”Luni, 30 septembrie, Asociaţia Elevilor din Constanţa a acţionat în instanţă prevederea din Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.948/2019 privind dreptul elevilor care obţin media sub 5.00 la admitere de a urma un liceu, având în vedere efectele discriminatorii pe care le are faţă de elevi, dar şi faptul că denotă o atitudine de tipul ”ascundem gunoiul sub preş””, au transmis reprezentanţii organizaţiei de elevi.
Potrivit sursei citate, pe 5 septembrie a fost publicat ordinul de ministru privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal.
Anul acesta, actul normativ aduce o noutate faţă de anul trecut, în sensul în care, conform art. 2, alin. (10), al Ordinului, elevilor care nu obţin peste media 5.00 în cadrul admiterii în învăţământul liceal nu le mai este permis să urmeze un liceu, fiind nevoiţi să meargă la o şcoală profesională sau să abandoneze şcoala
Comunicat AEC
AEC consideră că Evaluarea Naţională ar trebui să aibă un rol pur statistic, precum evaluările din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, deoarece probele susţinute nu sunt de natură să orienteze elevii din punct de vedere profesional.
”La acest moment, accentul trebuie să fie pus pe cauzele pentru care elevii obţin sub media 5,00 la admitere, şi nu asupra efectului”, susţin reprezentanţii AEC.
Aceştia le recomandă guvernanţilor să se ocupe, printre altele, de regândirea sistemului de orientare profesională din învăţământ.
”Recomandăm Guvernului României să se preocupe de susţinerea elevilor aflaţi în situaţii de risc, de regândirea sistemului de orientare profesională din învăţământ, precum şi de alinierea programei şi planurilor-cadru cu formule care să asigure libertatea elevilor de a îşi urma drumul ales în viaţă, fără a fi constrânşi în niciun fel, dar nici aglomeraţi cu informaţie în volume foarte mari, aspectele practice lipsind cu desăvârşire”, se menţionează în comunicatul AEC.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro