Avocatul Poporului susţine că, în martie, peste 700 de medici s-au înscris la examenul de specialitate, care a fost anulat, iar în prezent se înregistrează deficit de personal în mai multe spitale, iar cadrele medicale sunt epuizate, în contextul creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Organizarea cu celeritate a examenului de specialitate pentru medicii care şi-au finalizat rezidenţiatul reprezintă un minim ajutor pentru personalul medical epuizat, care lucrează cu cazurile cele mai grave din secţiile ATI, dar şi din restul secţiilor medicale”, susţine Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu, după ce presa a difuzat reportaje privind situaţia îngrijorătoare care se înregistrează la nivelul anumitor spitale, cum ar fi Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, dar şi în alte spitale din ţară, pe fondul lipsei personalului medical de specialitate.

Avocatul Poporului mai spune că, atât conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, cât şi cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti au susţinut că, printre dificultăţile întâmpinate în asigurarea necesarului de cadre medicale, se regăseşte suspendarea concursurilor organizate pentru ocuparea posturilor vacante de medici, începând cu instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.