Am avut și noi pirații noștri. Cum erau atacate luntrile ce transportau sare, aur și argint pe râurile Transilvaniei

Povestea acelor vremuri este redată de scriitorul sălăjean Gyorfi-Deâk Gyorgy, în lucrarea ”Curiozități sălăjene, apărută la Editura ”Caiete Silvane”. Potrivit scriitorului, transportul pe râurile din România apare în documente încă din secolul al XIII-lea, primele mențiuni referindu-se la Olt și la Mureș.

Tot din secolul al XIII-lea se menționează transportul cu bărcile pe Someș, Tisa, Valea Crasnei şi a Barcăului, pe care se transporta sarea din marile depozite de la Şimleul Silvaniei, Sălacea, Sătmar spre Ungaria.

”Navele ce coborau pe Someş erau nişte plute de o construcţie specială, numite „kurb”, care erau făcute din buşteni de brad tăiaţi din pădurile Ciceului (fapt atestat din 1243). Plutele someşene „aveau o lungime de 61 coţi şi o lăţime de 8-10 coţi, fiind mult mai mari decât cele de Turda”, adică cele de pe Mureş. Ele aveau părţile laterale mai ridicate pentru a feri sarea să intre în contact cu apa, de aceea purtau şi denumirea mai pretenţioasă de „corăbii (nautae). Constructorii lor, susţine Cornelia Măluţan, autoarea studiului „Drumurile sării în Nord-Vestul Transilvaniei medievale”, erau organizaţi în bresle, precum „Kalendabus”, amintită într-un document din 1236 prin care Anton Zobo şi cei 12 juraţi ai oraşului.

Citeste materialul pe vocea.biz

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE