Autoscara Detașamentului de Pompieri Constanța, care ar fi trebuit să intervină fiind foarte aproape de locul incendiului din 16 februarie, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața după ce a căzut de la balcon încercând să-și salveze viața, era stricată în curtea ISU Dobrogea de doi ani. Potrivit Info Sud-Est și ConstanțaTV, care citează surse din cadrul IGSU, autoscara a fost trimisă pentru efectuarea reviziei de 8 ani în Oradea.
Firma care a efectuat revizia este o firmă neagreată de producătorul vehiculului, dar considerată societate „de casă” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au declarat surse din cadrul instituției.
Decizia a fost luată la nivelul IGSU, iar în timpul reviziei schimbarea uleiului nu a fost făcută corespunzător, fapt care ar fi defectat autoscara, au mai precizat sursele, potrivit Info Sud-Est și ConstanțaTV,
Vehiculul s-a întors în curtea ISU Dobrogea, iar reparația cauzată de revizia făcută greșit ar fi urmat să coste instituția câteva zeci de mii de euro, fapt pentru care autoscara nu a fost retrimisă în service.
În urma defectării, IGSU ar fi încercat să apeleze la serviciile producătorului în vederea reparării vehiculului, dar producătorul a refuzat, motivând că ultima revizie nu a fost făcută la o firmă agreată de acesta.
ISU Dobrogea a confirmat pentru Info Sud-Est și Constanța TV că instituția a constatat defectarea autoscării la sfârșitul lunii mai 2019, iar martorul de bord indica o defecțiune a nivelului de ulei hidraulic.
O femeie de 57 de ani din Constanța a murit în timpul incendiului din 16 februarie, după ce a sărit pe geam pentru a se salva din calea flăcărilor.
Femeia a căzut de la etajul 6 al blocului în care locuia pentru că singura autoscară disponibilă se afla în celălalt capăt al orașului și a ajuns prea târziu.
Persoana responsabilă cu logistica în cadrul ISU Dobrogea și care a avut în subordine și autoscara defectă și-a depus raportul de pensionare la o săptămână de la incendiu, conform declarațiilor lui Lucian Bode, ministrul de interne.
Trei ofițeri cu funcții de conducere în ISU Constanța sunt cercetați disciplinar, în urma intervenției la incendiul de la Constanța. Alți patru subofițeri vor fi sancţionaţi disciplinar, a anunțat IGSU într-un comunicat.