
Inginerii de la Dacia ne-au prezentat, în premieră, un test de coliziune frontală, din care maşina a ieşit şifonată. Acest lucru a fost însă benefic, întrucât cei trei “pasageri” au scăpat cu viaţă, caroseria absorbind toată forţa impactului.
Un sunet strident de alarmă sparge liniştea încordată din cabina de observaţie. Câteva proiectoare de mare putere se aprind, iar cablul de tracţiune ce trage maşina scoate un şuierat infernal. Într-o fracţiune de secundă, o Dacie Sandero e izbită, la 65 km/h, de un bloc de aluminiu, maşina fiind proiectată în lateral prin aer. Cioburile şi bucăţile de plastic acoperă într- o clipită pavajul, în timp ce în maşină se observă un nor subţire de praf alb.
| Vopseaua roşie de pe bord indică faptul că manechinul a lovit cu genunchiul plasticul de sub volan | 2. Aceste pete de vopsea arată că şoferul a fost protejat corect în zona pieptului de airbag, care s-a deschis în timp util |

După câteva minute, în care zona e izolată, exact precum în cazul unui accident real, inginerii Renault din cadrul laboratorului de teste de impact din interiorul uzinei Dacia, din Mioveni, răsuflă uşuraţi: “Au scăpat cu viaţă!”. Este vorba de Mitică, Vasilică şi Costică, trei manechine, proiectate special pentru astfel de teste. Capabile să înregistreze orice detaliu legat de efectele unui accident auto asupra corpului uman, manechinele sunt soluţia “de sacrificiu” înainte ca orice model, fie el Dacia sau Renault, să fie lansat pe piaţă.
Structura de rezistenţă absoarbe forţa impactului
Şifonat din cale afară, micul Sandero a salvat însă vieţile pasagerilor. Maşinile Renault folosesc o tehnologie aparte. În caz de impact, structura de rezistenţă, care ce se ascunde sub foile de aluminiu ale caroseriei, absoarbe toată forţa impactului. Cu alte cuvinte, maşina se distorsionează foarte mult, lăsând intact interiorul, care e vital pentru ocupanţi. A fost şi cazul acestui test. Airbag-urile s-au activat, iar centurile de siguranţă au ţinut pasagerii pe scaune, salvându-le vieţile.
”Dintr-un accident auto e important să scapi cu viaţă. Să ştiţi că un airbag nu are nici o valoare fără centură de siguranţă. În România, la oraş, doar 35% dintre şoferi poartă centura, iar în afara oraşelor doar 50%. Sunt procente destul de îngrijorătoare”, ne-a mai spus şefa laboratorului. De asemenea, ea a mai precizat că toţi ocupanţii trebuie să poarte centură de siguranţă. Dacă cei din spate nu au centura pusă, în caz de impact le pot pune în pericol vieţile celor din faţă, şi invers”, a mai precizat ea. O curiozitate a reprezentat întotdeauna motivul pentru care testele se efectuează la astfel de viteze. Ştim că pe şosele se circulă cu viteze destul de mari, de multe ori peste limita impusă de lege. Totuşi, la impactul frontal, şoferul apasă frâna şi cu toate că obstacolul nu mai poate fi evitat la 100km/h, să zicem, în momentul accidentului propriu-zis viteza e mult mai mică din cauza vitezei”, ne-a precizat un inginer Renault.
Sandero, patru stele de siguranţă la testele Euro NCAP
În toamna anului trecut, Dacia Sandero a obţinut patru stele de siguranţă în urma testelor Euro NCAP. Modalitatea de testare este aceeaşi cu cea folosit la centrul de la Mioveni.
Se lucrează deja la înlocuitorul gamei Logan
La centrul R.T.R (Renault Technologie Roumanie) sunt în jur de 2.300 de inigneri. Aici se lucrează deja proiecte de îmbunătăţire a gamei Logan, însa deja se pun bazele viitoarelor modele, care vor înlocui tot ce ţine de Logan (sedan, MCV, pick-up, Sandero sau SUV). Pe bancurile de probe deja se testează motoarele Euro 5, care vor echipa în viitorul apropiat autovehiculele Renault.
„Furtuni” artificiale pentru maşinile în teste
Un model de Dacia Sandero era, la începutul acestei săptămâni, trecut printr-o „furtună” artificială, pentru a descoperi dacă caroseria este etanşă. Practic, autoturismul este aşezat pe o rampă, şi mai multe jeturi de apă îl stropeşte timp de câteva ore, din mai multe direcţii. Interesant este faptul că tavanul camerei de testare a fost special înălţat pentru a simula cât mai real stropii de ploaie. Mai mult, rampa se poate înclina pentru a simula mai multe tipuri de drumuri.
Dacia, pe primul loc în Europa
Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, numărul de autoturisme noi Dacia în UE a crescut în primele şase luni cu 28,6%, ajungând la 117.131 de unităţi. Uzina de la Mioveni a înregistrat astfel cel mai puternic avans dintre mărcile auto. Paradoxal, în România, numărul de maşini noi înmatriculate a scăzut, în iunie, cu 60% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
fotografii: Cati Pritulescu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d8501e6c2fc1bf94ae489f8da6296e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a6b90b8cc9dc52794c22c54202441581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1fc1cf70c2097a08c34155809661f61d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b91b4786a34448bcd3fcc73d91caaaaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a9b494f3fc5b7c63e23e49518de7a859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0cd2adbd5f7858bc0abbd748bb40ccdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1dab9ba9bb964175646e3dc5d7dc8fc5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4be623abf1f3dcc524503be3bde7d306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/07/4066-163494-8foto36col13cm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciorba-de-perisoare.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/toto-dumitrescu-condamnat-la-2-ani-de-inchisoare-cu-suspendare-dupa-fuga-de-la-locul-accidentului-din-primaverii-e1776699388644.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/denise-rifai-raed-arafat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-bontea-chefi-la-cutite-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_58207d69c802a491843dafd1ec50f5bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/new-project-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-sorin-grindeanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cristina-demetrescu-horoscop-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oameni-care-alearga-parc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/chatgpt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/image00007-scaled-e1776688061931.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-lalele-ungaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-conduce-velier.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pilotii-romani-de-f-16-exerseaza-realimentarea-in-zbor--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-foto-dumitru-angelescu-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/container-de-haine-vechi-prea-plin-in-germania--foto-profimedia-e1776693087576.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-profimedia-1084720411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/patriarhul-daniel-hepta74707171-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.