La finalul liturghiei pe care a oficiat-o la mănăstirea Colilia, din comuna constănţeană Cogealac, ÎPS Teodosie, 65 de ani, arhiepiscopul Tomisului, a contestat din nou măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Înaltul prelat a spus că şi dacă se împărtăşesc 100.000 de oameni cu aceeaşi linguriţă, „nimeni nu se contaminează, chiar dacă s-a împărtăşit unul bolnav”, relatează agenția News.ro.
„Hristos este prezent în sfânta împărtăşanie cu sufletul, cu trupul şi cu dumnezeirea şi acolo este locul cel mai sfânt, în sfântul altar. Iar sfântul potir, unde se pun trupul lui Hristos şi sângele lui Hristos, este locul de sfinţenie maximă. Cât de sfânt e cerul, care e locuinţa lui Dumnezeu, atât de sfânt este potirul care îl poartă pe Dumnezeu cu trupul, cu sângele, cu sufletul şi cu dumnezeirea Sa. De aceea, acolo nu este decât curăţenie şi sfinţenie”, a transmis ÎPS Teodosie.
„De aceea, din sfânta împărtăşanie nimeni nu se îmbolnăveşte. Şi dacă se împărtăşesc o mie, şi 10.000, şi 100.000 cu aceeaşi linguriţă. Cum era moda să ne împărtăşim cu mai multe linguriţe! Doamne fereşte! Este mare păcat! Eu, un preot dacă-l prind, nu-l mai las să slujească, pentru că e semn de necredinţă”, a spus, duminică, arhiepiscopul Tomisului.
Afirmația „din sfânta împărtăşanie nimeni nu se îmbolnăveşte. Şi dacă se împărtăşesc o mie, şi 10.000, şi 100.000 cu aceeaşi linguriţă” făcută de ÎPS Teodosie nu se bazează pe nicio probă.
Prelatul a mai vorbit de un „strălucit om de ştiinţă” de la NASA care „nu prea era el credincios convins” şi care a folosit „aparatura cea mai rafinată” pentru a căuta microbi în potir, fără să găsească vreunul.
„Nu a găsit nimic. În altar, foarte puţini. În biserică, ceva mai mulţi. Dar afară, mulţime de microbi. Şi văzând această minune a zis: De ce să mai stau acolo, să spun poveşti la oameni, când adevărul este în biserică, în sfânta împărtăşanie? Şi s-a făcut călugăr în Sfântul Munte. Şi mulţi oameni de ştiinţă au îmbrăţişat, văzând că ştiinţa e neputincioasă. Este bună ştiinţa, că e de la Dumnezeu. Prin ştiinţă, noi ne îmbrăcăm, ştim să facem haine, prin ştiinţă facem şi medicamente, dar mai mare medicament şi mai de folos ca sfânta împărtăşanie nu este niciunul. Şi eu am fost întrebat: Nu vă temeţi că veţi îmbolnăvi? Nu mă tem, pentru că slujesc zilnic şi cât voi trăi, aşa voi face! Că e boală, că nu-i boală, mai mare bucurie ca să slujesc nu este alta!”, a mai spus Teodosie.
La liturghia oficiată duminică la mănăstirea Colilia au participat zeci de oameni, însă, în imaginile transmise online, nu s-au respectat măsurile de distanţare fizică, iar mai multe persoane nu au purtat mască sanitară de protecţie.
De-a lungul timpului, ÎPS Teodosie a făcut mai multe declarații controversate. Pe 14 octombrie el a susținut, în cadrul unei emisiuni, că oamenii nu ar trebui să accepte presupusa vaccinarea obligatorie, criticând și campania de imunizare anti-COVID. Tot la Radio Dobrogea, prelatul spusese: „Dacă e cineva afectat de COVID şi face vaccinul, îi este fatal”.
În luna iulie, când Dan Barna anunțase că vrea un parteneriat între Guvern și Biserica Ortodoxă Română pentru a încuraja populația să se vaccineze împotriva COVID, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a transmis că preoții nu se vor implica „în propaganda pentru vaccinare, care este atât de diversă și controversată”.