Autostrada Unirii A8, cu frâna trasă pe sectorul Târgu Neamț - Iași - Ungheni: Două tronsoane intră în proiectare, restul e blocat în instanță și contestații

Comentează
Nodul rutier Moțca de pe tronsonul 1 al Autostrăzii Unirii A8

Autostrada Unirii (A8) avansează cu frâna trasă pe sectorul Târgu Neamț – Iași – Ungheni. În timp ce aproximativ 45 de kilometri intră oficial în faza de proiectare pe 24 august, cealaltă parte din traseul strategic de 93 km rămâne blocată în contestații și decizii ale instanței.

45 de kilometri din A8 intră în august în proiectare

Cele patru tronsoane ale Autostrăzii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni sunt finanțațe prin mecanismul european SAFE, fiind gestionate de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Tronsoanele 1 și 3 intră oficial în proiectare din 24 august, iar cealaltă parte rămâne blocată în contestații sau în instanță, după caz.

Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos, de 27 de kilometri, va fi construit de asocierea SA&PE Construct SRL (Lider) – Tehnostrade S.R.L., Spedition UMB (grupul de firme UMB, condus de Dorinel Umbrărescu n.r.) și firma Euro-Asfalt. Valoarea contractului este de 4,87 miliarde lei, fără TVA. Acest tronson include: 36 de structuri, poduri și viaducte, patru tuneluri, respectiv trei noduri rutiere (Moțca, Pașcani și Târgu Frumos).

În schimb, tronsonul 3 Lețcani (DN28)-DN 24 (Iași), de 17,7 kilometri, va funcționa ca o centură de mare viteză pentru orașul Iași și va fi executat de spaniolii de la FCC Construcción pentru 3,93 miliarde de lei, fără TVA. Pe acest lot vor fi construite: 18 poduri și pasaje; 6 tuneluri; 2 noduri (nod rutier la intersecția cu DJ 282 și nod rutier intersecție cu DN 24).

Tronsonul 2 este blocat în licitație

Din păcate, pe restul traseului e blocaj total. Pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani, de 28,6 kilometri, rezultatul licitației a fost contestat, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a cerut reevaluarea ofertelor.

CNIR estimează că reevaluarea ofertelor se va încheia la sfârșitul lunii septembrie, pas ce va debloca atribuirea contractului. Târgu Frumos-Lețcani este singurul contract de proiectare și execuție al Autostrăzii A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni care a rămas nesemnat.

Tronsonul 2, de pe raza județului Iași, a fost atribuit pe 7 aprilie 2026 firmei construcții Danlin XXL. Rezultatul licitației, coordonate de CNIR, a fost atacat prin patru contestații, două depuse de Strabag, iar câte una de firmele turcești Makyol și Kalyon.

Traseul care traversează un relief dificil și zone extrem de aglomerate va necesita structuri rutiere impresionante. În total, proiectul include 33 de poduri și pasaje, dar și două tuneluri pentru a străpunge zonele de relief înalt. Accesul pe acest lot se va face prin 3 noduri rutiere de mare viteză, amplasate strategic la Podu Iloaiei, Lețcani și la conexiunea cu drumul de legătură spre DN28.

Tronsonul 4 este suspendat de către instanță

Blocaj este și pe tronsonul 4 DN 24 (Iași) – Vamă (Pod peste Prut la Ungheni), de 15,5 kilometri. Deși contractul a fost semnat pe 2 iulie cu asocierea italiană condusă de Itinera SPA, în urma plângerilor depuse de firmele Erbașu şi Concelex s-a ajuns în instanță, iar Curtea de Apel București a admis cererile și a suspendat executarea contractului.

Lucrările sunt, astfel, blocate până la soluționarea definitivă a cauzei. Următorul termen al procesului a fost stabilit pe 30 septembrie 2026, dar, potrivit surselor Libertatea, CNIR a făcut, în instanță, cerere de urgentare a cauzei, pentru a se acorda un termen mai apropiat. În final, s-a stabilit data de 19 august pentru judecarea procesului.

Contractul pentru tronsonul 4 include și realizarea primilor kilometri de autostradă din Republica Moldova. În cadrul proiectului a fost prioritizat și segmentul de autostradă cu o lungime de 2,77 km dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut de la Ungheni, cu lucrări avansate.

Pe traseul acestui tronson, care se întinde pe o lungime de 15,5 kilometri, vor fi construite 14 poduri și pasaje, două noduri rutiere, inclusiv o conexiune cheie cu Spitalul Regional și Aeroportul Iași, precum și două tuneluri, dintre care cel mai lung va măsura 1.760 de metri. Contractul include și realizarea primilor 5 kilometri de autostradă care vor fi construiți dincolo de Prut, în Republica Moldova.

Cu miliarde de lei din fonduri europene SAFE pe masă, Autostrada Unirii A8 avansează într-un ritm mixt, unde birocrația ține pasul cu utilajele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate