Propunerea a fost înaintată aseară premierului Mihai Răzvan Ungureanu, după ce membrii UDMR au căzut de acord în privința numirii lui la șefia Ministerului Mediului și Pădurilor.
Președintele țării, Traian Băsescu, a semnat decretul de numire în funcție a lui Attila Korod, ceea ce înseamnă că acesta fost desemnat oficial șef la Mediu. Korodi a mai ocupat funcţia de ministru al Mediului pe finalul legislaturii trecute, între 2007 şi 2008. De acemenea, în perioada 2005-2007 a fost secretar de stat în acelaşi minister.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a demisionat din funcţie, joia trecută, după ce cu o zi înainte, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat ministrului Justiţiei, la cererea procurorilor anticorupţie, declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului din partea Camerei Deputaţilor, necesar declanşării urmăririi penale faţă de Laszlo Borbely, deputat UDMR, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere.
Interimatul feste asigurat de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro