Raed Arafat admite că în cazul în care va fi demis, va pleca în altă țară, sunt oportunități, „unde nu mă consideră bătrân”.

„Sunt destule oportunități în altă parte, unde nu mă consideră bătrân. Și sunt convins că în secunda în care zic: , o să vină și altele. Varianta a treia ar fi să stau la UPU Târgu Mureș, dar după o lună, două o să mă toace. Probabil că asta o voi face după ce se decide, plecarea din țară. Nu există altă alternativă. Eu nu accept poziții date, la nivel statal. Nu negociez poziții. Dacă este să mă duc afară, mă duc pe efort propriu. Mă duc în primă fază la Târgu Mureș și știu cum să rezolv o treabă și să fac ceva util”, a răspuns Arafat.

Raed Arafat a declarat că autoritățile ar trebui să își ”asume” plecarea sa și să aducă pe altcineva ”mai deștept” și ”mai tânăr” dacă nu mai este dorit, dar el nu va demisiona.

”Nu, am zis că dânșii să își asume și să mă demită. Trebuie să fiu demis, dar pentru ce am făcut în țara asta, dacă vor să mă demită, să mă demită onorabil. Nu să mi se spună că ai fost evaluat, ai fost demis pentru că ai fost prost, pentru că pot să arăt eu motivele pentru care nu am fost prost. Dar acest lucru trebuie să fie asumat. Să spună: vrem să lucrăm cu doctorul Arafat sau nu vrem să facem asta și să mă demită ”, a spus Arafat.

Eu am zis-o, eu nu sunt lipit de scaun, nu demisionez eu, dar dacă sunt demis, este dreptul oricăruia să mă demită.

Raed Arafat:

El a explicat că, în cazul în care va rămâne în funcţie, va fi nevoie de sprijin pentru sistemul de urgenţă, dar există şi varianta ca el să fie demis şi schimbat sistemul actual. Arafat a vorbit chiar despre dispariția sectorului public dacă el va fi schimbat.

Șeful DSU spune că sectorul public va dispărea

”În final este una din două soluţii: ori ni-l asumăm pe doctorul Arafat şi atunci lucrăm cu el şi-l sprijinim, pentru că e nevoie de sprijin fără discuţii, nu ni-l asumăm pe doctorul Arafat, îl dăm afară, venim cu cineva şi mergem mai departe sau nu ni-l asumăm pe doctorul Arafat şi vrem să schimbăm sistemul şi atunci trebuie explicat populaţiei în ce sens se va schimba sistemul: intră privatul şi începe să ia din banii publici în locul sistemului public şi să facă el, în locul Ambulanţei, în locul SMURD-ului, anumite activităţi.

Asta înseamnă că, în câţiva ani, va dispărea sectorul public”, a mai spus Arafat.

Citeşte şi:

Alte obstacole în calea medicilor care vor să lucreze în România. Un chirurg român pregătit în Franța și Belgia așteaptă de un an și jumătate să-i fie recunoscute studiile!

De trei luni, o fată stă în cort la marginea pădurii, în Șcheii Brașovului, într-o zonă unde coboară frecvent urși și mistreți

Copiii abandonaţi de stat. Mario are autism şi a început să vorbească abia la 4 ani: „Când auzi un cuvânt nou de la el, ţi se face pielea de găină”

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Observatornews.ro
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Știrileprotv.ro
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%