AUDIO. Purtătorul de cuvânt al CNAIR a sunat un ziarist să îi ceară să nu mai dezvolte subiectul cu gafa lui Ciucă despre podul de la Brăila: „Ne stricați relația cu Astaldi”

Comentează
Arhiva foto

Prezent vineri, 15 aprilie pe șantierul podului de la Brăila, premierul Nicolae Ciucă a declarat că lucrările sunt în întârziere. Mai multe publicații din localitate au scris că data indicată de premier nu este corectă. A doua zi, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, instituția care gestionează proiectul, i-a sunat pe câțiva dintre jurnaliștii în cauză. Unul dintre aceștia este Alin Cristea, cosemnatar al prezentului articol. Iată ce i-a transmis oficialul.

Pe 15 aprilie, la ora 11:45, cu o întârziere de 45 de minute față de ora anunțată inițial, premierul Nicolae Ciucă a ajuns pe șantierul podului suspendat de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din România.

După ce a vizitat șantierul și a ascultat explicațiile tehnice ale reprezentanților constructorului (asocierea italo-niponă Astaldi - IHI Infrastructure System), Ciucă s-a prezentat în fața jurnaliștilor, unde a spus, între altele, că „proiectul este în întârziere, fiindcă trebuia predat anul trecut, în decembrie".

Afirmația i-a surprins pe mulți dintre jurnaliștii prezenți, în contextul în care, până acum, toți oficialii au vorbit despre „decembrie 2022" ca termen de finalizare.

Nicolae Ciucă a încurcat datele de finalizare a podului suspendat de la Brăila

Cum premierul nu a răspuns la întrebări, ziariștii i-au intervievat pe reprezentanții constructorului.

„Decembrie 2022, deschiderea traficului pe prima parte, care înseamnă podul suspendat. Am spus că încercăm să finalizăm până pe 1 decembrie, de Ziua Națională. Astăzi, pot să vă spun că suntem mai devreme cu șase luni”, a explicat Dragoș Benea, director tehnic Astaldi.

Presa locală amendează „gafa” premierului

Două publicații din Brăila au taxat drept „gafă” declarația premierului Nicolae Ciucă.

Debraila.ro a publicat pe rețelele de socializare un video care a pus față în față declarația premierului cu cea a reprezentantului constructorului. Filmulețul a înregistrat peste 34.000 de vizualizări și a sărit de 200 de comentarii, aproape toate critice la adresa lui Nicolae Ciucă.

Aceeași idee a fost susținută și într-un articol publicat de Jurnalbr.ro sub titlul: „Premierul Ciucă a declarat că podul peste Dunăre este în întârziere! În fapt, proiectul are un avans de șase luni!”

Premierul Nicolae Ciucă, în vizită la podul suspendat de la Brăila

Șerbănescu pune mâna pe telefon

Pe 16 aprilie, la o zi după vizita lui Ciucă, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) care gestionează proiectul de la Brăila, Alin Șerbănescu, i-a sunat pe cei doi jurnaliști care au tratat subiectul.

Unul dintre jurnaliști, Alin Cristea de la Debrăila.ro, colaborator Libertatea și cosemnatar al articolului de față, a înregistrat discuția.

„Nu m-aș fi băgat în chestia asta dacă nu privea un obiectiv de-al nostru, ca să zic așa. Vezi că Ciucă, într-un fel, a avut dreptate”, începe dialogul oficialul.

  • Este pentru prima oară când discută cu jurnalistul din Brăila. Tonul familiar abordat de Șerbănescu se poate explica prin faptul că a fost jurnalist timp îndelungat la radioul public, de unde este, de fapt, detașat la CNAIR.

„Contractul inițial, ăla semnat pe 15 ianuarie 2018, prevedea explicit că se termină în decembrie 2021. Numai că, după aia, au intervenit chestiile astea, cu ordinele de începere, cu perioadele în care se avizează proiectarea plus alte probleme, că n-au avut verificatori de proiect, că n-au fost gata relocările și li s-au dat extensii de timp celor de la Astaldi”, explică Șerbănescu.

Alin Șerbănescu

„E cum a zis rabinul din Buhuși: «Și tu ai dreptate, și tu ai dreptate!»”

Reprezentantul CNAIR spune însă și că termenul de finalizare decembrie 2022 este unul corect, dacă se iau în calcul toate extensiile: „Noi, știind despre ce este vorba în contract, mereu am reportat sau am luat în calcul și etapele. Pentru că eram siguri că o să fie nevoie de extensii de timp și de aia ne-am dus spre 2022”.

Nu a fost nicio gafă! Până la urmă, știi cum e, cum a zis rabinul din Buhuși: „Și tu ai dreptate, și tu ai dreptate!”. Toată lumea are dreptate! Când mai sunt din astea tehnice, pe care nu știu de ce politicienii noștri insistă să se bage, întrebați-ne și pe noi, că le explicăm.Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR:

„Rugămintea este să nu mai dezvoltați subiectul în continuare”

După ce a prezentat argumente de ordin tehnic legate de cronologia proiectului podului de la Brăila, Alin Șerbănescu i-a solicitat jurnalistului să nu mai dezvolte în continuare subiectul.

„Rugămintea este să nu mai dezvoltați subiectul în continuare pentru că ne stricați nouă, oarecum, gestiunea noastră în relația cu Astaldi, pe care trebuie să îi ținem sub atenție”, a spus Șerbănescu.

Cum anume? „Astaldi poate să zică, uite, domne, habar n-are ăla, se ia lumea de noi aiurea. Poate să bage chestii din astea, mizând pe faptul că ăla habar n-are și intră în defensivă, și ce zice: gata, frate, i-am terminat. I-am eliminat și pe ăia de la CNAIR.”

Ciucă a crezut că face bine, dar nu știu cât de bine a făcut. Ne jucăm într-o piață practic de miliarde sau sute de milioane de euro, cu case de avocatură puternice, cu unii trecuți și prin ciur, și prin dârmon. Bun, aici vorbesc și de CNAIR, că nici noi nu suntem fete mari. Dar e o bătaie cu acorduri fine. Și când vine câte un d-ăsta din afara jocului, chiar dacă vrea să ajute, mai rău încurcă.Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR:

Alin Șerbănescu: „Nu am zis să nu dezvolte subiectul, ci să-l dezvolte corect”

Contactat de Libertatea, Alin Șerbănescu spune că precizările sale au fost interpretate greșit: „Nu am zis să nu dezvolte subiectul, ci să-l dezvolte corect. Am cerut să nu insiste pe ideea de gafă, pentru că nu este o gafă. Și le-am dat declarații pe care puteau să le citeze. Asta puteau să scrie: purtătorul de cuvânt al CNAIR susține că nu este o gafă, astea sunt elementele: a,b,c,d”.

Când vorbești cu un jurnalist, nu e la mintea cocoșului că vorbești ca să fii citat? Chiar m-am simțit jignit că nu am văzut nicio reacție, niciun articol după ce am dat aceste precizări.Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR:

Șerbănescu a reiterat că „ce a spus premierul este corect”. „Pentru că datele vin de la noi, de la CNAIR. Datele sunt corecte, Astaldi, în acest moment, este în întârziere față de contractul inițial și este în întârziere și față de propriul grafic”.

Alin Șerbănescu a mai spus că i-a sunat pe ziariști din proprie inițiativă, fără să primească o indicație în acest sens pe cale ierarhică.

Întrebat de ce i-a sunat direct și nu a transmis un punct de vedere în scris sau un comunicat de presă, el răspunde: „Eu nu mă apuc să comunic pentru premier. Eu am făcut precizarea asta din perspectiva CNAIR, care gestionează acest proiect. Și mi se pare normal ca dacă apar informații eronate în piață, să le corectăm. Mi se părea de bun-simț ca jurnalistul, înainte să tragă o concluzie, să sune la CNAIR. Sunt unii dintre purtătorii de cuvânt care răspund la telefon, inclusiv duminica, după câte vedeți”.

„Premierul a făcut bine pentru că a pus punctul pe i, Astaldi este în întârziere. Nu știu cât de bine a făcut că nu a continuat să explice, nu a venit și cu o argumentație consolidată. Și a lăsat, de fapt, în piață să apară tot felul de interpretări. Dar faptul că premierul a fost lacunar în declarație nu exonerează de vinovăție ziariștii, care trebuie să aprofundeze, să se lămurească despre ce e vorba înainte de a trage concluzii în spațiul public”, a conchis reprezentantul CNAIR.

Cine este Alin Șerbănescu?

Jurnalist la Radio România Actualități din 1998, Alin Șerbănescu a ocupat în 2009 poziția de purtător de cuvânt la Ministerul Afacerilor Externe, în mandatul deținut de Cristian Diaconescu.

Alin Șerbănescu a ocupat în 2009 poziția de purtător de cuvânt la Ministerul Afacerilor Externe. Foto: Agerpres

În 2017 ajunge purtător de cuvânt al CNAIR. El a fost destituit în martie 2019, după ce l-a criticat public pe ministrul transporturilor în funcție la momentul respectiv, Răzvan Cuc (PSD), conform Economica.net. Revine ca purtător de cuvânt la CNAIR spre finalul lui 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!