Audieri în Dosarul Revoluției. Aproape 6.000 de persoane vor fi audiate la parchetele militare

Comentează
Audieri în Dosarul Revoluției. Peste 6.000 de persoane, audiate de Parchetul Militar

Procurorii militari vor face audieri în Dosarul Revoluției. În următoarea perioadă, aproape 6.000 de persoane urmează să fie chemate la audieri, în calitate de părți vătămate și părți civile, în dosarul „Revoluției” din 1989.

La aproape 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, când 1142 de oameni au murit împușcați și peste 3.000 au fost răniți, procurorii militari au precizat că fac verificări pentru a identifica toate persoanele ucise sau rănite în perioada în care au fost înlăturat de la putere Nicolae Ceaușescu.

„În perioada imediat următoare, procurorii militari vor proceda la audierea persoanelor vătămate, părţilor civile ori a succesorilor acestora. Având în vedere obiectul cauzei, respectiv infracţiunile contra umanităţii prev. de art.439 din Codul penal, săvârşite în perioada 17 - 31 decembrie 1989, în prezent se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care, în perioada anterior menţionată, au fost ucise sau rănite, au suferit vătămări fizice sau psihice ori au fost private de libertate într-un mod grav, pentru identificarea succesorilor acestora, dacă este cazul, precum şi a domiciliilor lor actuale. Toate persoanele vătămate, părţile civile ori succesorii acestora vor fi citate la sediile parchetelor militare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau la inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele în care acestea îşi au domiciliul, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Audierile vor fi făcute de către procurorii militari sau organele poliţiei judiciare, în baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorii militari de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a anunţat miercuri procurorul militar Marian Lazăr, în cadrul unei declaraţii de presă.

Dezvăluiri dureroase la 24 de ani de la Revoluție: S-a tras în oameni cu obuze, ca la război

În aprilie 2018, Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul Revoluției. Potrivit Parchetului General, fostul președinte „a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist”

În 2010, peste 7.600 de file din dosarele Revoluției din 1989 au fost desecretizate, după ce Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie 1989", a intrat în greva foamei pentru a obține eliberarea acestor documente.

Conform evidențelor din 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.

Citește și Udrea, despre condamnarea la 6 ani de închisoare: ”Până decid ce voi face în continuare, nu voi da nicio declarație; Doamne, ajută tuturor!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate