Incident șocant pentru aproape 300 de oameni care au rămas în câmp cu trenul Timișoara – București. Legătura cu vagoanele s-a rupt, însă mecanicii celor două locomotive și-au continuat drumul. Pasagerii au fost abandonați mai bine de o oră, în apropierea unei localități din județul Olt.
UPDATE 16.00: O echipă de la Revizoratul de siguranţă a circulaţiei analizează cauzele tenhice „şi va stabili vinovăţiile, dacă există” în cazul ruperii de cuplă înregistrate marţi dimineaţa la trenul InterRegio 1696 Timişoara-Bucureşti, a declarat directorul general adjunct al CFR Călători, Adrian Vlaicu. „În acest moment, o echipă de la Revizoratul de siguranţă a circulaţiei din zona Bucureşti este în depoul Bucureşti Călători şi aşteaptă remizarea celor două locomotive pentru aspectarea tehnică. Vor face o cercetare tehnică, dar şi a partidei de tren, a partidei de locomotivă, a celor doi mecanici care erau pe locomotivele din capul trenului şi abia după aceea se va putea stabili o cauză clară a ruperii aparatului de tracţiune dintre locomotivă şi tren şi eventualele vinovăţii, dacă acestea există”, a precizat Adrian Vlaicu.
UPDATE 14.35: ”Știți ce înseamnă tragerea semnalului de alarmă? Ceva similar s-a întâmplat și în acest caz, trenul a frânat automat. Cauza frânării este în analiză. Ulterior, locomotiva a efectuat procedurile necesare pentru a verifica dacă mai funcționează sistemul de frânare”, au declarat pentru Libertatea reprezentanții CFR Călători. Trenul a ajuns în Gara de Nord din București la ora 11.00.
Acesta a plecat la 22.30 din Timișoara și trebuia să ajungă la ora 8.22 în București.
Deputatul PMP Eugen Tomac susține că locomotiva și-a continuat drumul, iar oamenilor li s-a dat altă explicație. ”Aceasta s-a desprins de garnitură şi a gonit mai departe. A durat o oră ca locomotiva să se întoarcă, iar călătorilor li s-a spus că s-a rupt bulonul (un şurub de mari dimensiuni care leagă locomotiva de vagoane sau vagoanele între ele)”, a afirmat liderul deputaţilor PMP.
Unul dintre călători, care a asistat la eveniment, susține că opt vagoane au rămas în comuna Radomireşti, judeţul Olt, informează Digi24.ro. Cele două locomotive s-au întors abia după o oră pentru a prelua garnitura de vagoane.
Reprezentanții CFR au anunțat că în tren se aflau aproape 300 de pasageri, iar în tot timpul au fost în siguranță. Grozăvia a devenit acum subiectul unei anchete. Din primele cercetări, incidentul s-a produs deoarece s-a frânat automat.
<iframe src="http://www.digi24.ro/embed/stiri/actualitate/evenimente/video-vagoanele-cu-calatori-au-ramas-in-camp-locomotiva-a-plecat-762480?video=0&width=570&height=320" allowfullscreen marginwidth="0" marginheight="0" align="top" scrolling="No" frameborder="0" hspace="0" vspace="0" width="570" height="320" ></iframe>