Noi avertizări meteo. Cod portocaliu de vijelii, în timp ce continuă și canicula. HARTA zonelor vizate

Comentează

Meteorologii au emis o avertizare meteo de furtuni și vijelii, care intră în vigoare miercuri 27 iulie, începând cu ora 14.00. Tot astăzi, sudul României este sub cod portocaliu de caniculă. Urmează și alte zile de foc, în timp ce vor fi și zone cu vijelii, anunță ANM.

Sudul României înregistrează astăzi din nou temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. București și 14 județe se află sub cod portocaliu, potrivit ANM, după mai multe zile în care temperaturile au fost caniculare.

Zonele aflate miercuri, 27 iulie, sub cod portocaliu și cod galben de caniculă

Urmează vijelii în mai multe zone

Tot miercuri, în mai multe zone va fi „instabilitate atmosferică”, adică sunt așteptate vijelii și ploi torențiale. Codul portocaliu de instabilitate atmosferică intră în vigoare de astăzi, de la 14.:00, până diseară la ora 22.00 și vizează jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei.

Zonele vizate de instabilitate atmosferică. Codul portocaliu este valabil pe 27 și 28 iulie, iar cel galben, până pe 29 iulie

Potrivit ANM, în acele zone, vor fi perioade cu ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80 - 90 km/h) și izolat grindină.

Ulterior, de miercuri noapte, de la ora 3.00 și până joi seară, ora 22.00, ca intra în vigoare al doilea cod portocaliu de furtuni, ce vizează nordul Olteniei și al Munteniei, Carpații Meridionali și de Curbură.

Aici, vor fi perioade cu ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.

Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil de astăzi, miercuri, 27 iulie, de la ora 12.00, până vineri, 29 iulie, ora 2.00. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii, cu viteze la rafală de peste 55 - 70 km/h și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25 - 30 l/mp.

După vijelii, din nou caniculă

În același timp, de joi și până vineri, intră în vigoare codul galben de caniculă în vestul, nord-vestul și local în centrul și sudul țării.

Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 32 și 37 de grade Celsius.

Zonele vizate de cod galben de caniculă, pe 28 și 29 iulie

Foto: Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: vreme
ALTE ȘTIRI
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
18:11
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Sursă foto Shutterstock
18:03
Proteste în București și alte trei orașe, duminică seară. Organizatorii cer o manifestație fără violență
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
17:00
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
21:48
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie nicio problemă”
21:46
Un lot din Autostrada A3 Transilvania, început în urmă cu 22 de ani, este la un pas de inaugurare cu cinci luni înainte de termen
20:44
Cel mai vechi monument medieval al Bucureștiului va fi pus în siguranță și apoi restaurat: s-a dat ordinul de începere a lucrărilor
20:40
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
TRENDING
18:07
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
21:50
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
15:56
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
18:57
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Daniela Zeca
Interviu
17:00
Daniela Zeca, scriitoare: „Când forța potențială a tinerilor din Iran se va organiza, Iranul se va schimba și această lume a fricii o să cadă”
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”