Preşedintele Petro Poroşenko a anunţat la miezul nopții începerea armistiţiului, în timp ce liderii rebelilor din autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk au anunţat la rândul lor că vor opri ostilităţile la miezul nopţii. Liderul de la Kiev a vorbit, ieri după-amiază, cu preşedintele american Barack Obama, cel francez Francois Hollande şi cu cancelarul german Angela Merkel. Liderii occidentali l-au asigurat că vor fi alături de Ucraina şi vor sprijini implementaerea celor treisprezece puncte decise la Minsk. Şi de la Kremlin a venit un mesaj. Vladimir Putin a spus, încă o dată, că susţine încetarea luptelor în estul Ucrainei. După aproape 17 ore de negocieri la Minsk pentru dezamorsarea conflictului din sud-estul Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin, omologii săi ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns joi dimineaţă la un acord care prevede încetarea focului începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 0.00 (0.00, ora României).
Acordul de la Minsk mai prevede crearea unei zone tampon între părțile beligerante, retragerea armamentului greu din regiune, acordarea de privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk în cadrul unei reforme de descentralizare a sistemului politic sau efectuarea unui schimb de prizonieri.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.