Aventurile românului care și-a făcut acasă magazin cu obiecte naziste și legionare de vânzare. Pumnal cu svastică la fotografia de profil pe Facebook

Comentează
Arhiva foto

Un cetățean român din Iași a vândut timp de 2 ani, nederanjat de nimeni, pe internet, sute de obiecte interzise, care aveau însemne naziste, legionare și rasiste.

A fost descoperit întâmplător

George Florin Tuguliță își promova „marfa” pe rețele de socializare și pe platforma de vânzări Olx. Afacerea acestuia a fost descoperită întâmplător, după ce o persoană a sesizat poliția că într-o piață de vechituri erau expuse două steaguri ce conțin simboluri naziste și legionare.

Persoana le-a spus polițiștilor că le-a cumpărat de la un bărbat, care activa într-un grup de pe Facebook, dedicat vânzătorilor de produse second-hand. În acest mod, polițiștii au ajuns la bărbatul din Iași, la domiciliul căruia au descoperit un veritabil magazin de vânzare de astfel de obiecte, care sunt interzise prin legislație. 

În 29 aprilie 2025, la domiciliul acestuia a fost organizată o percheziție. Polițiștii au găsit un veritabil „magazin” nazist: patru caschete de culoare neagră, dintre care două aveau ștampile de epocă pe interior, cinci caschete de culoare verde cu însemne metalice cu vulturi și svastică, aproximativ 19 steaguri cu diverse modele. 

Mai erau și 74 de medalioane legionare, cu inscripția „Să faci, căpitane, o țară ca soarele sfânt de pe cer”, o banderolă cu crucea roșie - ștampilată, două ștampile cu însemne naziste și un inel decorat cu svastica nazistă; 75 de insigne și decorații cu simboluri naziste, nouă monede naziste și două afișe din material textil cauciucat cu reprezentare de tip nazistă. De asemenea, au mai fost identificate trei ambalaje cu AWB-ul de proveniență și alte 17 chitanțe AWB de trimitere colete. 

Peste 500 de anunțuri de vânzare pe internet

Verificările ulterioare au arătat că George Florin Tuguliță a postat în perioada 23 februarie 2023 - 17 aprilie 2025 un număr de 540 de anunțuri privind vânzarea de obiecte constând în piese originale și/sau reproduceri de piese de reprezentare publică și echipament militar nazist, respectiv de steaguri, embleme, decorații, vestimentație și arme albe care reprezintă simboluri naziste și legionare. 

Anunțurile erau însoțite de imagini electronice, care reprezentau materiale rasiste și xenofobe de factură nazistă, obiecte pe care le deținea în vederea vânzării. În cei doi ani de activitate, bărbatul a comercializat 356 de astfel de obiecte. 

De asemenea, timp de două luni în 2024, acesta a afișat ca fotografie de copertă a propriului cont de Facebook imaginea unei monede de culoare aurie editată cu flori colorate, așezată pe o emblemă, tot de culoare aurie, care înfățișează deasupra unui craniu un șarpe înjunghiat de un pumnal cu svastică nazistă încadrată într-un cerc. 

Emblema a fost identificată ca fiind un artefact din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, ce reprezintă insigna de onoare acordată luptătorilor antipartizani care a fost instituită din 30 ianuarie1944 de Adolf Hitler, la recomandarea lui Heinrich Himmler. Bărbatul a și vândut mai multe astfel de embleme. 

Contul acestuia a făcut parte din 15 grupuri publice din rețeaua Facebook, toate cu profil de vânzări de obiecte second-hand, unde a oferit spre vânzare replici după decorații militare naziste, sigilii și alte obiecte de acest tip.

Pe unul dintre conturile pe care le deținea pe platforma Olx au fost identificate, de asemenea, anunțuri de vânzare a unor obiecte care, după fotografiile afișate și descrieri, reprezintă piese de uniformă nazistă, decorații militare, arme de reprezentare cu simboluri naziste.

„Nazi” și „legionar”, cuvinte din vocabular

„Deși fotografiile nu s-au păstrat din motive tehnice în arhiva platformei de publicitate online, din descrierile anunțurilor reținute reiese, fără îndoială, că piesele oferite la vânzare reprezintă elemente de uniformă militară sau paradă militară, decorații, distincții, insigne, arme de reprezentare, obiecte care, conform ideologiei perioadei, erau marcate cu simboluri naziste, precum svastici, vulturi, capete de mort sau alte simboluri ori abrevieri specifice perioadei naziste”, se precizează în dosar. 

Bărbatul a fost supravegheat tehnic, înainte de a fi ridicat pentru cercetări, anchetatorii identificând numeroase discuții privind vânzarea de obiecte cu simboluri interzise. Acesta discuta cu diverse persoane și folosea deseori cuvintele „nazi” și „legionar”.

Mai mult, după percheziția informatică a două telefoane pe care le deține au fost identificate fișiere, atât în format foto, cât și video, ale unor bunuri reprezentând simboluri naziste și legionare. În cadrul anchetei au fost audiați mai mulți martori, care au relatat ce au cumpărat de la Florin Tuguliță. Unul dintre martori, pasionat de istorie, a susținut că voia să își facă un muzeu personal și a cumpărat mai multe obiecte, cum ar fi: cruce germană WW2 (Al Doilea Război Mondial), cruce de fier 1939 WW2, caschetă ofițer waffen WW2, medalie germană WW2 și șapcă germană WW2, pe care le-a predat polițiștilor și care au și fost, în final, confiscate.

Tuguliță a recunoscut toate faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Acordul a fost validat de Judecătoria Iași pe data de 9 decembrie 2025. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere pe un termen de 3 ani. 

Toate bunurile ridicate de la percheziție au fost confiscate. Acesta a mai fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Casa de Cultură a Studenților Iași sau în cadrul Primăriei Municipiului Iași.

Fotografii: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!