Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, în salonul în care era internată pacienta în vârstă de 75 de ani. Una dintre angajatele instituţiei spune că nu este pentru prima dată când bolnavii au parte de un asemenea tratament.
„Asistenta Andreea Dămureanu a lovit-o pe femeie și i-a rupt mâna. Mi-a povestit totul, iar eu m-am decis să vorbesc pentru că nu s-a raportat incidentul”, a povestit infirmiera.
Deşi a fost abordată de ziariştii craioveni despre incidentul din 12 ianuarie, asistenta Andreea Dămureanu nu a vrut să comenteze acuzațiile care i se aduc. Georgeta Gabroveanu a mai povestit că bătrâna a avut de suferit din cauza acestui incident.
„Săraca de ea a avut dureri foarte mari în seara când i-a fost ruptă mâna. Toată lumea a stat și s-a uitat. Acum dacă nu are pe nimeni asta nu înseamnă că trebuie să ne batem joc de ea. Nu îmi vine să cred că cineva a putut să ridice mâna la un om neajutorat. Bătrâna are un suflet așa de bun și vă spun cu mâna pe inimă că nu ar face nimănui rău”, a mai precizat Georgeta Gabroveanu. Conducerea DJASPC Dolj a declanşat deja o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.
„Noi am primit un raport cu ceea ce s-a întâmplat în seara respectivă și am demarat o anchetă”, a spus Florin Stancu, directorul Direcției Județene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro