A apărut Sebastian Ghiță! Fostul parlamentar a transmis un mesaj public dintr-un apartament

Comentează

Dispărut de mai bine de o săptămână, Sebastian Ghiță a transmis o înregistrare în care susține că a fost amenințat pentru a face dezvăluiri cu privire la membri importanți din PSD.

”Dragnea a fost amenințat și șantajat. Mi-au cerut informații despre el ca să-mi lase familia în pace...”, a precizat Sebastian Ghiță într-o îregistrare video difuzată de RTV, televizunea aflată în custodia acestuia.

Arhiva foto

”O întreb pe Kovesi dacă își amintește de petrecerea cu lăutari de la Sinaia”, a mai spus Ghiță în această înregistrare la care a lipit fragmente audio dintr-un cântec despre care a spus că este preferatul șefei DNA.

Ghiță a continuat cu mesaje populiste, precum: ”Sistemul a devenit un monstru. Se încearcă zdrobirea voinței românilor”. Iar discursul a continuat:

"Niciun argument şi nicio raţiune nu mă va mai putea face să tac. Ceea ce se întâmplă astăzi în România este o chestiune de nedescris. DNA-ul este instrumentul folosit de mai marii zilei si de catre interesele stăine pentru a zdrobi votul românilor. Liviu Dragnea a fost tot timpul campaniei sale şantajat şi ameninţat să nu devină prim ministru. În ultima perioadă am fost şi eu vizitat de un avocat apropiat al DNA-ului care în mod direct mi-a spus că dacă fac nişte denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea mai am o şansă. Ni s-a spus că dacă ştiu ceva despre familia lui Liviu Dragnea răsplata va fi lipsa agresiunii împotriva familiei mele. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA. Mi-au spus că îmi vor aresta fratele şi prietenii şi o să mă întâlnesc cu toţi la închisoare", spune Sebastian Ghiţă în înregistrare.

Poliția: Ghiță nu ar fi părăsit țara 

Procurorii DNA Ploiesti au emis, săptămâna trecută, un mandat de aducere pe numele fostului deputat, după ce acesta nu s-a prezentat pentru audieri în dosarul Ponta-Blair. În aceste conditii, fostul deputat a fost cautat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că sunt frecventate de fostul parlamentar, fără a fi însă găsit.

Poliția Română susține că, până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieșirea din țară a fostului deputat.

De asemenea, potrivit unui comunicat al IGPR remis ca urmare a solicitării ministrului Afacerilor Interne din data de 22 decembrie, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române a fost efectuată o anchetă internă, cu privire la activitățile desfășurate în cazul fostului deputat Sebastian Ghiță, al cărei rezultat a fost prezentat procurorului.

Ancheta internă a vizat modul în care s-au derulat controlul judiciar, realizarea procedurii de citare, punerea în executare a mandatului de aducere și efectuarea activităților dispuse prin ordonanța emisă de unitatea de parchet competentă, desfășurate de polițiști din cadrul IPJ Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale.

În urma anchetei a rezultat că polițiștii din cadrul IPJ Prahova au executat activități de aducere la îndeplinire a citației procedurale, a mandatului de aducere, precum și de executare a măsurilor controlului judiciar.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:07
Orașul Kiev, în beznă și fără apă curentă. Primarul Vitali Kliciko îi îndeamnă pe oameni să plece ca să supraviețuiască
22:59
Acuzații de tortură împotriva lui Nicolas Maduro și a soției sale, Cilia Flores. Procurorii americani au extins dosarul penal
22:55
A fost aprinsă prima turbină pe gaz de la Mintia. Centrala de 1,2 miliarde de euro va livra 1.700 MW
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește