Unul dintre preoţii mănăstirii i-a anunţat pe credincioşi că s-a amenajat un loc special de camping pentru cei care doresc să rămână peste noapte, potrivit stiri.tvr.ro.
Interzicerea grătarelor şi a corturilor în curtea mănăstirii i-a nemulţumit pe cei mai mulţi dintre credincioşii veniţi. Mulţi dintre ei au venit pregătiţi pentru petreceri. Aduseseră mici, bere şi manele.
Tot pentru a preîntâmpina buluceala, la slujba de vecernie de joi seară, racla nu a mai fost scoasă în public. Drept urmare, doar 400 de credincioşi mai erau joi seară la biserică.
Petrecerile s-au ţinut, totuşi, dar nu în curtea mănăstirii, ci în campingul amenajat de primăria municipiului Curtea de Argeş, în afara oraşului.