„Sper că l-am convins”, a spus preşedintele francez într-un interviu acordat pentru postul de televiziune Fox News după întâlnirea cu Trump.

Donald Trump, deranjat de un dezechilibru în comerțul SUA-UE

De la începutul celui de-al doilea mandat la Casa Albă, la 20 ianuarie, Donald Trump anunţă cu regularitate aplicarea de noi taxe produselor care intră în SUA, unele intrate în vigoare, precum cele impuse Chinei, altele amânate, precum cele decise împotriva Canadei și Mexicului.

Trump acuză statele membre UE – care exportă mai mult în America decât America în UE – de faptul că se comportă „nedrept” cu ţara sa.

Liderul republican de la Casa Albă critică inclusiv TVA-ul plătit de către consumatorii din ţările europene, pe care îl asimilează unor taxe vamale suplimentare impuse produselor americane.

Argumentele folosite de Macron pentru a-l decuraja pe președintele american

„Voinţa noastră este să existe o concurenţă dreaptă, echitabilă” între „industriile noastre”, precum și „schimburi mai fluide şi investiţii suplimentare” de o parte şi de alta a Oceanului Atlantic, a declarat Macron într-o conferinţă de presă cu Trump.

Negocierile continuă „între miniştrii noştri, echipele noastre, pentru a clarifica subiectele care trebuie să fie clarificate” pe plan comercial, a adăugat președintele francez.

„Sper că l-am convins”, a declarat apoi Emmanuel Macron într-un interviu acordat pentru Fox News.

„TVA-ul (de 20% în Franţa) nu este o taxă vamală”, a insistat el.

„Nu este momentul pentru creșteri de taxe vamale. De ce? Pentru că urgenţa este să ne creştem cheltuielile de apărare şi securitate. Cum vreţi s-o facem dacă suntem în război comercial?”, a argumentat Macron.

O mare parte a întâlnirii dintre Macron și Trump a fost alocată discutării războiul din Ucraina, la exact trei ani de la lansarea invaziei ruse la scară largă.

În acest context, Macron a mai spus la Fox News că i-a transmis omologului său american că „nu poate purta un război comercial împotriva Chinei şi Europei în acelaşi timp”.

Canada și Mexicul rămân în vizorul lui Trump

În timp ce Macron era primit la Casa Albă de către Trump, ministrul său de finanțe Eric Lombard discuta cu secretarul Trezoreriei SUA Scott Bessent. Într-un comunicat, Bessent a subliniat „importanţa continuării lungii relaţii transatlantice între Franţa şi SUA”.

În timp ce amenințarea cu taxe vamale împotriva UE pare a fi amânată, Trump insistă că taxele vamale anunțate împotriva Canadei și Mexicului vor fi aplicate „în conformitate cu calendarul prevăzut”.

De cealaltă parte, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, ,şi-a exprimat speranţa, într-o conferinţă de presă la Ciudad de Mexico, să se ajungă la un acord până la sfârşitul acestei săptămâni în vederea evitării suprataxării produselor mexicane începând de la 4 martie.

Donald Trump a anunţat taxe vamale de 25% împotriva tuturor porduselor canadiene şi mexicane, după care s-a răzgândit, la începutul lui februarie, cu doar câteva ore înaintea intrării acestora în vigoare şi le-a acordat celor două ţări o amânare de 30 de zile.

„Trebuie să fim capabili să facem faţă imprevizibilităţii preşedintelui Trump”, a subliniat ministrul canadian de externe Melanie Joly.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.