Cei doi polițiști sunt în stare stabilă, unul dintre ei fiind supus unei intervenții chirurgicale, a declarat detectivul Seth Tyler. Reprezentanții magazinului au alertat poliția sâmbătă dimineață, cu privire la un infractor care dă târcoale spațiului comercial. Ofițerii s-au deplasat la locul cu pricina pentru a-l aresta pe bărbat, însă acesta a deschis focul în magazin, imediat după ce oamenii legii au intrat în magazin, potrivit New York Daily News.

 

 

Aceștia au ripostat și l-au împușcat mortal pe infractor, însă în ciuda faptului că polițiștii purtau veste antiglonț au fost răniți și duși de urgență la spital. „Sunt în stare stabilă. Unul dintre ei se află în operație și ne rugăm să-și reziste. Cel dea-l doilea suntem convinși că va fi bine, de asemenea”, a mai spus Seth Tyler.