Alegeri parlamentare în Grecia: Victorie majoră pentru partidul de guvernământ, dar fără majoritate absolută, potrivit rezultatelor parțiale

Comentează
Arhiva foto

Grecii au mers duminică la urne pentru a-și alege viitorii parlamentari. Rezultatele parțiale arată o victorie clară a partidului „Noua Democrație”, a premierului Kyriakos Mitsotakis, dar acesta nu va obține cele 151 de mandate necesare pentru a guverna singur.

UPDATE ora 22.40: Cu 80% din voturi numărate și un avans de 20% față de principalul partid de opoziție, premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că „rezultatele alegerilor sunt esențiale”. „Mesajul este ca Noua Democrație să conducă un guvern cu un singur partid”, a transmis premierul, semn că va merge spre un al doilea tur de scrutin pentru a obține o majoritate absolută în Parlament.

În prima sa declarație după victoria clară a formațiunii sale, Mitsotakis a spus că Grecia are nevoie de un guvern care să creadă în reforme și acest lucru nu se poate întâmpla cu o administrație fragilă.

Rezultate după numărarea a 85% din voturi:

  • Noua Democrație - 40,8% (145 mandate)
  • SYRIZA - 20,06% (71)
  • PASOK - 11,65% (42)
  • Partidul Comunist (KKE) - 7,16% (26)
  • Soluția Greacă - 4.47% (16)
  • Alții - 15,86%

UPDATE ora 22.00: „Victorie majoră pentru partidul de guvernământ, dar fără majoritate absolută”, titrează Reuters, care subliniază că, deși a obținut dublul scorului următorului partid, noua lege electorală în temeiul căreia a avut loc votul înseamnă că Mitsotakis nu va putea să formeze un guvern fără a căuta un partener de coaliție.

După 77% din voturi numărate, conservatorii de la „Noua Democrație” conduc cu 40,79%, urmați de Syriza a fostului premier Alexis Tsipras cu 20,06% și socaliștii de la PASOK cu 11,74%.

UPDATE ora 21.30: Surse din formațiune de guvernământ au spus, pentru publicația greacă Ekathemerini că al doilea tur de scrutin ar putea avea loc pe 25 iunie, în loc de 2 iulie cum era indicat inițial.

Cu 58,89% din voturi numărate, „Noua Democrație” conduce cu 40,87%, urmat de Syriza cu 20,1%, o victorie clară dar nu cu suficiente locuri în Parlament pentru o majoritate absolută.

Un al doilea tur de scrutin ar favoriza formațiunea câștigătoare întrucât va folosi vechiul sistem de reprezentare proporțională modificat. În cadrul acestui sistem, primul partid va primi un bonus de 20 de locuri dacă obține peste 25% din voturi. Acest bonus va crește odată cu proporția de voturi a partidului, până la un maxim de 50 de locuri pentru partidele care obțin 40%.

UPDATE ora 21.20: Dacă rezultatele se mențin până la finalul numărătorii voturilor, Mitsotakis va trebui să caute parteneri de coaliție pentru a-și asigura o majoritate în parlamentul de 300 de locuri. Dacă discuțiile de coaliție eșuează, un al doilea tur de alegeri ar putea avea loc la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

UPDATE ora 21.00: Partidul premierului Mitsotakis are un avans considerabil, potrivit rezultatelor parțiale după numărarea a aproape jumătate dintre voturile de duminică. Cu toate acestea, în acest moment „Noua Democrație” ar obține 145 de mandate din cele 300 ale viitorul Parlament, cu 6 mai puțin decât necesarul pentru majoritate absolută.

Rezultatele, după numărarea a 47,33% din voturi:

  • Noua Democrație - 41,00% (145 mandate)
  • SYRIZA - 20.09% (71)
  • PASOK - 12,16% (43)
  • Partidul Comunist (KKE) - 6.96% (25)
  • Soluția Greacă - 4.5% (16)
  • Alții - 15,29%

Rezultatele în timp real pot fi urmărite aici

UPDATE ora 20.25: Rezultatele finale exit-poll aduc noi vești bune pentru formațiunea „Noua Democrație” a premierului Kyriakos Mitsotakis, care este cotat cu 1,5% în plus față de estimările de la ora 19.00.

  • Noua Democrație - 37.5%-41.5% 
  • SYRIZA - 23.5%-27.5%
  • PASOK - 11.5%-12.5%
  • Partidul Comunist (KKE) - 6.5%-7.5%
  • Soluția Greacă - 4.5%-5.3%
  • MeRA25 - 2.5%-3.5%

La 21.00 sunt așteptate oficiale rezultate parțiale, moment în care premierului Kyriakos Mitsotakis va face primele declarații despre scrutinul parlamentar.

UPDATE ora 19.45: Secretarul general al Ministerului de Interne, Michalis Stavrianoudakis, a spus că se așteaptă să aibă până la ora 21.00 un procent suficient din rezultate care să indice câștigătorul alegerilor.

„Scopul este să obținem rezultatele mult mai repede în acest an. Estimăm că la aproximativ 21.00 vom avea un procent care ne va arăta tendința rezultatului alegerilor”, a spus el.

UPDATE ora 19.00: Secțiile de votare din întreaga țară s-au închis la această oră. Primul Exit-Poll reprezintă o veste bună pentru premierul Kyriakos Mitsotakis și partidul său „Noua Democrație”, potrivit publicației elene Ekathimerini.

Potrivit acestuia, ND a obținut între 36% și 40% din voturi, formațiunea Syriza a fostului premier Alexis Tsipras între 25% și 29%, socialiștii din PASOK 9,5%-12,5%. Partidul Comunist din Grecia (KKE) a obținut între 6%-8%, iar MeRA25 a fostului ministru de finanțe Yanis Varoufakis între 2,5% și 4,5%.

Pragul electoral pentru accederea în Parlamentul de la Atena este de 3%.

Primele rezultate parțiale oficiale sunt așteptate la 20.30 (aceeași cu ora României).

UPDATE ora 17.00: Aproape jumătate dintre cetățenii greci cu drept de vot s-au prezentat la urne. Potrivit datelor Ministerului de Interne, prezența la vot este de 48,76%. Mai sunt două ore până la închiderea secțiilor de votare.

UPDATE ora 15.00: Prezența la urne de vot este de 31%, potrivit datelor Ministerului de Interne, citate de Ekathimerini. Grecii au la dispoziție până la ora 19.00 (aceeași cu ora României) pentru a-și exprima votul.

***

Partidul Noua Democrație, aflat la putere în Grecia, a pierdut din popularitate după accidentul de tren din martie, în care au murit 57 de persoane, după un scandal de spionaj și alte câteva probleme apărute în cei patru ani de guvernare, însă principalul partid de opoziție, Syriza, nu a reușit să valorifice nemulțumirile și să urce în sondaje, relatează Politico, Euronews și publicația greacă To Vima.

Aproximativ 9,8 milioane de alegători sunt așteptați astăzi la urne, inclusiv 440.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, care sunt eligibili să voteze pentru prima dată. Pentru prima dată, grecii care locuiesc în străinătate au putut vota și ei, pe 20 mai, fără a fi nevoiți să se întoarcă în Grecia.

Care sunt principalii candidați

Partidul conservator Noua Democrație al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis are în prezent 158 de locuri - o majoritate - în Parlamentul elen de 300 de locuri.

Formațiunea menține un avans sigur față de principalul său rival, formațiunea de stânga Syriza, potrivit ultimelor sondaje, în ciuda faptului că mandatul de premier este împovărat de un scandal de spionaj, inflație în spirală și preocupări crescânde cu privire la statul de drept.

Partidul de stânga Syriza, al fostului prim-ministru Alexis Tsipras, a fost înlăturat de la putere de Noua Democrație la alegerile parlamentare din 2019. Tsipras are în continuare povara primelor sale luni ca premier - în 2015, în plină criză financiară -, care au dus la declanșarea celui de-al treilea program internațional de salvare al Greciei.

Incertitudinea cu privire la apartenența Greciei la zona euro a dispărut între timp, iar țara a înregistrat o redresare financiară remarcabilă, economia sa fiind una dintre cele cu cea mai rapidă creștere din UE, conform datelor Comisiei Europene din 2022.

Pasok-KINAL, de centru-stânga, cunoscut și ca Mișcarea pentru Schimbare, a lui Nikos Androulakis, este al treilea partid/coaliție ca mărime din Grecia, cu 22 de locuri obținute în 2019. Din această formațiune a făcut parte Eva Kaili, vicepreședinta Parlamentului Europan arestată în scandalul de corupție cunoscut drept Qatargate. Ea a fost exclusă din partid în februarie.

Cum arată sondajele

Noua Democrație are în prezent în sondaje aproximativ 36%, Syriza e la 29%, iar Pasok este cotat cu 10%. „Nu vă uitați la sondaje”, a cerut liderul de opoziție Alexis Tsipras care a solicitat mai multă transparență din partea celor care efectuează sondaje.

Dacă aceste cifre vor fi confirmate de votul de duminică, ar fi posibilă o coaliție între primul și cel de-al treilea partid. Cu toate acestea, relația dintre Mitsotakis și Nikos Androulakis este deosebit de tensionată, după dezvăluirile din scandalul interceptărilor telefonice, care au arătat că serviciul de spionaj de stat îl avea pe Androulakis sub supraveghere.

De asemenea, Mitsotakis nu a ascuns faptul că ar prefera un guvern majoritar și ar așteptat un al doilea tur de scrutin, când va avea o șansă mai mare, datorită unui sistem care acordă partidului câștigător până la 50 de locuri bonus în Parlament.

Alegătorii vor alege membri ai parlamentului grec în cadrul unui sistem de reprezentare proporțională. Partidele trebuie să obțină cel puțin 3% din voturi pentru a intra în Parlament pentru un mandat de patru ani. Cei care ating acest prag vor împărți 285 de locuri parlamentare, în funcție de cota procentuală.

12 locuri vor fi împărțite între deputații de stat aleși de fiecare partid, iar ultimele trei locuri sunt ocupate de candidați aleși de grecii care votează în străinătate.

Alegerile se vor desfășura în conformitate cu noua lege electorală, care introduce un sistem proporțional simplu, iar analiștii estimează că un partid care vrea să guverneze singur ar trebui să obțină 46% din totalul voturilor, ceea ce este dificil, dacă nu imposibil.

Dacă niciunul dintre partide nu va putea forma un guvern după alegerile din 21 mai, iar discuțiile pentru o eventuală coaliție eșuează, Grecia va avea al doilea scrutin general, cel mai probabil pe 2 iulie, care va folosi vechiul sistem de reprezentare proporțională modificat.

Când vor fi cunoscute rezultatele

Primul rezultat estimat va fi cunoscut la ora locală 20.30 (aceeași cu ora României), mult mai devreme decât până acum.

Iar la 21.30-22.00 va fi făcut public rezultatul final pentru voturile exprimate în aproximativ 80% din secțiile de votare de pe tot teritoriul Greciei.

Acest lucru este posibil pentru că secțiile de votare sunt acum dotate cu dispozitive electronice de transmisie securizată SRT, astfel că rezultatele vor fi transmise în timp real și vor intra în baza de date a Ministerului de Interne.

Rezultatele vor fi transmise, în același timp, și prin metoda clasică, mai exact telegramele clasice.

În plus, pentru prima dată vor fi prezentate informații despre prezența la vot în timp real. Ele vor fi prezentate la ora locală 10.30, în intervalul 13.00-13.30 și apoi 16.00-16.30.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!