După ce Libertatea a scris că Societatea de Transport București (STB) aniversează 110 ani de la înființare prin intermediul unui videocplip de lux, site-ul Paginademedia.ro arată că mai mulți vloggeri promovează la rândul lor transportul public din Capitală, însă fără a-și informa fanii că au fost plătiți pentru a face reclamă noilor autobuze.
Peste 200.000 de euro este suma plătită de Primăria Capitalei firmei care s-a ocupat de realizarea videoclipului „imnului” cântat de Whats UP și de toate evenimentele pentru promovarea aniversării STB.
Autobuzele Otokar cumpărate de Primăria Capitalei sunt promovate și de vloggerii BRomania, Mihai Hash și Alex Ghiduș, care zugrăvesc o imagine pozitivă a transportului public din Capitală.
Este vorba despre mici scenete în care aceștia își lasă bolizii, se urcă în noile autobuzele Otokar și se plimbă într-un București în care nu există probleme în trafic.
Doar că în momentul în care au publicat clipurile pe paginile lor, au ales să nu-și informeze publicul că au fost plătiți pentru a face reclamă STB, remarcă Paginademedia.ro.
De exemplu, pe pagina Youtube a lui Alex Ghiduș, clipul este promovat cu descrierea: „Săptămâna asta am ales să las mașina in parcare mai des decât o făceam până acum și am fost plăcut surprins să descopăr din nou orașul și condițiile îmbunătățite din autobuze. ”.
Paginademedia.ro a trimis mai multe întrebări vloggerilor care au participat la campanie, printre care:
Niciunul dintre vloggeri nu a răspuns, doar Mihai Hash a publicat un update pe Youtube, la descrierea clipului:
„Dragilor, acest clip este realizat în parteneriat cu STB-ul cu ocazia aniversării a 110 ani de existență. Oamenii ăștia au adus autobuze noi care vor intra în curând pe toate liniile și eu împreună cu alți câțiva colegi din industrie am avut ocazia să ne plimbam cu ele prin oraș.
Știu că nu sunt toate autobuzele așa noi și frumoase, cu aer condiționat și cu wifii, știu că sunt ore la care sunt foarte aglomerate și stai înghesuit până la destinație, știu că sunt chestii care nu sunt roz dar pe nicăieri nu sunt. Când eram student tot BUS Klasse o ardeam și eu :) Ideea însă nu e cu ce merg sau nu merg eu, ideea e că se încearcă o schimbare! Și asta nu poate să vină decât de la noi toți!”.
Citește și: