Comisia mixtă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi a Poliţiei Române va analiza modul în care au fost urmate procedurile în cadrul operaţiunii de salvare şi se vor lua măsuri dacă se constată că nu s-au respectat toţi paşii, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, pentru Mediafax.
Arafat a precizat că la faţa locului au fost mulţi oameni cu experienţă şi totuşi nu au putut să prevină sinuciderea.
Echipele de salvare şi-au început misiunea joi, în jurul orei 11.00, când femeia s-a urcat pe blocul de opt etaje, de pe strada George Enescu, ameninţând că se aruncă. Femeia ar fi fost afectată de moartea unicului ei copil, o fată care murise de cancer, şi ar fi avut şi probleme psihice, fiind internată în trecut pentru depresie.
Pentru că în Bucureşti nu există o platformă specială pentru prinderea victimei în astfel de situaţii, a fost adusă una din Argeş, cu o oră şi jumătate înainte ca femeia să se arunce. De fiecare dată când pompierii încercau să facă vreo manevră pentru a pregăti platforma, femeia devenea agitată şi se vedeau nevoiţi să renunţe, a mai spus Arafat. El a mai precizat că aceste perne speciale trebuie umflate chiar la locul unde urmează a fi folosite.
Arafat a mai menţionat că la Bucureşti a existat o astfel de platformă din 1980, care a fost casată după 1990. Pe de altă parte, platforma de salvare a fost adusă la timp, din Argeş, dar nu a putut fi folosită.