatea de a face hedging în raport cu Occidentul. 

În 2023, Ucraina nu exclusese operatorii chinezi Huawei și ZTE din infrastructura lor de telecomunicații, iar ministrul adjunct al digitalizării de la vremea respectivă a afirmat că partenerii occidentali nu oferiseră Ucrainei „dovezi oficiale privind riscurile de securitate” asociate acestor operatori. 

Personal, mă aștept ca Beijingul să țintească să joace un rol activ în reconstrucția Ucrainei, să caute să transforme acest proiect într-o oportunitate de dezvoltare a propriei diplomații a infrastructurilor critice. O astfel de implicare ar aduce chiar și mai multă influență în regiunea Mării Negre. 

– Care sunt pericolele în relația bilaterală cu China, dar și oportunitățile pe care România ar putea să le fructifice? 

– În afara Uniunii Europene, China rămâne unul dintre cei mai semnificativi parteneri comerciali pentru România, iar relația noastră bilaterală trebuie să țină cont de această realitate. În 2024, potrivit INS, China s-a aflat în topul primelor 5 state din care importăm produse. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți de riscurile pe relația le presupune atunci când vine vorba de investiții în infrastructuri critice, în special în domenii precum transporturile, energia, telecomunicațiile, dar și riscurile de transfer tehnologic. 

Astăzi, cel mai mare risc îl reprezintă cel de spionaj economic și furt de proprietate intelectuală, însă, pe viitor, mă aștept ca el să evolueze în funcție de obiectivele de politică externă ale Chinei față de Europa. Faptul că o grupare de hackeri ai Chinei a atacat anul trecut parlamentari români care fac parte din AIPAC – Alianța Interparlamentară globală care denunță abuzurile pe care guvernul de la Beijing le practică, în special abuzuri care vizează nerespectarea drepturilor omului, ar trebui să ne dea de gândit dacă nu cumva Beijingul urmărește reducerea la tăcere a aleșilor noștri care iau poziție față de aceste subiecte sensibile. 

Nu ar fi rezonabilă impunerea oamenilor de afaceri români să pună astăzi frână la orice inițiativă de business cu China din motive de securitate națională, mai ales în cadrul industriilor pe care România le socotește drept necritice. S-ar impune, în schimb, ca instituțiile cu expertiză în zona politicii de securitate națională să coopereze cu mediul de business pentru creșterea rezilienței economiei și societății românești. Prin briefinguri defensive, alerte de reziliență și ghiduri interactive pentru oamenii de afaceri care călătoresc în zone sensibile sau pentru operatorii economici expuși riscului de furt de proprietate intelectuală, putem ameliora o parte din riscurile pe care le-am amintit anterior. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.