„Avem, har Domnului, destule persoane cu dizabilităţi în România, chiar mult prea multe”, spunea, atunci, Victor Ciorbea.

„Ținând cont de activitatea extinsă a instituției Avocatul Poporului în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, îmi exprim regretul sincer pentru formula, nu cea mai potrivită, care s-a strecurat în declarația din data de 21 februarie 2019. Pe această cale, îmi prezint scuze, în mod public, față de toate persoanele care s-au simțit lezate de expresia folosită, de fapt, un regionalism care are o cu totul altă semnificație, și dau asigurări că instituția Avocatul Poporului va continua să se implice activ în respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și să intervină în toate cazurile în care acestea sunt lezate.

Dincolo de nepotrivita expresie, cei care mă cunosc știu că, în întreaga mea activitate, fie publică, fie privată, raporturile mele cu persoanele cu dizabilități au fost și sunt guvernate de respect, sprijin și înțelegere față de această categorie vulnerabilă pentru care voi continua să intervin cu toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție ca Avocat al Poporului.

Le mulțumesc tuturor celor care vor înțelege că n-am intenționat niciun moment să aduc atingere demnității persoanelor cu dizabilități. Expresia folosită s-a vrut a fi o reacție la interesul conjunctural manifestat de presă, aproape în exclusivitate, față de controlul de constituționalitate exercitat de Avocatul Poporului privind Ordonanțele de Urgență, temă deosebit de politizată, în detrimentul imensei majorități a activității desfășurate de cele șase domenii ale instituției”, a transmis Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, prin intermediul unui comunicat.

Acesta a explicat și contextul declarației sale, dar și cum acționează instituția în beneficiul persoanelor cu dizabilități. Astfel, potrivit lui Victor Ciorbea, fost vorba l-a constituit o enumerare a domeniilor de activitate ale instituției Avocatul Poporului, unde a inclus și Domeniul dedicat protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, precum și Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție, care efectuează vizite în instituțiile unde se află persoane cu dizabilități, iar ceea ce a dorit să accentuez era, de fapt, importanța acestor domenii și bogata cazuistică cu care se adresează această categorie de persoane instituției, a transmis Avocatul Poporului, prin intermediul unui comunicat.

„Subliniez interesul pe care instituția Avocatul Poporului l-a manifestat, de fiecare dată, pentru problematica persoanelor cu dizabilități din România, cărora le acordăm toată atenția cuvenită, atât în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei fizice, cât și în calitate de instituție națională de protecție și promovare a drepturilor omului”, precizează Victor Ciorbea.

Ca urmare a petițiilor primite, a audiențelor acordate ori a sesizărilor din oficiu, s-au făcut, de fiecare dată, demersuri la autoritățile competente ori, în anumite situații, au fost efectuate anchete sau vizite la instituțiile reclamate.

„De asemenea, am participat la acțiuni de promovare și protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități, luând parte activ la toate manifestările publice având ca temă drepturile persoanelor cu dizabilități: conferințe, mese rotunde, invitații ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului.

În cursul anului 2018, am emis Ordinul nr. 85 al Avocatului Poporului, din 23 mai 2018, privind măsurile în vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilități la sediile Birourilor Teritoriale ale instituției. La finele anului trecut, am purtat discuții cu Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, una dintre temele importante abordate fiind cea a incluziunii persoanelor cu dizabilități. Totodată, am participat, la invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii, la un seminar cu tema Ocuparea forței de muncă în rândul persoanelor cu dizabilități”, se arată în comunicat.

Mai mult, acesta precizează că una dintre excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului, din oficiu, anul trecut, se referă la recunoașterea nediscriminatorie a unor drepturi, sportivilor cu dizabilități.

În prezent, se află în lucru un material, care va fi inclus în Raportul pentru drepturile persoanelor în vârstă cu dizabilități, pe care Raportorul Special pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, din cadrul Oficiului ONU pentru drepturile omului, îl va prezenta la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale, din octombrie 2019.

Studiul își propune să identifice și să abordeze preocupările specifice privind drepturile omului cu care se confruntă atât persoanele cu dizabilități care îmbătrânesc, cât și persoanele în vârstă care dobândesc o dizabilitate.


Citește și… Cum sunt mințite femeile din România să nască prin cezariană, pentru șpagă, prin boli inventate! La spitalul doctorului fals, rata naşterilor prin cezariană e de 86%, față de 36% media națională


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.