Șeful AUR Bihor, judecat pentru constituirea unui grup infracțional care spărgea bancomate. În alt dosar a primit doi ani de închisoare cu suspendare, pentru lovire

Comentează
Arhiva foto

Ioan Mihai Lasca, în vârstă de 40 de ani, cel care deschide lista de deputați a AUR Bihor, este judecat în două dosare penale. Luna trecută, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru lovire, iar în alt dosar, din 2019, instanța a instituit un ordin de restricție împotriva sa, la cererea fostei iubite, care s-a plâns că ar fi avut un comportament agresiv.  În județul Bihor, AUR are aproape 9% din voturi, iar Lasca deschide lista pentru Camera Deputaților, relatează G4Media.

În anul 2016, în luna februarie, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Ioan Mihai Lasca, alături de alte 13 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare. În anul 2013, el a fost arestat în dosarul respectiv.

El a fost arestat, în 2013, în acest dosar.

În rechizitoriul procurorilor se precizează că, „începând cu anul 2012, membrii grupului infracţional au desfăşurat atât în România, cât şi în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda şi Germania, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a cardurilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus-menţionate), precum şi activităţi de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri de la societăţi comerciale prin folosirea de carduri contrafăcute”.

În prezent, dosarul se află pe rol la Curtea de Apel Oradea.

„Am fost arestat în baza unor acuzații mincinoase. În cei șapte ani de când am fost arestat, dosarul a fost trimis de 2-3 ori înapoi la Parchet și în cazul meu s-au clasat acuzațiile referitoare la ATM-uri. Au interpretat eronat niște convorbiri telefonice și acum mă acuză că am înlesnit trecerea frauduloasă a frontierei pentru niște studenți negri, lucru fals”, a declarat Lasca pentru G4Media.ro.

În dosarul penal în care a fost condamnat luna trecută la doi ani de închisoarea cu suspendare, Lasca este acuzat că l-a lovit pe un bărbat care avea o relație cu fosta sa iubită.

„A fost o condamnare politică, mi-au dat pedeapsă că l-am urecheat puțin, este aberant”, a declarat Ioan Mihai Lasca.

În septembrie 2019, liderul AUR Bihor apărea din nou pe masa judecătorilor, în urma unui ordin de protecție împotriva sa, la solicitarea unei foste iubite. Lasca a fost obligat la păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri, timp de o lună, faţă de femeie și locul ei de muncă.

Ioan Mihai Lasca este cunoscut în Bihor drept cel care organizează „proteste antimăști”, iar la astfel de evenimente, el a declarat că „masca e toxică”, „Covid e o înşelătorie mondială” și s-a oferit să stea 48 de ore într-un salon cu bolnavi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală